Cauza CEDO Stoian impotriva Romaniei

feature photo

In MO 797/2010 a fost publicata hotararea definitiva in cauza Stoian c. Romania, in care reclamantul invoca incalcarea dreptului la un proces intr-un termen rezonabil si a principiului securitatii raporturilor juridice.

1. Asupra securitatii raporturilor juridice
Reclamantul se plange de faptul ca anularea deciziei ramase definitiva a Curtii de Apel Pitesti din 16 iulie 2001 prin Decizia din 20 septembrie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Acesta se plange si de durata procedurii, pe care o considera exagerata. El invoca art. 6 § 1 din Conventie.

Guvernul admite ca faptul de a repune in discutie, pe calea unui recurs extraordinar aflat la dispozitia procurorului general, o hotarare judecatoreasca definitiva, constituie o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, insa atrage atentia asupra faptului ca aceasta cale de atac a fost abrogata intre timp.

Curtea a avut de-a face in mai multe randuri cu cauze ce ridica probleme similare cu cea de fata, in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie din cauza repunerii in discutie, ca urmare a unui recurs in anulare formulat de procurorul general, a solutiei date in mod definitiv unui litigiu (vezi, printre altele, Brumarescu, mentionata mai sus, §§ 61–65, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group – S.A., mentionata mai sus, § 32, si Societatea Comerciala Editura Orizonturi – S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 15.872/03, §§ 59–63, 13 mai 2008).

Dupa ce a analizat cauza de fata, Curtea considera ca Guvernul nu a furnizat niciun argument convingator care sa poata conduce la o concluzie diferita (vezi si Muresan impotriva Romaniei, nr. 8.015/05, § 19, 26 mai 2009). Prin urmare, Curtea apreciaza ca, aplicand astfel prevederile art. 330 din Codul de procedura civila ce reglementeaza recursul in anulare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a incalcat prin Decizia sa din 20 septembrie 2005 principiul securitatii raporturilor juridice si, prin aceasta, dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 § 1 din Conventie.

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 §1 din acest punct de vedere.

2. Asupra duratei procedurii civile
Reclamantul
sustine ca durata procedurii care a inceput la data de 30 noiembrie 1992 a incalcat principiul „termenului rezonabil“, astfel cum este acesta prevazut de art. 6 § 1 din Conventie. Conform afirmatiilor sale, procedura s-a incheiat la data de 20 septembrie 2005, durand astfel 11 ani, tinand cont de data intrarii in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei. Acesta considera ca atat perioada care a precedat admiterea recursului in anulare, cat si perioadele in care cauza nu s-a aflat pe rolul unei instante de judecata trebuie luate in considerare, avand in vedere ca aceasta cauza ar fi trebuit sa fie analizata, in ansamblul sau, intr-un termen rezonabil, tinand cont de toate fazele sale procedurale si de caile de atac aflate la dispozitia reclamantului.

Guvernul admite ca procedura a inceput la data de 30 noiembrie 1992 si ca s-a incheiat la data de 20 septembrie 2005. Totusi, el considera ca trebuie dedusa perioada scursa inainte de intrarea in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei, precum si perioada anterioara admiterii recursului in anulare in care cauza nu s-a aflat efectiv pe rol pe fond in fata unei instante nationale.

Curtea observa ca perioada ce urmeaza a fi avuta in vedere a inceput la data de 20 iunie 1994, prin intrarea in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei. Pentru a aprecia caracterul rezonabil al perioadelor scurse incepand cu aceasta data, trebuie tinut cont de stadiul in care se afla cauza in acel moment, si anume in fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, sesizata cu actiunea in prima instanta.

Curtea observa totusi ca perioadele care s-au scurs intre cererea de revizuire si contestatia in anulare, pe de o parte, si admiterea lor de catre instantele nationale, pe de alta parte, nu pot fi luate in considerare, dat fiind faptul ca fondul cauzei nu a fost repus in discutie inainte de admiterea cererilor mentionate mai sus (mutatis mutandis Ceraceanu impotriva Romaniei (nr. 1) mentionata mai sus, § 51). In mod similar, perioada scursa de la data de 16 iulie 2002, cand procurorul general a solicitat redeschiderea procedurii prin intermediul unui recurs in anulare, pana la data de 20 septembrie 2005, data la care a fost admis recursul in anulare, nu poate fi nici ea luata in considerare, din aceleasi motive, in calcularea duratei totale a procedurii. Curtea constata in acest sens ca cele 3 recursuri extraordinare mentionate mai sus au fost admise de fiecare data prin decizii care, in acelasi timp, au admis recursurile si au solutionat actiunea pe fond in asa fel incat perioada avuta in vedere nu a fost prelungita decat cu o zi pentru fiecare dintre recursurile in cauza. Prin urmare, durata ce trebuie analizata este de 3 ani, 4 luni si 25 de zile.

Curtea reaminteste ca pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie tinut cont de circumstantele cauzei si de criteriile consacrate de jurisprudenta sa, in special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului si de cel al autoritatilor competente, precum si de miza litigiului pentru partile interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender impotriva Frantei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII). De asemenea, Curtea reaminteste ca numai intarzierile imputabile statului pot duce la concluzia nerespectarii „termenului rezonabil“ (Proszak impotriva Poloniei, 16 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VIII, § 40).

Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, fata de circumstantele speciale ale cauzei, durata procedurii descrise mai sus nu este excesiva.

Prin urmare, nu a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din acest punct de vedere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, ca urmare a admiterii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a recursului in anulare;
3. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, sub aspectul duratei procedurii;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
5. hotaraste:
     a) ca statul parat sa ia, in cel mult 3 luni, masurile necesare pentru a-l repune pe reclamant intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca nu ar fi fost anulata Decizia definitiva din 16 iulie 2001 a Curtii de Apel Pitesti;
    b) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb aplicabil la data platii:
        1. (i) 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ca daune morale;
        2. (ii) 4.000 EUR (patru mii euro) pentru cheltuielile de judecata, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant;
    c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close