Concluziile intalnirii dintre MJ si UNBR

In zilele de 28-29 ianuarie 2011 au avut loc lucrarile Comisiei Permanente a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania.

In prima zi a lucrarilor au fost prezenti, in calitate de invitati, domnul Nicolae Horatius Dumbrava, Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Lidia Barac, Secretar de Stat, Ministerul Justitiei, domnul Gabriel Tanasescu, Secretar General al Ministerului Justitiei si doamna Violeta Belegante, consilier, Ministerul Justitiei.

Intre subiectele abordate de cei prezenti se numara: conlucrarea dintre autoritatile implicate in aplicarea modificarilor aduse Legii nr. 51/1995, combaterea exercitarii fara drept a profesiei de avocat, cooperarea dintre Consiliul Superior al Magistraturii si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, prin Institutul National al Magistraturii si Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor cu privire la formarea profesionala continua in perspectiva aplicarii celor 4 noi Coduri, promovarea eticii si deontologiei profesionale cu respectarea dreptului partilor la aparari complete prin avocat astfel cum se prevede in art. 24 din Constitutie, promovarea si aplicarea Legii medierii fara distorsionarea dreptului partilor la alegerea avocatului si la asistenta prin avocat in proces, perfectionarea programelor de formare profesionala initiala in toate profesiile.

Au fost de asemenea analizate consecintele Programului privind stabilirea volumului optim de activitate al instantelor precum si necesitatea identificarii unor solutii tehnice care sa permita accesarea sistemului informatic Ecris IV de catre avocati.

S-a afirmat interesul tuturor celor prezenti la sedinta cu privire la permanentizarea intr-o forma institutionala a conlucrarii dintre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania si Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte si dintre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania si profesiile juridice aflate in coordonarea Ministerului Justitiei (notari publici, executori judecatoresti), pe de alta parte.

Sursa: UNBR

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close