Generalul croat Ante Gotovina, condamnat de TPI pentru crime de razboi
Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie de la Haga l-a condamnat pe fostul general croat Ante Gotovina la 24 de ani de inchisoare pentru crime de razboi si crime contra umanitatii, comise in 1995 impotriva populatiei sarbe din Croatia.
Avocatii sai au anuntat ca Gotovina va face apel la decizia de condamnare la 24 de ani de detentie, considerand ca numeroase fapte semnalate de aparare in cursul procesului au fost complet ignorate de instanta.
Ante Gotovina a condus ofensiva militara care a vizat recucerirea orasului Krajina, in sudul Croatiei, ultima reduta a rezistentei sarbe din Croatia in 1995, fiind acuzat in cadrul procesului inceput pe 11 martie 2008 de ucidere, distrugere, jafuri, tratamente crude si mutarea fortata a populatiei spre Republica Iugoslavia sau Bosnia-Hertzegovina.
Gotovina, care a pledat nevinovat este responsabil potrivit acuzarii de moartea a 324 de civili sau soldati care depusesera armele si de transferarea fortata a 90 de mii de sarbi din Krajina.
Alaturi de Gotovina au mai fost judecati si fostul general croat Ivan Cermak, care a fost achitat, si Mladen Markac, care a primit o pedeapsa de 18 ani de inchisoare.
Sursa: RFI