RIL promovat. Poate ANI ataca rezolutia de netrimitere in judecata?

Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a inaintat Inaltei Curti de Casatie si Justitie un recurs in interesul legii in materie penala in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 278¹ alin. (1) C.proc.pen. referitor la dreptul ANI de a ataca solutiile de netrimitere in judecata.

Examenul jurisprudentei actuale evidentiaza doua orientari cu privire la calitatea procesuala a Agentiei Nationale de Integritate de a formula plangere in fata judecatorului impotriva solutiilor de netrimitere in judecata dispuse de procuror, astfel:

1. Unele instante au apreciat ca Agentia Nationala de Integritate are calitate procesuala pentru a formula plangere, in conformitate cu art. 278¹ C.proc.pen., si au trecut la analiza pe fondul cauzei;
2. Alte instante au apreciat, dimpotriva, ca Agentia Nationala de Integritate nu justifica un interes legitim, in sensul art. 278¹ alin. (1) C.proc.pen., si au respins ca inadmisibile astfel de plangeri.

Art. 278¹ alin. (1) C.proc.pen. permite atat partii vatamate, dar si oricaror persoane ale caror interese legitime sunt vatamate, sa formuleze plangere impotriva solutiilor procurorului de netrimitere in judecata cuprinse in rezolutie, ordonanta sau rechizitoriu.

Notiunea de persoana vatamata nu a ridicat probleme in jurisprudenta instantelor, aceasta fiind circumscrisa dispozitiilor din art. 24 C.proc.pen. si este, de altfel, corespondenta subiectului pasiv al raportului de drept penal in materia dreptului substantial. Asadar, in cazul art. 278¹ alin. (1) teza I C.proc.pen., dreptul de a formula plangere in fata judecatorului impotriva solutiei de netrimitere in judecata dispusa de procuror revine subiectului pasiv al faptei cercetate, respectiv persoanei vatamate in sensul art. 24 C.proc.pen.

In ceea ce priveste teza a II-a a aceluiasi text de lege, din interpretarea sintagmei persoane ale caror interese legitime sunt vatamate, in doctrina s-a cristalizat opinia potrivit careia acestea nu pot avea calitatea de parte vatamata sau parte civila in proces si, pe cale de consecinta, nu ar putea formula plangere penala, in sensul art. 222 C.proc.pen., ca mod general de sesizare a organelor de urmarire penala, si nici plangere prealabila, in sensul art. 221 alin. (2) din acelasi cod, ca mod special de sesizare de care legea conditioneaza declansarea actiunii penale.

Prin urmare, textul de lege ar viza acele persoane ale caror interese legitime sunt vatamate chiar prin solutiile de neurmarire sau netrimitere in judecata date de procuror si impotriva carora acestea pot formula plangere in aceleasi conditii cu persoana vatamata, pe cale de consecinta, nu sunt subiecti ai raporturilor de drept penal si procesual penal, ci subiecti cu drepturi si obligatii limitate, de care legea leaga uneori un anumit raport de drept procesual penal, cum e cel de care discutam.

In acest context, sunt autori care sustin ca aceste persoane nu pot aduce spre solutionare, in fata instantei de judecata, pe calea plangerii prevazute de art. 278¹ C.proc.pen., si raportul de drept penal. Aceasta, deoarece, in limitele exceptiilor de disponibilitate consacrate de legea actuala, numai persoana vatamata prin infractiune ar putea cere punerea in miscare a actiunii penale, in situatiile prevazute de lege, nu si persoanele ale caror interese legitime au fost vatamate prin aceste solutii ale procurorului.

Cum in doctrina s-au conturat, in aceasta materie, mai multe opinii, nici practica instantelor nu putea fi unitara, inclusiv la nivelul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Astfel, in cadrul orientarii respingerii ca inadmisibila a plangerii Agentiei Nationale de Integritate, instantele au argumentat, de regula, ca, urmare Deciziei 415/2010 a Curtii Constitutionale, intemeiata in principal pe eliminarea rolului de autoritate jurisdictionala, participarea Agentiei Nationale de Integritate in procesul penal, in cadrul procedurilor prevazute de art. 275-278¹ C.proc.pen. a fost inlaturata, atributiile acesteia sub aspectul susmentionat fiind restranse, printre altele, la transmiterea rapoartelor de evaluare catre organele de urmarire penala, care vor fi obligatoriu evaluate de aceste institutii, in conformitate cu art. 19 din Legea 176/2010.

Acest aspect, au conchis instantele, imprima caracter de inadmisibilitate unei cereri, ori de cate ori nu e obiectiv incuviintata de lege, cand lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o formuleaza ori atunci cand din datele cauzei rezulta inutilitatea functionala a acesteia (Sentinta penala nr. 268 din 15 februarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

Totodata, in cadrul acestui punct de vedere al inadmisibilitatii, instantele au apreciat ca se impune determinarea notiunii de vatamare ce a fost produsa prin actul procurorului, precum si sfera notiunii de interes legitim.

