RIL promovat. Refacerea urmaririi penale. Data de la care curge termenul de 30 de zile

Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kövesi a promovat un recurs in interesul legii in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen., respectiv daca termenul de 30 de zile instituit de acest articol curge de la pronuntarea hotararii instantei de fond care a dispus restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale sau de la ramanerea definitiva a acestei hotarari.

Examenul jurisprudentei actuale evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel :

1. Unele instante au apreciat ca termenul de 30 de zile prevazut de art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. curge de la pronuntarea hotararii instantei de fond prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale, in temeiul art. 332 alin. (2) C.proc.pen. (Anexele 1 – 4).

In argumentarea acestui punct de vedere instantele au avut in vedere ca recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus mentinerea unei masuri preventive nu este suspensiv de executare, potrivit art. 141 alin. (3) C.proc.pen. Ca atare, data de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile prevazut de art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. este cea a pronuntarii hotararii instantei prin care aceasta masura a fost dispusa. Organul de urmarire penala este cel care, potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, trebuie sa propuna prelungirea duratei arestarii preventive, intrucat, fiind o procedura speciala instanta nu poate aplica normele comune ale art. 300² raportat la art. 160^b C.proc.pen. (Anexa 1).

2. Alte instante au apreciat, dimpotriva, ca termenul de 30 de zile prevazut de art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. curge de la ramanerea definitiva a hotararii instantei prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale (Anexele 5 – 14).

In sustinerea acestui punct de vedere instantele au avut in vedere ca etapa procesuala a judecatii, cu consecinte asupra duratei arestarii preventive a inculpatului, se intinde si de la pronuntarea de catre prima instanta a hotararii de restituire a cauzei la procuror pana la data pronuntarii hotararii instantei de recurs. in toata aceasta perioada sunt aplicabile dispozitiile referitoare la arestarea preventiva a inculpatului in cursul judecatii, respectiv dispozitiile art. 300² C.proc.pen. Abia din momentul ramanerii definitive a sentintei de restituire, arestarea preventiva a inculpatului are din nou natura juridica a arestarii preventive din cursul urmaririi penale, fiind aplicabile dispozitiile art. 155 si art. 159 C.proc.pen. (Anexa 5).

Ca urmare a acestui rationament, instantele care au impartasit acest punct de vedere au apreciat ca durata starii de arest nu poate fi stabilita de catre instanta de fond, urmand ca starea de arest sa fie verificata cu respectarea termenului de 60 de zile – pana la definitivarea solutiei, respectiv propusa a fi prelungita cu respectarea termenului de 30 de zile – in masura definitivarii solutiei data de prima instanta, daca procurorul considera necesara solicitarea de prelungire a masurii arestarii preventive (Anexa 6).

La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, desi nu s-au pronuntat expres asupra acestei chestiuni, au mentinut, in recurs, starea de arest a inculpatului cu depasirea termenului de 30 de zile de la pronuntarea solutiei de restituire a cauzei la procuror dispusa de instanta fondului (Anexele 15 – 18).

*

*                       *

Consideram ca au aplicat corect legea instantele care au apreciat ca termenul de 30 de zile prevazut de art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. curge de la ramanerea definitiva a hotararii instantei prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale.

Premisele legale ale practicii neunitare ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii sunt dispozitiile art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. potrivit carora „in cazul restituirii cauzei de catre instanta de judecata, potrivit art. 272, daca inculpatul este arestat si instanta mentine arestarea preventiva, termenul de 30 de zile curge de la data pronuntarii hotararii”.

Dispozitiile art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. trebuie coroborate cu cele ale art. 272 C.proc.pen., la care de altfel se face trimitere, conform carora „cand instanta de judecata a dispus restituirea cauzei in vederea refacerii urmaririi penale, urmarirea se reia pe baza hotararii prin care instanta a dispus restituirea”. Cum dispozitia de restituire nu este executorie, recursul declarat impotriva hotararii care o dispune fiind suspensiv de executare conform regulii instituite de art. 385⁵ C.proc.pen. cata vreme legea nu instituie o exceptie, aceasta dispozitie poate fi pusa in executare doar dupa ramanerea definitiva a hotararii: adica fie la data expirarii termenului de recurs, in ipoteza neexercitarii caii de atac, fie la data pronuntarii hotararii de respingere a recursului, in ipoteza exercitarii acestuia.

