Raportul destinat practicienilor in domeniul raspunderii parintesti a fost definitivat

Specialistii Ministerului Justitiei, in colaborare cu partenerii maghiari au elaborat, in cadrul proiectului „Consolidarea cooperarii judiciare in domeniul raspunderii parintesti”, un raport destinat practicienilor care cuprinde informatii utile si solutii la problemele intalnite in aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr.2201/2003 privind raspunderea parinteasca”.

Persoanele interesate pot consulta raportul pe pagina de internet a Ministerului Justitiei, la sectiunea „Cooperare internationala”.

De asemenea, in cadrul aceleiasi sectiuni, poate fi consultat „Ghidul informativ destinat justitiabililor implicati in proceduri judiciare transfrontaliere in materia dreptului familiei”, elaborat de Ministerul Justitiei, care cuprinde informatii utile pentru cetatenii aflati in diverse situatii cu implicatii juridice pe teritoriul unui alt stat membru, precum divortul, separarea de corp, anularea casatoriei sau raspunderea parinteasca.

Ghidul a fost tiparit in 50.000 de exemplare, dintre care 40.000 vor fi distribuite la nivelul instantelor de judecata din Romania, cat si reprezentantelor diplomatice si consulare ale Romaniei de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a fi puse la dispozitia cetatenilor romani care locuiesc sau isi desfasoara activitatea pe teritoriul respectivelor state. Alte 10.000 de exemplare ale ghidului, elaborate in limba maghiara, vor fi distribuite de institutiile partenere in Republica Ungara.

Proiectul „Consolidarea cooperarii judiciare in domeniul raspunderii parintesti” a avut drept obiectiv consolidarea cooperarii judiciare internationale in materie civila cu privire la aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2201/2003 privind raspunderea parinteasca si a beneficiat de finantare externa nerambursabila prin Programul European „Justitie Civila”. Proiectul a fost implementat de catre Ministerul Justitiei, in calitate de coordonator, in parteneriat cu Ministerul Justitiei si Oficiul Consiliului National al Justitiei din Ungaria.

Sursa: Ministerul Justitiei

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close