Ioana Muntean: Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii
Conform purtatorului de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii pentru Executiv, care este tinut sa le respecte, astfel incat, momentan, procedura de angajare a raspunderii este oprita.
„Decizia Curtii Constitutionale solutioneaza conflictul juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern. Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si Executivul le respecta, dar in acelasi timp asteptam motivarea. Pana atunci procedura de angajare a raspunderii este oprita”, a afirmat purtatorul de cuvant al Guvernului.
Ioana Muntean a adaugat ca dupa publicarea motivarii CCR, premierul doreste sa se consulte cu Parlamentul pentru a vedea mai departe care sunt pasii de urmat, avand in vedere ineditul acestei situatii. „Nu s-a mai intamplat niciodata ca pe parcursul unei proceduri de angajare a raspunderii Guvernului in fata Parlamentului pe un proiect de lege, Curtea Constitutionala sa declare procedura neconstitutionala”, a afirmat purtatorul de cuvant al Guvernului.
„Legea educatiei nationale este extrem de importanta pentru Guvern, reprezinta o urgenta si o prioritate a Executivului intrucat vizeaza reformarea sistemului educational din Romania. Speram ca prin dialog institutional sa se poata aplica cat mai rapid aceasta lege,”, a mai declarat Ioana Muntean.
Sursa: Guvernul Romaniei