Drept urmare, termenul de 30 de zile instituit de art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. trebuie privit ca termen in care procurorul trebuie sa sesizeze instanta fie cu rechizitoriu, fie cu propunere de prelungire a arestarii preventive, dupa ramanerea definitiva a hotararii de restituire a cauzei, iar nu ca durata pe care prima instanta mentine starea de arest. Cauza se reintoarce in faza de urmarire penala dupa ramanerea definitiva a hotararii de restituire, aceasta fiind de altfel ratiunea pentru care legiuitorul a prevazut un termen de 30 de zile, adica durata maxima pe care instanta poate, in cursul urmaririi penale, sa dispuna prelungirea arestarii preventive.

In continuarea aceluiasi rationament se cuvine a sublinia ca prima instanta nu trebuie sa dispuna mentinerea starii de arest prin hotararea de restituire pe o anumita perioada ci, constatand ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, doar sa mentina aceasta masura. Daca hotararea ramane definitiva prin nerecurare, cade in sarcina procurorului ca, in termen de 30 de zile de la momentul ramanerii definitive a hotararii, sa sesizeze instanta cu rechizitoriu ori cu propunere de prelungire a arestarii preventive. Daca hotararea fondului este atacata cu recurs, cade in sarcina instantei de control judiciar ca, in termen de 60 de zile, sa verifice legalitatea starii de arest. Durata diferita a celor doua perioade este determinata de stadiul procesual diferit in care cauza se afla in situatia cand hotararea primei instante ramane definitiva prin nerecurare – urmarire penala, respectiv este recurata – cercetare judecatoreasca.

In fine, instantele care impartasesc primul punct de vedere gresesc si prin aceea ca fac confuzie intre cele doua dispozitii ale hotararii de dezinvestire: cea de restituire a cauzei la procuror si cea de mentinere a starii de arest a inculpatului.

Intr-adevar, dispozitia privind mentinerea masurii preventive este executorie, recursul nefiind suspensiv de executare, potrivit art. 141 alin. (3) C.proc.pen., dar punerea in executare a celei privind restituirea cauzei la procuror este paralizata de exercitarea caii de atac a recursului. Aceasta inseamna ca recursul declarat impotriva hotararii in integralitatea sa are drept consecinta, pe de o parte, imposibilitatea de punere in libertate a inculpatului la expirarea mentinerii arestarii preventive dispusa anterior, iar pe de alta parte, ca dosarul se afla in faza de cercetare judecatoreasca pana la ramanerea definitiva a hotararii de restituire. O alta interpretare asupra acestei din urma chestiuni ar duce la solutia fara suport legal ca faza de cercetare judecatoreasca – in care cauza s-ar intoarce in ipoteza admiterii recursului, casarii hotararii primei instante si trimiterii cauzei pentru continuarea judecatii la instanta de fond – sa fie intrerupta de urmarire penala.

Nu lipsit de interes este temeiul legal in care instantele se pronunta asupra starii de arest in situatia in care dispun restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale. Acesta este art. 332 alin. (3) C.proc.pen., invocat in majoritatea hotararilor examinate, iar nu art. 350, art. 300² ori art. 332 alin. (3) raportat la art. 350 C.proc.pen., astfel cum unele instante au apreciat (Anexele 6, 11 respectiv 2). Aceasta deoarece dispozitiile art. 350 C.proc.pen. sunt aplicabile exclusiv situatiilor in care instanta se pronunta asupra luarii, mentinerii sau revocarii masurii arestarii preventive a inculpatului dispusa prin aceeasi hotarare prin care solutioneaza actiunea penala cu care a fost investita, respectiv pronunta o solutie de condamnare, achitare sau de incetare a procesului penal, iar dispozitiile art. 300² care trimit la cele ale art. 160^b C.proc.pen. sunt aplicabile situatiilor in care cauza se afla in cursul cercetarii judecatoresti.

Pentru argumentele aratate apreciem ca dispozitiile art. 274 alin. (2) fraza I C.proc.pen. trebuie interpretate in sensul ca termenul de 30 de zile curge de la data pronuntarii hotararii instantei de recurs, aceasta fiind, in aceasta materie, singura care devine executorie la data pronuntarii.

*

*                       *

Avand in vedere cele expuse, va solicitam sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.