Consiliul Concurenţei ar putea obliga băncile să refinanţeze creditele

feature photo

Consiliul Concurenţei doreşte iniţierea refinanţărilor în sistemul bancar, înlăturând situaţia „paradoxală” în care clientul nu se poate refinanţa la aceeaşi bancă pentru că nu prezintă bonitate.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, cele mai importante lucruri pe care O.U.G. nr. 50/2010 le promovează sunt eliminarea/plafonarea comisionului de rambursare anticipată şi standardizarea comisioanelor ce pot fi percepute. „Cred că e foarte important să păstrăm cele două mari câştiguri: faptul că nu mai există comision de rambursare anticipată la niciun fel de credit cu dobândă variabilă şi că există o transparentizare a tuturor creditelor pentru că există o standardizare a comisioanelor care se pot percepe, astfel că este mai uşor pentru clienţi să compare”, a declarat Chiriţoiu în cadrul Comisiei de industrie şi servicii din Camera Deputaţilor.
În privinţa rambursării anticipate, acesta spune că există cazuri în care clienţilor li se refuză refinanţarea de către banca la care au în desfăşurare creditul, pe motiv că nu mai prezintă bonitate – fie pentru că au scăzut veniturile, fie pentru că s-au depreciat garanţiile. „Ceea ce ne dorim acum să explorăm, cu BNR mai ales, este posibilitatea de a uşura şi mai mult refinanţările. Pentru că acolo unde un client apelează la aceeaşi bancă să nu fie respins, cum se întâmplă în momentul de faţă, să i se spună că după noile condiţii de creditare, el nu poate să se mute la o rată mai mică şi trebuie să rămână la rata mai mare, ceea ce este un paradox al situaţiei actuale, dar asta ţine mai mult de BNR”, le-a spus Chiriţoiu deputaţilor care dezbăteau O.U.G. nr. 50/2010.
În acest sens, Chiriţoiu a declarat că a avut discuţii neoficiale atât cu BNR, cât şi cu bancherii. Banca Naţională spune că băncile au toate pârghiile de a refinanţa creditele propriilor clienţi, iar băncile susţin că normele BNR nu le permit să-i refinanţeze pe cei care sunt sub un anumit nivel al scoring-ului, ori au garanţiile depreciate.

Sursa: Money

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close