Piperea: Nu numai bancile sunt creditorii statului, ci si cetatenii acestuia
Deoarace CE a fost permisiva cu ajutoarele pentru banci, intre octombrie 2008 si octombrie 2010, a aprobat ajutoare de stat pentru banci de 4.589 mld euro, in 2009 au fost efectiv cheltuiti cu salvarea bancilor 250 mil euro iar in 2008 ajutoarele de stat erau de 1.000 mld euro.
Ajutorul de stat este sprijinul cu bani publici acordat de autoritatile publice intreprinderilor aflate in dificultate. Deciziile de ajutor de stat sunt decizii ale administratiei potential anticoncurentiale, dar si netransparente, decizii in adoptarea carora cetatenii nu sunt consultati. Intrucit statele (cu exceptia Islandei) au decis in acesti ani sa salveze bancile, undele dintre ele fiind nu numai salvate, ci chiar propulsate in fruntea clasamentului mondial al bancilor dupa valoarea activelor (HSBC, Barclays, BNP Parisbas), fara sa vrea, contribuabilul a fost si este implicat in acest efort, la limita legitimitatii, de salvare a bancilor de la faliment.
Contribuabilul nu este doar un platitor de taxe si impozite, el este si cetatean. Iar cetateanul are drepturi, nu doar obligatii. Inainte de a-l face solidar cu bancile datornice si aflate in pragul colapsului si inainte de a-l face partas la riscul afacerilor acestora, cetateanul trebuie sa aiba certitudinea realizarii drepturilor lui, iar in lipsa, speranta legitima a acestei realizari.
Daca platim taxe si impozite, este pentru ca asteptam ca statul sa ne finanteze corect si la timp sistemul public de educatie, sanatate, ordine publica, justitie si aparare. Deficitele majore ale acestor sisteme, pe motiv ca statul si-a stabilit ca prioritate salvarea de la faliment a bancilor, (factorii determinanti, deloc inocenti, ai crizei), face complet lipsita de sens respectarea obligatiei cetateanului de a plati taxe si impozite. Nu platim impozite pentru ca statul sa ii arunce in gaurile negre ale unui sistem financiar care se ghideaza (inca) dupa sloganul “lacomia este buna” (greed is good).
Bancile si creditorii lor sunt profesionisti ai riscului, avand capacitatea de a evalua riscul investitional si resursele necesare pentru a-si asuma acest risc. Ei chiar speculeaza asupra cursului evenimentelor, acceptand mental sau institutional ca ar putea sa piarda si, deci, nu pot si nu trebuie sa fie protejati. In jurul lor roiesc informatiile esentiale si prompte, avocatii, consultantii si managerii de risc, platiti regeste.
Nu numai bancile sunt creditorii statului, ci si cetatenii acestuia. In fapt, ca cetatenii, suntem cei mai importanti si mai numerosi creditori. Avem creante contra statului, caci platim.
