Cauza Marian Nita impotriva Romaniei
In Monitorul Oficial nr. 399/2011 a fost publicata hotararea in cauza Cauza Marian Nita impotriva Romaniei, prin care CEDO a constatat ca Statul roman a incalcat art. 6 §1 din Conventie ca urmare a nerespectarii principiului securitatii raporturilor juridice.
La originea cauzei se afla Cererea nr. 28.162/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Marian Nita (reclamantul), a sesizat Curtea la 29 iulie 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
Reclamantul s-a nascut in 1963 si locuieste in Bucuresti.
Prin Ordonanta din 29 aprilie 1997, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva a reclamantului pentru o perioada de 30 de zile. In ordonanta privind arestarea preventiva se constata faptul ca, in noaptea de 22 spre 23 aprilie 1997, reclamantul, avand profesia de sofer de ambulanta, si asistenta medicala Z.M. il abandonasera pe bolnavul N.C. in strada, ceea ce a condus la decesul acestuia.
Arestarea preventiva a reclamantului a fost prelungita de mai multe ori pentru 30 de zile, pana la 4 august 1997, data la care acesta a fost pus in libertate.
Prin rechizitoriul din 19 ianuarie 1998, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea infractiunii de omor calificat. Prin rechizitoriu s-a retinut faptul ca reclamantul si asistenta medicala Z.M., care il insotea, trebuiau sa transporte bolnavul N.C. de la Spitalul Clinic de Urgenta „Sfantul Valentin“ la Spitalul Clinic de Specialitate „Victor Babes“. Dupa ce au mers la mai multe unitati spitalicesti care au refuzat toate internarea bolnavului din motive de competenta teritoriala, Z.M. a decis sa il transporte la domiciliul sau. La adresa mentionata in actul de identitate al bolnavului, acuzatii nu au gasit numarul exact al cladirii. Bolnavul a fost coborat din ambulanta si a fost lasat in fata portii inchise a unei cladiri, presupusa a fi cea corecta. Patru ore mai tarziu N.C. a decedat. Potrivit rapoartelor medicale, decesul a fost cauzat de o insuficienta cardiorespiratorie acuta, cu pleurezie si atelectazie pulmonara, pe fondul unei afectiuni cardiovasculare cronice, din cauza ca nu a beneficiat de asistenta medicala de specialitate si in urma unei expuneri indelungate la frig si la umiditate. Reclamantul si Z.M. erau acuzati de savarsirea infractiunii de omor calificat, pedepsita conform art. 174 coroborat cu art. 175 din Codul penal. Prin acelasi rechizitoriu procurorul responsabil de cauza a decis neinceperea urmaririi penale impotriva medicilor care il examinasera pe bolnav in timp ce acesta a fost dus de la un spital la altul.
Prin Hotararea din 29 octombrie 1998, tribunalul a reincadrat faptele imputate reclamantului, considerand ca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, infractiune pedepsita conform art. 314 din Codul penal si l-a condamnat la o pedeapsa de 3 luni si 12 zile de inchisoare, precum si la plata de daune-interese partii civile.
Reclamantul si parchetul au formulat apel impotriva acestei hotarari.
Prin Hotararea din 30 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul reclamantului, a admis apelul parchetului, a reincadrat faptele in complicitate la omor calificat, pedepsita conform art. 26, 174 si 175 din Codul penal si a condamnat reclamantul la o pedeapsa de 5 ani de inchisoare cu executare.
Reclamantul si Z.M. au formulat recurs impotriva acestei hotarari.
Prin Hotararea din 10 ianuarie 2001, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul, a casat hotararile instantelor inferioare si a retrimis cauza spre rejudecare la tribunal. Curtea Suprema de Justitie a considerat ca, in aprecierea vinovatiei inculpatilor, instantele judecatoresti s-au intemeiat pe acte medico-legale contradictorii, care nu puteau stabili fara echivoc legatura de cauzalitate intre actiunile inculpatilor si decesul victimei, si ca acestea au omis sa raspunda la cererile formulate de inculpati cu privire la examinarea legaturii de cauzalitate. Astfel, aceasta a luat in considerare faptul ca, potrivit unuia dintre rapoartele medicale depuse la dosar, exista o legatura de cauzalitate intre faptul ca bolnavul nu a beneficiat de asistenta medicala si deces, ceea ce insemna ca acesta ar fi avut sanse de supravietuire daca ar fi beneficiat de o terapie medicamentoasa intensiva. In cele din urma, aceasta a considerat ca era necesar sa se obtina avizul Comisiei superioare medico-legale pentru stabilirea tuturor actelor medicale care fusesera efectuate in privinta bolnavului si pentru clarificarea cauzei decesului sau.
