CEDO, Hotararea in cauza Bartos c. Romania
In Monitorul Oficial nr. 64/2011 s-a publicat hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 20 iulie 2006, definitiva la 20 octombrie 2006, in Cauza Bartos impotriva Romaniei, in care reclamantul a invocat incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice, precum si incalcarea dreptului la respectarea bunurilor.
IN FAPT, Curtea a retinut urmatoarele:
Reclamanta s-a nascut in anul 1937 si locuieste la Budapesta.
Ca urmare a stabilirii reclamantei in strainatate in anul 1989, statul a intrat in posesia unui bun imobil, compus dintr-o casa si din terenul aferent, care apartinea reclamantei.
In anul 1992, reclamanta a introdus la Judecatoria Brasov o actiune in revendicarea bunului sus-mentionat. Printr-o sentinta din data de 14 aprilie 1993, actiunea a fost admisa. Aceasta hotarare a devenit definitiva la 20 aprilie 1994.
Printr-o sentinta din 4 octombrie 1994, Judecatoria Brasov a hotarat ca sotii L., chiriasii care ocupau imobilul din anul 1989 in baza unui contract de inchiriere incheiat cu statul, trebuie sa incheie un nou contract de inchiriere cu reclamanta.
La 9 mai 1995, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare introdus de procurorul general impotriva Sentintei din data de 14 aprilie 1993.
Printr-un contract incheiat la 11 octombrie 1996 cu statul, sotii L. au cumparat imobilul. Totusi, actiunea reclamantei in anularea acestui contract a fost admisa printr-o sentinta din 6 martie 1997 a Judecatoriei Brasov. Aceasta sentinta a devenit definitiva la 7 decembrie 1998 ca urmare a respingerii recursului formulat de sotii L.
La 15 noiembrie 1999, reclamanta a initiat o procedura in vederea evacuarii sotilor L., la a carei finalizare, la 31 martie 2000, ea a reintrat in posesia imobilului.
Printr-o actiune introdusa la 2 august 1999 la Judecatoria Brasov, sotii L. au solicitat obligarea reclamantei la restituirea catre ei a costului lucrarilor pe care le-au efectuat in casa.
Luand in considerare Sentinta din 4 octombrie 1994 a Judecatoriei Brasov, care obligase sotii L. sa incheie un contract de inchiriere cu reclamanta, precum si faptul ca, in acelasi timp, contractul de vanzare-cumparare cu privire la imobil fusese anulat, Tribunalul a stabilit ca ei trebuie sa plateasca reclamantei cuantumul chiriilor pentru perioada cuprinsa intre 1 iunie 1994 si 15 noiembrie 1999.
Tribunalul i-a obligat, de asemenea, la plata unei despagubiri pentru reabilitarea imobilului, precum si la restituirea costurilor si cheltuielilor judiciare, suma totala ridicandu-se la 84.741.747 ROL.
Ca urmare a recursului formulat de sotii L., aceasta solutie a fost mentinuta printr-o decizie definitiva din 24 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov.
In cursul lunii noiembrie 2001, reclamanta a vandut imobilul unui tert.
La sfarsitul lunii martie 2002, sotii L. au platit reclamantei suma stabilita de Tribunalul Brasov.
La o data neprecizata, ca urmare a solicitarii sotilor L., procurorul general a introdus la Curtea Suprema de Justitie un recurs in anulare impotriva sentintei Judecatoriei si a celor doua decizii pronuntate de Tribunal si de Curtea de Apel.
El a aratat ca, in procesul de interpretare a documentelor aflate la dosar si a legislatiei interne, instantele au comis grave erori de drept, ceea ce a determinat solutionarea gresita a litigiului. El a argumentat ca lucrarile efectuate de sotii L.^au fost necesare si utile si au dus la cresterea valorii imobilului. in ceea ce priveste plata chiriilor, procurorul general a considerat ca, in absenta unui contract de inchiriere, acestea nu erau datorate.
Invocand principiul autoritatii de lucru judecat a Deciziei din 24 septembrie 2001, reclamanta a solicitat respingerea recursului in anulare.
Printr-o decizie din 19 noiembrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a admis argumentele procurorului general si a casat deciziile contestate.
Pe fond, Curtea Suprema de Justitie a admis actiunea sotilor L. si a obligat reclamanta sa le plateasca daune reprezentand costul lucrarilor in cuantum de 92.158.026 ROL.
La 7 noiembrie 2005, la cererea sotilor L., care solicitau plata sumei sus-mentionate, un executor judecatoresc a inceput executarea silita asupra bunurilor reclamantei. Aceasta a introdus in fata Judecatoriei Brasov o contestatie la executare care inca nu a fost solutionata.
IN DREPT, Curtea a retinut urmatoarele:
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie
Reclamanta sustine ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a hotararilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Astfel, ea se plange de incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, care, in partea relevanta, dispune dupa cum urmeaza:
„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (…), de catre o instanta independenta si impartiala, (…), care va hotari asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (…)”.
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
Guvernul face trimitere la Cauza Brumarescu, in care Curtea a concluzionat asupra unei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a repunerii in discutie a unei hotarari definitive in urma introducerii unui recurs in anulare de catre procurorul general, care dispunea in acest sens de o putere discretionara (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, alin. 62, CEDO 1999-VII).
Totusi, Guvernul subliniaza ca in prezenta cauza, spre deosebire de cauza citata mai sus, recursul in anulare a fost introdus in termenul legal de un an de la data ultimei hotarari contestate si ca el nu a fost expresia puterii discretionare a procurorului general.
Guvernul considera ca, prin respingerea cererii de restituire a costului lucrarilor efectuate de sotii L. si obligarea acestora la plata catre reclamanta a chiriilor, Tribunalul si Curtea de Apel au comis o grava eroare in aprecierea faptelor si aplicarea dreptului, in conditiile in care lucrarile respective au dus la cresterea valorii imobilului si niciun contract de inchiriere nu a fost incheiat cu reclamanta.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
Reclamanta se plange ca Hotararea din 19 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect incalcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, asa cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, care este redactat dupa cum urmeaza:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
Prejudiciul
Reclamanta a solicitat cu titlu de prejudiciu material suma de 40.750 EUR reprezentand chiriile de care a fost lipsita intre 1 iunie 1994 si 31 martie 2000. Ea solicita, de asemenea, 586 EUR pentru daunele aduse imobilului de sotii L.
Ea solicita 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit din cauza imposibilitatii de a utiliza imobilul si a suferintei pe care i-a provocat-o decizia Curtii Supreme de Justitie, care a lipsit de efecte o procedura judiciara derulata pe mai multi ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
in unanimitate,
CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro) pentru prejudiciul moral;
(ii) 1.000 EUR (una mie euro) pentru costuri si cheltuieli;
(iii) orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit cu privire la aceste sume;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru restul pretentiilor.
