Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 420/2010 (in extenso)

Operatiune administrativa complexa. Efecte juridice. Prorogarea de competenta in favoarea instantei competente sa cenzureze actul administrativ final

Dreptul reclamantului de a se bucura de toate atributele care le confera dreptul de proprietate conform normelor legale pertinente (art. 480 C.civ.) este serios afectat de atitudinea autoritatilor administratiei publice implicate in gestiunea proiectelor de infrastructura rutiera care au incidenta majora pentru zona in care se afla amplasat terenul, deoarece exploatarea acestuia conform cu vointa directionara a reclamantului inspre a construi un sanatoriu este serios afectata prin instituirea interdictiei de construire, care afecteaza astfel dreptul de dispozitie materiala si juridica asupra terenului, atribute inerente dreptului recunoscut de lege.

Decizia este comentata de Lector univ. dr. Ovidiu Podaru in Curierul Judiciar nr. 6/2011, p. 326.

DECIZIA CIVILA nr. 420/2010
Sedinta publica de la 18 Februarie 2010

S-au luat in examinare – in vederea pronuntarii – recursurile formulate de reclamantul E.J.B. si paratul Ministerul Transporturilor si J. impotriva sentintei civile nr. 2397/2009, pronuntata de Tribunalul Cluj, in dosarul nr. (…), in contradictoriu cu paratii Consiliul Local al Mun. Cluj-Napoca, Consiliul Judetean, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, avand ca obiect obligatia de a face.

La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor. Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza faptul ca la acest termen s-a depus la dosar, prin fax, de catre reclamantul E.J.B., concluzii scrise.

Se constata totodata faptul ca prin incheierea de sedinta din data de 11.02.2010 s-au consemnat atat mersul dezbaterilor, cat si concluziile orale ale partilor, incheiere ce face parte din prezenta hotarare.

CURTEA:

Prin sentinta civila nr. 2397/11.09.2009 pronuntata in dosarul nr. (…) al Tribunalului Cluj, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Judetean a judetului C.

S-a respins restul exceptiilor formulate de parati. S-a respins actiunea formulata de reclamantul E.J.B. in contradictoriu cu paratii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judetean al judetului Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, CNADNR prin Directia de Drumuri si Poduri C., Ministerul Transporturilor si J.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca reclamantul este proprietarul unei parcele de teren situat in Cluj-Napoca, str. I. (…) f.n. si inscrisa in CF nr.332 C-N cu nr. top 13711/4/1 in suprafata de 53.412 mp.

Aceasta zona a fost reglementata de un plan urbanistic zonal aprobat prin hotararea 741/2004 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, insa prin aceasta hotarare s-au stabilit si faptul ca reglementarile stabilite prin aceasta documentatie se vor prelua in studiile pentru traseul viitoarei centuri ocolitoare a municipiului C-N.

Prin certificatul de urbanism nr. 4951/03.11.2006 s-a stabilit destinatia conform planului urbanistic general, zona de locuinta E., 2 introducandu-se si mentiunile aratate mai sus prin H.C.L. nr. 741/2004.

Prin certificatul de urbanism 3806/18.08.2008 s-a stabilit destinatia zonei conform PUZ partial in V. V 5 si partial in V.L. 3c. De asemenea, s-a mentionat ca poate fi utilizat pentru elaborarea PUZ, E., E. cu conditia obtinerii avizelor necesare.

Prin certificatul de urbanism nr. 6942/08.01.2008 s-a stabilit ca imobilul reclamantului este incadrat in V.D. partial si V. V 5 astfel ca singura diferenta intre aceste doua ultime certificate de urbanism este acela ca prin ultimul certificat de urbanism se mentioneaza faptul ca drumul de ocolire pe la S-E a municipiului C-N va traversa parcela reclamantului. Aceasta deoarece prin H.C.L. nr. 787/18.12.2007 a fost modificat PUZ-ul ca urmare a proiectului initiat in vederea construirii centurii ocolitoare a orasului.

Reclamantul s-a adresat institutiilor parate in vederea reglementarii din punct de vedere urbanistic a regimului tehnic, juridic si economic al imobilului al carui proprietar este, deoarece a aratat ca doreste sa construiasca pe acest imobil un azil de batrani.

Deoarece reclamantul a indeplinit prin aceste cereri, procedura prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004 tribunalul a respins exceptia lipsei plangerii prealabile invocata de Ministerul Transporturilor si J.

Intrucat, prin formularea petitelor de catre reclamant nu se doreste obtinerea unei hotarari si in contradictoriu cu Consiliul judetean C care de altfel nu are atributii in proiectul pentru varianta de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, a fost admisa exceptia lipsei calitatii pasive fata de acest parat.