Cauza a fost inregistrata din nou la Tribunalul Bucuresti. La sedinta din 27 septembrie 2001, instanta a solicitat avizul medical mentionat anterior. Avizul medical a fost depus la dosar la 16 mai 2002, dupa cateva amanari ale cauzei generate de absenta acestui aviz sau solicitate de reclamant.
Prin Hotararea din 4 iulie 2002, tribunalul a recalificat faptele imputate reclamantului incadrandu-le in infractiunea de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji si l-a condamnat pentru aceasta infractiune la o pedeapsa de 2 ani de inchisoare. Tribunalul a constatat ca pedeapsa era gratiata.
In urma apelului parchetului, prin Hotararea din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a reincadrat faptele in omor calificat si l-a condamnat pe reclamant pentru aceasta infractiune la o pedeapsa de 3 ani de inchisoare.
Reclamantul si parchetul au formulat recurs. Prin Hotararea definitiva din 7 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul reclamantului, a casat hotararile instantelor inferioare si l-a achitat cu privire la invinuire. Curtea Suprema de Justitie a considerat ca reclamantul, in calitate de sofer de ambulanta, trebuia sa respecte ordinele date de personalul medical si ca nu era de datoria acestuia sa cunoasca starea medicala a persoanelor transportate, avand in vedere ca diagnosticul trebuie stabilit de personalul medical si de medicii specialisti, care au, de asemenea, responsabilitatea de a lua toate deciziile medicale cu privire la bolnavi. In continuare, aceasta a apreciat ca reclamantul se conformase indicatiilor asistentei medicale care il insotea si ca nu era si nu putea fi constient de starea de sanatate precara a lui N.C., avand in vedere lipsa de experienta medicala.
Potrivit informatiilor oferite de Guvern, in timpul procedurii ordinare, reclamantul a solicitat de 12 ori amanarea pe parcursul procedurii pentru a-si pregati apararea sau din cauza absentei avocatului sau pe motiv de boala ori de deces in familie.
La 24 septembrie 2004, in temeiul art. 409 si 410 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura penala, procurorul general al Romaniei a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anularea Hotararii definitive din 7 octombrie 2003, citata anterior. Acesta a subliniat ca, prin interpretarea legislatiei interne si a probelor depuse la dosar, Curtea Suprema de Justitie comisese o grava eroare de fapt prin achitarea reclamantului si stabilise o incadrare juridica incorecta a faptelor. Acesta a subliniat ca reclamantul era coautor al infractiunii de omor calificat, pe care o savarsise cu intentie indirecta. A facut referire la toate probele administrate in timpul procedurii ordinare.
Prin Hotararea din 14 martie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie (care a inlocuit fosta Curte Suprema de Justitie) a admis recursul in anulare si a casat Hotararea din 7 octombrie 2003. Pe fondul cauzei, aceasta a hotarat ca incadrarea juridica corecta era cea a neacordarii de asistenta unei persoane aflate in neputinta de a se ingriji si a confirmat Hotararea tribunalului din 4 iulie 2002. Vinovatia sa a fost stabilita tinand seama de faptul ca reclamantul ar fi trebuit sa fie constient de consecintele pe care le putea avea faptul de a-l lasa pe N.C., grav bolnav si imbracat doar cu o pijama, intr-o noapte rece si umeda, in fata portii inchise a unei cladiri.
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 §1 din Conventie
Reclamantul sustine ca dreptul sau la un proces echitabil si in termen rezonabil a fost incalcat. Acesta invoca art. 6 §1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
„1. Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale […] in termen rezonabil, de catre o instanta […], care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii penale indreptate impotriva sa.“
Curtea constata ca acest capat de cerere presupune doua aspecte pe care le va examina succesiv.
A. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe securitatea raporturilor juridice
Reclamantul considera ca dreptul sau la un proces echitabil si principiul securitatii raporturilor juridice au fost incalcate ca urmare a anularii printr-un recurs extraordinar a hotararii definitive de achitare pronuntate in favoarea sa.
1. Cu privire la admisibilitate
Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 §3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare este necesar sa fie declarat admisibil.
2. Cu privire la fond
a) Argumentele partilor
Guvernul sustine ca admiterea recursului in anulare, formulat de Procurorul general in temeiul dispozitiilor Codului de procedura penala, in vigoare la momentul faptelor, nu a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil. Acesta considera ca interventia procurorului general era necesara pentru a asigura incadrarea juridica corecta a faptelor savarsite de reclamant si pentru o buna administrare a justitiei.
