Nastrut, Cioclei, Serban, Enache in asociere: Cateva modificari procesual-penale introduse prin „Mica Reforma”
Disfunctionalitatile justitiei, semnalate constant de organismele europene atat in procesul de preaderare, cat si, ulterior, in cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, au condus la un amplu proces de reforme legislative care au vizat atat dreptul substantial, civil si penal, cat si codurile de procedura penala si civila.
Una dintre cele mai aspre si mai des formulate critici a fost durata foarte lunga a proceselor, izvorata din lipsa celeritatii in solutionarea cauzelor. Ținand seama, insa, ca termenul preconizat pentru intrarea in vigoare a noilor coduri de procedura este indepartat, in materie procesual penala a fost adoptata Legea privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor nr. 202/2010, intrata in vigoare la 25 noiembrie 2010.
O modificare foarte importanta introdusa de legea mentionata si care tinde catre scurtarea unor procese inclusiv prin eliminarea unei cai de atac, se refera la competenta instantelor de judecata. Astfel, tribunalul pastreaza competenta de a judeca, in principal, in prima instanta, iar in recurs numai anumite cauze prevazute expres de lege: recursuri la hotarari pronuntate de judecatorie in materia masurilor preventive, a liberarii provizorii, a masurilor asiguratorii sau a executarii hotararilor penale, precum si recursurile impotriva sentintelor pronuntate de judecatorii, dar numai in privinta infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Spre deosebire de vechea reglementare, observam astfel ca tribunalul nu mai are competenta functionala de a judeca in apel. Curtea de apel, potrivit noii legi, judeca apelurile impotriva hotararilor penale pronuntate in prima instanta de tribunal, iar ca instanta de recurs judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in prima instanta, cu exceptia celor date in competenta tribunalului, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.
Din corelarea textelor de lege care reglementeaza competenta tribunalului si pe cea a curtii de apel, rezulta ca hotararile pronuntate de judecatorii in materia infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu pot fi atacate numai cu recurs, competenta de solutionare a acestuia revenind curtii de apel.
Daca modificarile mentionate anterior nu reprezinta decat o reasezare a competentelor in scopul degrevarii unor instante si scurtarii duratei proceselor, alte modificari au un caracter de noutate si reprezinta o timida incercare de a introduce in legislatia romanesca unele instrumente si proceduri specifice dreptului anglo-saxon.
Astfel, art. 10 C.proc.pen. care reglementeaza cazurile in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata, s-a imbogatit cu un nou asemenea caz, respectiv incheierea unui „acord de mediere in conditiile legii”. Mentionam aici ca sfera de aplicare a acestui veritabil impediment in declansarea sau continuarea urmaririi penale este limitata, potrivit lit. h) a art. 10, la infractiunile pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
O alta asemenea modificare a fost introdusa prin art. 161 care vizeaza solutionarea laturii civile in cadrul procesului penal. Astfel, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot incheia o tranzactie sau un acord de mediere care sa conduca la stingerea actiunii civile; cu toate acestea, cu privire la pretentiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.
In sfarsit, o ultima modificare de inspiratie anglo-saxona pe care ne propunem sa o semnalam in cadrul prezentului demers, vizeaza exclusiv faza de judecata a procesului penal.
Art. 3201, introdus prin Legea nr. 202/2010, reglementeaza cu caracter de noutate „judecata in cazul recunoasterii vinovatiei”. Potrivit acestui text, judecata poate avea loc numai in baza probelor administrate la urmarirea penala, cu conditia ca inculpatul sa recunoasca in totalitate faptele retinute in sarcina sa prin rechizitoriu si sa nu solicite administrarea altor probe, cu exceptia inscrisurilor in circumstantiere. In cazul aplicarii acestei proceduri, inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si cu o patrime in cazul pedepsei amenzii. Este exclusa aplicarea acestui tip de judecata in cazul infractiunilor pedepsite cu detentiunea pe viata.
