Implementarea Codurilor reprezinta un moment de referinta pentru succesul reformelor

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a avut luni, 11 aprilie 2011, la Luxemburg, o intalnire bilaterala cu vicepresedintele Comisiei Europene, Comisarul pentru Justitie, Drepturi Fundamentale si Cetatenie, Viviane Reding.

In cadrul intalnirii, cei doi oficiali s-au concentrat pe subiectul Mecanismului de Cooperare si Verificare si eficientizarea procesului de elaborare legislativa la nivelul Consiliului JAI.

Ministrul Justitiei a prezentat evolutiile inregistrate de la precedentul raport al Comisiei Europene, din februarie 2011, precum si agenda Ministerului din perioada imediat urmatoare. In acest context, cei doi oficiali au discutat si despre viitoarea misiune de evaluare a expertilor Comisiei, care va avea loc in luna mai.

Comisarul european, Viviane Reding, a apreciat ca implementarea Codurilor reprezinta un moment cheie, de referinta, pentru intreg programul de reforme si considera ca succesul acestuia depinde acum de implicarea activa a sistemului judiciar. Comisarul a subliniat ca formarea profesionala cu privire la Coduri trebuie sa cuprinda atat pe magistrati, cat si pe avocati si alti profesionisti ai dreptului.

In acest sens, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a mentionat lansarea programului de pregatire profesionala de catre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, programul comun de seminarii ICCJ – MJ – MP, precum si actiunile CSM prin Institutul National al Magistraturii.

A fost luata in discutie si eficienta institutiilor din Justitie, care reprezinta unul dintre obiectivele evaluarii independente privind sistemul judiciar, solicitata de Comisia Europeana prin rapoartele de tara.

Ministrul Justitiei a subliniat ca reformele in domeniul Justitiei au ajuns intr-o etapa in care expertiza celor implicati este esentiala, fie ca vorbim de implementare, fie ca vorbim de evaluare. In context, ministrul a subliniat buna cooperare cu serviciile responsabile de la nivelul Comisiei Europene si necesitatea unui dialog intr-un spectru cat mai larg la nivelul Bruxelles-ului, atat in zona de expertiza judiciara, cat si in zona politica.

Comisarul european, Viviane Reding, a solicitat opinia ministrului Justitiei cu privire la eficienta procesului legislativ european, precum si asupra altor teme ale agendei europene.

Viviane Reding a dat asigurari ca eforturile institutiilor romane vor fi corect monitorizate si evaluate de catre expertii CE, iar raportul din vara va reflecta cu aceeasi corectitudine si profesionalism evolutiile din sectoarele vizate. De asemenea, a incurajat echipa Ministerului Justitiei sa continue in ritm sustinut eforturile pentru punerea in practica a reformei fara precedent pe care o reprezinta noile Coduri.

Cei doi oficiali au convenit mentinerea unui dialog permanent pe temele discutate.

Codurile sunt clar percepute la nivelul Bruxelles-ului drept un proiect de referinta pentru Justitia noastra si oficialii europeni urmaresc foarte atent implicarea sistemului judiciar in procesul de implementare. Suntem intr-o etapa in care, in mod obiectiv, atentia Comisiei si a expertilor europeni se deplaseaza de la elaborarea legislativa, la aplicarea legii de catre sistemul judiciar. La nivelul Consiliului JAI, trebuie sa ne concentram pe adoptarea de instrumente legislative eficiente, care imbunatatesc viata oamenilor, protectia drepturilor lor. Este singura cale prin care vom mentine increderea in functionarea institutiilor europene. Agenda JAI va ramane o prioritate a Ministerului Justitiei.”, a declarat Catalin Predoiu, ministrul Justitiei.

Sursa: Ministerul Justitiei

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close