Guvernul subliniaza ca in cererea sa de recurs in anulare, procurorul general a indicat toate motivele pentru care aprecia ca o eroare grava de fapt fusese comisa in solutionarea litigiului.
De asemenea, acesta sustine ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a facut decat sa confirme sentinta pronuntata in prima instanta de Tribunalul Bucuresti si ca, in consecinta, nu a casat toate hotararile pronuntate de instantele ordinare. In plus, in urma recursului in anulare, pedeapsa aplicata reclamantului prin Hotararea din 4 iulie 2002 a fost mentinuta. Avand in vedere constatarea conform careia reclamantul a fost gratiat, Guvernul subliniaza faptul ca pedeapsa nu a fost executata.
B. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe durata procedurii
Reclamantul considera ca durata procedurii penale initiate impotriva sa nu este rezonabila.
1. Cu privire la admisibilitate
Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 §3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
2. Cu privire la fond
a) Durata procedurii care trebuie luata in considerare
Partile sunt de acord cu privire la punctul de plecare al perioadei care trebuie luata in considerare, respectiv 29 aprilie 1997, data la care reclamantul a fost informat cu privire la acuzatia adusa impotriva sa.
Reamintind jurisprudenta Curtii (Aliuta impotriva Romaniei, nr. 73.502/01, pct. 16, 11 iulie 2006), Guvernul apreciaza ca perioada cuprinsa intre pronuntarea Hotararii interne definitive din 7 octombrie 2003 si Hotararii din 14 martie 2005, pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care s-a admis recursul in anulare, nu poate fi luata in considerare.
Reclamantul respinge acest argument. Acesta considera ca a trait in incertitudine de la pronuntarea Deciziei definitive din 7 octombrie 2003 si pana in momentul in care a fost instiintat cu privire la declansarea recursului in anulare, incertitudine care a devenit realitate la 14 martie 2005, data la care recursul in anulare a fost admis, iar reclamantul a fost condamnat.
Prin urmare, Curtea retine ca durata procedurii care trebuie luata in considerare este de 6 ani, 5 luni si 8 zile, acoperind urmarirea penala si 3 grade de jurisdictie.
b) Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii
Guvernul considera ca procedura prezenta o complexitate deosebita, legata in special de faptele cauzei si de necesitatea de administrare a probelor. Astfel, apreciaza ca atat faza de urmarirea penala, cat si faza judecatii au avut termene rezonabile si ca nicio perioada de inactivitate nu putea fi imputata autoritatilor. Acesta citeaza a contrario Cuza Tudorache impotriva Romaniei (nr. 78.048/01, pct. 19, 29 septembrie 2005), in care numai urmarirea penala a cauzei de catre parchetul competent durase 7 ani fara 5 zile. De asemenea, Guvernul subliniaza ca sedintele au avut loc in mod periodic si in termene rezonabile. Acesta observa ca reclamantul si avocatul sau au solicitat de 12 ori amanarea sedintei publice in timpul procedurii ordinare, ceea ce a condus la termene suplimentare, suficient de importante pentru a explica durata globala a procedurii.
II. Cu privire la celelalte pretinse incalcari
In ceea ce priveste celelalte capete de cerere invocate de reclamant si intemeiate pe art. 6 §1 si 2 din Conventie, tinand seama de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la afirmatiile formulate, Curtea nu constata nicio incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de articolele Conventiei. Rezulta ca aceste capete de cerere trebuie respinse ca fiind in mod vadit nefondate, in temeiul art. 35 §3 si 4 din Conventie. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 5 §1 (legalitatea arestarii preventive), Curtea observa ca arestarea preventiva a reclamantului a luat sfarsit la 4 august 1997, in timp ce acest capat de cerere nu a fost invocat in fata Curtii decat la 29 iulie 2005, si anume dupa mai mult de 6 luni [Florica impotriva Romaniei (dec.), nr. 49.781/99, 10 iunie 2003].
Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere este fie in mod vadit nefondat, fie tardiv si trebuie respins in temeiul art. 35 din Conventie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
Art. 41 din Conventie prevede:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.“
A. Prejudiciu
Reclamantul solicita 434 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, reprezentand diferenta de salariu dintre salariul pe care l-ar fi primit daca nu ar fi fost acuzat de omor si salariul pe care l-a primit efectiv, ca urmare a reintegrarii sale pe un post inferior din cauza procedurii penale initiate impotriva sa. In aceasta privinta, prezinta calcule privind salariul pe care l-a primit efectiv in perioada cuprinsa intre ianuarie 1998–iunie 2002 si calcule ale salariilor pe care ar fi trebuit sa le primeasca daca ar fi ocupat acelasi post pe care il ocupa inainte de arestarea sa, pentru aceeasi perioada. In plus, reclamantul solicita 15.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
Guvernul considera ca cererea cu titlu de prejudiciu material este speculativa si excesiva si solicita Curtii sa o respinga integral. In ceea ce priveste prejudiciul moral pretins, Guvernul considera ca o eventuala hotarare a Curtii de constatare a incalcarii Conventiei ar putea constitui in sine o reparatie echitabila suficienta. In orice caz, acesta considera ca suma solicitata este excesiva.
