Legea care aproba OUG nr. 94/2010 se afla in procedura promulgarii
Legea aproba OUG nr. 94/2010 prin care persoanele care nu aveau calitatea de pensionari au putut efectua plata contributiei de asigurari sociale, pentru perioadele de timp in care nu au avut calitatea de asigurat in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia.
Conform ordonantei, persoanele interesate trebuiau sa incheie un contract de asigurare sociala, pana la data de 31 decembrie 2010, potrivit modelului prevazut in anexa din ordonanta de urgenta.
Perioadele de timp pentru care se putea efectua plata contributiei de asigurari sociale au fost cele care se incadrau in intervalul de timp cuprins intre data incheierii contractului de asigurare sociala potrivit ordonantei de urgenta si ultimii 5 ani anterior acestei date.
Valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata utilizat la calculul contributiei de asigurari sociale datorate a fost:
a) pentru anul 2005 (octombrie-decembrie) – 310 lei
b) pentru anul 2006 – 330 lei
c) pentru anul 2007 – 390 lei
d) pentru ianuarie-septembrie, inclusiv, 2008– 500 lei
e) pentru octombrie-decembrie 2008 – 540 lei
f) pentru anul 2009 – 600 lei
g) pentru anul 2010 – 600 lei
Cota de contributii de asigurari sociale care s-a utilizat la calculul contributiei de asigurari sociale datorate a fost:
a) pentru anul 2005 – 31,5%
b) pentru anul 2006 – 29,15%
c) pentru anul 2007 – 29%
d) pentru ianuarie-noiembrie, inclusiv, 2008– 29%
e) pentru decembrie 2008 – 27,5%
f) pentru ianuarie 2009 – 28%
g) pentru februarie-decembrie 2009 – 31,3%
h) pentru anul 2010 – 31,3%
Plata contributiei sociale se efectua intr-o singura transa sau esalonat, in transe, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010.