Referitor la exceptia inadmisibilitatii invocata de Ministerul Transporturilor si J., instanta a apreciat ca extinderea actiunii contra acestui parat a fost necesara si ca urmare nu se poate invoca inadmisibilitatea, de fapt tardivitatea extinderii raportat la prevederile art. 132 C.proc.civ. si mai cu seama de acest parat pentru care primul termen de judecata a fost cel ulterior comunicarii actiunii si extinderii de actiune.

De asemenea, exceptia necompetentei materiale a Tribunalului a fost respinsa dat fiind faptul ca in cauza opereaza o prorogare legala de competenta a tribunalului ca urmare a necesitatii reclamantului de a-i fi rezolvate intr-un dosar toate capetele de cerere si a faptului ca petitele principale atrag conform art. 2 C.proc.civ. si art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenta in prima instanta a tribunalului.

Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului Consiliul local al municipiului C-N a fost respinsa prin incheierea din sedinta publica din 10 aprilie 2009.

In consecinta, toate exceptiile ridicate de parati au fost respinse.

Raportat la fondul cauzei, tribunalul a apreciat ca solicitarile reclamantului de a obliga autoritatile parate la demararea procedurilor in vederea de fapt a stabilirii regimului urbanistic a imobilului in care se afla terenul sau, nu sunt admisibile. Aceasta deoarece, finalizarea unui proiect definitiv este conditionata de obtinerea de catre autoritatile parate a unor acorduri efectuarea unor proceduri specifice reglementate de mai multe acte normative si a caror rezolvare nu poate fi apreciata de instanta intrucat fiind un proiect public, interesul public este superior celui privat si nu se poate ajunge ca tinand cont de interesul legitim privat a unei persoane sa fie incalcate procedurile administrative stabilite prin diverse acte normative si care trebuie parcurse de catre institutiile parate, fapt ce ar incalca interesul public.

In practica instantelor de judecata s-a stabilit ca nu pot fi obligate autoritatile parate la emiterea unor acte administrative care ar incalca prevederile legale, aceasta in ideea ca reclamantul nu este impiedecat sa construiasca imobilul care il doreste daca obtine actele specificate in certificatele de urbanism. Evident ca, in cazul in care imobilul va fi traversat de centura ocolitoare acesta urmeaza a fi expropriat pentru utilitate publica potrivit Legii nr. 33/1994.

Pe de alta parte, reclamantul are reglementata situatia juridica din punct de vedere urbanistic, astfel ca este neintemeiat si capatul de cerere privind obligarea Consiliului local la elaborarea si aprobarea unui nou PUZ.

Considerand ca nu exista o diferenta semnificativa intre certificatele de urbanism sau o nerespectare a prevederilor cuprinse in documentatiile de urbanism de catre certificatele de urbanism conform art. 33 si 34 din Legea nr. 350/2001 si ca un nou plan urbanistic zonal urmeaza a fi intocmit si aprobat in conditiile in care se definitiveaza proiectul centurii ocolitoare, situatie insa in care certificatele de urbanism ce vor fi emise trebuie sa respecte noua reglementare urbanistica fiind insa posibil si ca planul urbanistic zonal actual sa ramana in vigoare, instanta a apreciat ca nu sunt intemeiate sustinerile reclamantului privitor la necesitatea obligarii intocmirii si adoptarii unui nou plan urbanistic zonal.

Prin urmare, tinand seama si de prevederile art. 8 si 18 din Legea nr. 554/2004 potrivit careia cererile intemeiate in interesul public trebuie sa se circumscrie in interes legitim privat iar in cazul de fata, nu exista aceasta concordanta si apreciind ca nu este posibila obligarea autoritatilor publice chemate in judecata la efectuarea unor demersuri administrative in anumite termene, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul E.J.B., solicitand admiterea acestuia si in consecinta, in principal, modificarea in totalitate a sentintei recurate in sensul admiterii actiunii asa cum a formulat-o si modificat-o ulterior, iar in subsidiar, casarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

In motivarea recursului reclamantul arata ca instanta nu s-a pronuntat cu privire la un lucru solicitat. In ciuda faptului ca intreaga actiune a fost centrata pe o problema juridica esentiala de a carei solutionare depinde dezlegarea fondului, si anume lezarea dreptului de proprietate al reclamantului prin excesul de putere al autoritatii parate, instanta a omis sa se pronunte asupra acesteia, sau, cel putin, sa motiveze punctual solutia sa in sensul ca nu ar fi vorba despre un exces de putere.

Prin cererea introductiva a explicat notiunea de exces de putere a autoritatilor publice prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, argumentand detaliat ca in concret atitudine a autoritatilor in ceea ce ne priveste se traduce printr-un abuz de putere.

