Senatul a aprobat reducerea impozitului pe venit la 10%

Membrii Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat au aprobat în unanimitate scăderea cotei unice pentru impozitul pe venit de la 16% la 10%.

Preşedintele Comisiei, senatorul Ovidiu Marian: „Am mers pe exemplele altor ţări din zonă, Ungaria, Bulgaria, şi nu vedem de ce în România nu s-ar putea face acelaşi lucru. S-a dovedit, atunci când s-a aplicat cota de 16%, că veniturile la buget nu au scăzut, ci au crescut. Scăderea cotei de impozitare a condus la încasări mai mari”, a spus senatorul Ovidiu Marian.
Potrivit iniţiatorilor, această propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2010 privind Codul fiscal vizează stimularea economiei şi atragerea investiţiilor străine. Astfel, senatorul Urban Iulian a apreciat că, uitându-se pe hartă, un investitor străin ar vedea că în România cota unică de impozitare este de 16% , iar în Ungaria de 10%, iar în aceste condiţii ar alege „cu ochii închişi” Ungaria care, în plus, are infrastructură şi productivitate ridicată a muncii. „România ar fi practic rasă de pe harta economică est-europeană”, în cazul în care propunerea legislativă ar fi respinsă, a avertizat senatorul Urban Iulian.
Votul senatorilor a fost dat în condiţiile existenţei avizului negativ al Guvernului, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) susţinând că reducerea impozitului pe venit ar aduce pierderi bugetului de stat. Pentru anul 2011, aceştia au estimat un impact negativ de 5,2 miliarde de lei.
Un raport favorabil l-a obţinut şi proiectul legislativ prin care se îndreaptă o serie de erori şi disfuncţionalităţi în activitatea de colectare a contribuţiilor la sistemele de asigurări sociale şi clarifică unele noţiuni cu privire la veniturile de natura profesională, altele decât cele de natura salarială.
Este vorba despre proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 82/2010 pentru modificarea art. 7 alin. (1) pct. 2 sbpct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pentru modificarea art. III din O.U.G. nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale (Legea nr. 648/2010).

Sursa: Agerpres

This article is also available in: Engleză

This post is also available in: Engleză

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close