In ceea ce priveste cererea pentru prejudiciul material, Curtea nu observa nicio legatura directa de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere.
In schimb, aceasta considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi remediat doar prin constatarea incalcarii din prezenta hotarare. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie si tinand seama de circumstantele specifice ale cauzei, Curtea considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului 4.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral si sa fie respinse cererile de reparatie echitabila cu titlu de prejudiciu moral pentru celelalte capete de cerere.
B. Cheltuieli de judecata
De asemenea, reclamantul solicita 191 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne (costul expertizei medicale si al onorariului avocatului) si 1.260 EUR pentru cele efectuate in fata Curtii (onorariul avocatului). Acesta depune la dosar o chitanta dovedind plata unei sume de aproximativ 41 EUR, reprezentand cheltuielile aferente pentru obtinerea avizului din partea Comisiei Superioare Medico-Legale, si o chitanta de aproximativ 150 EUR pentru onorariul avocatului, pentru reprezentarea reclamantului in procedura din fata Curtii Supreme de Justitie, precum si contractul aferent de asistenta judiciara. In ceea ce priveste cheltuielile suportate pentru onorariul avocatului in fata Curtii, avocata reclamantului pune la dispozitie un contract de asistenta judiciara ce contine acordul acestuia pentru ca plata sumelor respective de catre Curte sa fie efectuata direct avocatei sale; aceasta prezinta, de asemenea, o nota referitoare la numarul de ore facturate si la activitatile desfasurate.
Guvernul subliniaza ca cheltuielile pentru onorariul avocatului in fata Curtii nu au fost stabilite efectiv si ca, in orice caz, suma este excesiva in raport cu complexitatea cauzei. Acesta solicita Curtii sa nu acorde decat cheltuielile considerate reale, necesare, rezonabile si dovedite.
In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne, tinand seama de toate elementele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila acordarea sumei de 150 EUR reclamantului.
Cu privire la cheltuielile pentru onorariul avocatului in procedura din fata Curtii, trebuie sa se constate ca, in temeiul contractului de asistenta judiciara depus la dosar, reclamantul are obligatia de a plati respectivele cheltuieli. In consecinta, in masura in care avocata are dreptul sa solicite plata onorariului sau in temeiul contractului, cheltuielile corespunzatoare sunt intr-adevar „reale“ (a se vedea, mutatis mutandis, Tebieti Mühafize Cemiyyeti si Israfilov impotriva Azerbaidjanului, nr. 37.083/03, pct. 106, CEDO 2009-…).
Cu toate acestea, trebuie aplicata o oarecare reducere, avand in vedere constatarea conform careia nu a existat nicio incalcare cu privire la unul dintre capetele de cerere in privinta carora avocatul a prezentat observatii in fata Curtii (a se vedea, mutatis mutandis, Nourmagomedov impotriva Rusiei, nr. 30.138/02, pct. 69, 7 iunie 2007). Avand in vedere documentele care se afla in posesia sa si criteriile mai sus mentionate, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantului suma de 1.000 EUR pentru procedura in fata Curtii. Avand in vedere conventia incheiata intre partea interesata si avocata acesteia, doamna N. Popescu, Curtea hotaraste ca suma mentionata anterior va fi platita direct acesteia din urma.
C. Dobanzi moratorii
Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 §1 din Conventie, referitoare la securitatea raporturilor juridice si la durata procedurii, si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 §1 din Conventie ca urmare a nerespectarii principiului securitatii raporturilor juridice;
3. hotaraste ca nu a fost incalcat art. 6 §1 din Conventie ca urmare a duratei procedurii;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 §2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat, la rata de schimb aplicabila la data platii:
1.(i) 4.000 EUR (patru mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral, suma ce va fi platita reclamantului;
2.(ii) 150 EUR (o suta cincizeci de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata efectuate in procedura din fata instantelor interne, suma ce va fi platita reclamantului;
3.(iii) 1.000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuielile de judecata referitoare la procedura din fata Curtii, suma ce va fi platita direct doamnei N. Popescu, care l-a reprezentat pe reclamant in calitate de avocat;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade, si majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Sursa: Infolegal
