Ce presupune “reforma sistemului public de pensii”
Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 sistemul public de pensii este reglementat de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, act normativ care abroga prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.
Reforma sistemului public de pensii realizata prin Legea nr. 263/2010 a integrat o serie de masuri menite sa imbunatateasca sustenabilitatea sistemului public de pensii, astfel:
• cresterea varstelor standard de pensionare pentru femei;
• cresterea varstelor de pensionare pentru cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
• integrarea persoanelor apartinand sistemelor neintegrate sistemului public de pensii (cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale), in sistemul unitar de pensii publice;
• reglementarea unei proceduri de stabilire a valorii punctului de pensie, care nu mai este dependent de castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale de stat;
• cresterea numarului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizeaza venituri din profesii liberale, manageri, asociatii familiale;
• descurajarea numarului de pensionari anticipate partiale, prin inasprirea conditiilor de acces in aceasta categorie de pensie;
• implementarea unor criterii mai stricte in ceea ce priveste accesul la pensia de invaliditate si descurajarea pensionarilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical.
Sistemul public de pensii se organizeaza si functioneaza avand ca principii de baza, principiul obligativitatii, principiul contributivitatii, principiul egalitatii, principiul solidaritatii sociale.