Instanta Suprema a apreciat ca vatamarea presupune existenta unei consecinte negative asupra unui subiect de drept si care nu s-ar fi putut produce daca actul procurorului ar fi fost efectuat in conditiile legii. Aceasta consecinta trebuie sa se rasfranga nemijlocit asupra persoanei care o invoca, sa ii afecteze ori sa ii pericliteze un drept sau un interes actual si determinat.

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, a apreciat ca o asemenea vatamare s-ar putea produce exclusiv:

– cand actul procurorului se refera in mod direct la acea persoana (dispune, ia o masura cu privire la o anumita persoana);
– atunci cand, fara o referire expresa, actul procurorului produce efecte asupra drepturilor sau intereselor acelei persoane, dand nastere unei situatii juridice in care acestea sunt implicate.

In nici o alta situatie, o persoana care nu este vizata si asupra careia actul procurorului nu produce nemijlocit vreun efect, nu poate fi considerata vatamata prin acesta. Imprejurarea ca Agentia Nationala de Integritate are competenta de a sesiza  parchetul nu-i confera vreun interes legitim, in sensul art. 278¹ alin. (1) C.proc.pen., intrucat legea nu-i instituie vreun drept subiectiv propriu si nici nu-i recunoaste expres o anume prerogativa pentru apararea unui drept subiectiv al altuia (Sentinta penala nr. 616 din 6 aprilie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

In cadrul celuilalt punct de vedere, pe care Procurorul general il considera intemeiat, in care instantele au analizat pe fond plangerile formulate de Agentia Nationala de Integritate, acestea nu s-au pronuntat expres asupra legitimitatii calitatii procesuale, nici chiar atunci cand a fost invocata de procuror (Sentinta penala nr. 1475 din 30 septembrie 2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

Vocatia Agentiei Nationale de Integritate de a formula plangere in cadrul procedurii prevazute de art. 278¹ C.proc.pen. rezulta implicit din faptul ca astfel de actiuni au fost respinse ca nefondate sau ca neintemeiate.

Legea penala nu defineste, insa, notiunea de interes legitim. In art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 54/2004, a contenciosului administrativ, interesul legitim public este definit ca fiind interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice.

Literatura juridica a aratat ca prin „interes legitim” se intelege un interes aparat de lege, adaugandu-se ca acest interes trebuie sa fie temeinic si serios. Va exista un asemenea interes ori de cate ori va fi vorba de ocrotirea unor valori importante, materiale sau morale, ale societatii. De asemenea, interesul poate fi atat un interes particular, cat si unul public.

Procurorul general apreciaza ca existenta interesului Agentiei Nationale de Integritate si legitimitatea acestuia, in acest context, rezulta din art. 8 al Legii 176/2010 privind integritatea  in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, potrivit caruia scopul Agentiei este asigurarea integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice si prevenirea coruptiei institutionale, prin exercitarea de responsabilitati in evaluarea declaratiilor de avere, a datelor si informatiilor privind  averea, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitatilor si a conflictelor de interese potentiale in care se pot afla persoanele prevazute la art. 1, pe perioada indeplinirii functiilor si demnitatilor publice.

Asadar, scopul si obiectul de activitate al Agentiei ilustreaza interesul legitim public al acesteia, conferit prin lege, de a formula sesizari, plangeri, actiuni in instanta pentru apararea relatiilor sociale privind exercitarea integra a functiilor si demnitatilor publice, pentru prevenirea coruptiei institutionale, cu atat mai mult cu  cat aceste deziderate sunt impuse statului roman si, implicit, institutiilor si autoritatilor publice, de insesi organismele europene al caror membru este. Prin urmare, legea ii recunoaste Agentiei Nationale de Integritate in mod expres dreptul de a indeplini aceste prerogative pentru apararea intereselor sociale evocate.

Este adevarat ca procesele penale avand ca obiect infractiuni care sunt urmarite din oficiu sunt de interes public si ca titularul actiunii penale este Ministerul Public, care potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Constitutie, „in activitatea judiciara … reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor”.

Dar nu este mai putin adevarat si faptul ca exercitarea de catre Agentie, in calitate de persoana ale carei interese legitime au fost afectate, a dreptului de a ataca in justitie (in fata instantei) o rezolutie sau o ordonanta a procurorului pe care o considera gresita, indiferent sub ce aspect, nu diminueaza cu nimic rolul si atributiile Ministerului Public, ci, dimpotriva, le completeaza in interesul aplicarii corecte a legii.

Aceasta, cu atat mai mult cu cat, urmare modificarilor aduse prin Legea 202/2010, art. 78¹ alin. (10) C.proc.pen., hotararile pronuntate intr-o astfel de procedura nu mai sunt supuse caii de atac a recursului.

Mai mult, in masura in care procurorul, evaluand, la randul sau, informatiile privind averea unui demnitar, finalizeaza acest demers printr-o solutie de netrimitere in judecata, aceasta nu ar mai fi supusa niciodata controlului judecatoresc, faptuitorul neavand niciun fel de interes in acest sens, iar astfel de solutii vor fi expuse permanent suspiciunii opiniei publice sub aspectul credibilitatii lor.

Avand in vedere cele expuse, Procurorul general solicita I.C.C.J. sa constate ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabileasca modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

Sursa: P.I.C.C.J.