30% dintre orasele Romaniei ar putea fi desfiintate

Echipe de inspectori guvernamentali au inceput, inca din iunie, sa evalueze situatia financiara a primariilor din toata tara, peste 60% dintre comune si mai mult de 30% dintre orasele Romaniei riscand sa-si piarda statutul.

Primari si consilieri locali mai putini, orase transformate in comune si comune „retrogradate” la rang de sat. Asta prevede un proiect de lege aflat in acest moment in dezbaterea Senatului.
Initiatorul acestuia, senatorul Nicolae Dobra, spune ca noua reglementare va reduce cheltuielile legate de plata salariilor angajatilor din administratiile locale si ca va stopa intrarea in faliment a unor administratii locale, care, in prezent, sunt in imposibilitate de plata.
Prefectul va stabili centrele de comuna, urmand ca celelalte comune sa devina sate si sa se alipeasca unde doresc cetatenii, organizandu-se si un referendum in acest sens. Primarii si consilierii locali din comunele care se vor desfiinta vor disparea. „Prin urmare, nu se vor mai plati salarii, ceea ce inseamna ca vor ramane mai multi bani de investitii”, a explicat senatorul Dobra. In plus, a subliniat acesta, primarul comunei isi va desemna cate un reprezentant in fiecare sat arondat care va putea sa emita adeverinte si alte acte, va aduna pe hartie „problemele” localnicilor si le va duce primarului. Si astfel se va reduce si birocratia, a mai aratat senatorul.

Mai mult, potrivit proiectului de lege, pentru a-si pastra statutul, o comuna trebuie sa fie populata cu cel putin 5.000 de cetateni cu drept de vot. Iar statisticile MAI arata ca, in acest moment, nu mai putin de 2.102 comune dintre cele 2.630 existente au mai putin de 5.000 de locuitori. „Va dau un exemplu concret. In judetul Alba se poate desfiinta comuna Sancel, care se poate alipi orasului Blaj, iar satul Panade, care apartinea de comuna Sancel, se va putea alipi comunei Sona. Asa ne-am gandit noi ca s-ar putea rezolva problema in acest judet”, a exemplificat Nicolae Dobra.

Daca proiectul sau de lege va fi adoptat si va intra in vigoare, nu doar mare parte dintre comune, ci si o parte dintre orase risca sa fie decazute din rang. Adica, transformate in comune. Motivul: proiectul de act normativ prevede ca un oras va trebui sa aiba cel putin 10.001 locuitori.
Multe orase nu depasesc 5.000 de locuitori si, cu toate acestea, au statut de zona urbana, iar locuitorii platesc taxe si impozite „de oras”, desi nu au un venituri mari si economia urbei e la pamant.

Sursa: EVZ

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close