Astfel, premisa de la care am pornit a fost urmatoarea: autoritatile, justificand un interes public, au dreptul la a-mi limita exercitiul dreptului sau de proprietate privata, insa, corelativ, au obligatia de a o face in limite bine stabilite si determinate temporal, astfel incat sa se realizeze un oarecare echilibru intre preferarea interesul public si lezarea interesul meu privat. Cu alte cuvinte, autoritatile publice se afla intotdeauna in asemenea situatii in dubla pozitie de indreptatit la a incalca interesul legitim privat in vederea satisfacerii interesului public si este dator sa limiteze in timp si substantial (adica in esenta exercitiului atributelor dreptului lezat) ingerinta adusa dreptului particularului, chiar prin acordarea de reparatii materiale.

In acest sens, autoritatilor le revine obligatia de a-si concentra toate eforturile si de a depune toate diligentele astfel incat leziunea suferita de catre particular sa fie minima, ceea ce presupune inclusiv asumarea solutionarii problemei intr-un sens sau altul intr-un termen care sa permita particularului fie valorificarea in continuare a dreptului sau in aceleasi conditii sau in conditii mai restranse, dar pe o perioada determinata si limitata in timp, fie obtinerea de despagubiri juste in cazul declararii bunului ca fiind de utilitate publica.

Desigur, in aprecierea incidentei unui exces de putere, ceea ce trebuie apreciat este limita pana la care, sub paravanul interesului public, autoritatile au dreptul de a interveni peste interesul legitim privat. Din argumentele expuse cu ocazia judecarii cauzei in prima instanta, reiese ca aceasta limita a fost depasita si, prin urmare, ne aflam intr-o situatie de exces de putere:
a) pana la stabilirea proiectului definitiv, care, pe fundalul situatiei economice si politice actuale pare a se perpetua sine die (si trebuie observat in acest context ca imprejurarea reiese chiar din raspunsurile la interogatoriile paratelor, care arata ca nu pot preciza nici macar orientativ momentul la care se vor relua lucrarile proiectului), reclamantul nu poate sa se bucure de deplinatatea exercitiului dreptului sau de proprietate: o autorizatie de construire este exclusa in ipoteza unei potentiale exproprieri, iar despre dreptul de dispozitie juridica aproape ca nu poate fi vorba in conditiile in care terenul este practic neconstruibil;
b) chiar daca terenul este golit de functia sa economica prin atitudinea pasiv¬culpabila a autoritatilor locale pentru o perioada nedeterminata, nu se pune (cel putin deocamdata) nici problema exproprierii cu despagubire prealabila (pentru a achizitiona, eventual un alt teren similar), dar nici a utilizarii terenului de catre autoritati contra unei despagubiri;
c) in zona terenului reclamantului sunt cel putin doua variante de traseu, rara a se sti care dintre este cea finala si cand se va stabili cea finala, lucru care creeaza o incertitudine inadmisibila cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului; mai mult, traseul actual al ocolitoarei nu tine seama de amplasamentul rezervat acestuia prin documentele de urbanism preexistente hotararii atacate (amplasament care nu se suprapune peste dreptul nostru de proprietate). Si este cel putin discutabil ca autoritatea parata poate face dovada ca actualul traseu este mai avantajos decat amplasamentul rezervat initial, in caz contrar fiind chiar in ipoteza unui exces de putere;
d) In plus, asa cum rezulta din ultimul raspuns primit, situatia s-a complicat si mai mult pentru ca in joc a intrat si o a treia varianta (autostrada urbana); este astfel inadmisibil ca, din cauza unor interminabile certuri politice sa nu se stie nici pana in prezent ce fel de drum va ocoli municipiul.

Or, toate aceste aspecte au fost invederate primei instante in sustinerea ideii de exces de putere a autoritatilor, fara a fi fost retinute si demontate prin argumente de catre instanta. Prin sentinta atacata, tribunalul se margineste sa arate ca interesul privat al unei persoane nu poate prevala fata de cel public, fara a ne raspunde in ce limite, sau, macar daca apreciaza ca se impun anumite limite pana la caderea in extrema excesului de putere.

Din aceste puncte de vedere, in conditiile in care instanta nu face nici cea mai mica referire la problema pe care am evidentiat-o ca fiind indispensabila solutionarii pricinii, apreciem ca instanta, nu doar ca nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, dar nu si-a motivat hotararea de respingere a cererii noastre.

Hotararea atacata este nefondata. Motivele retinute de catre instanta pentru aprecierea cererii ca fiind nefondata sunt urmatoarele:
a) interesul public prevaleaza fata de interesului legitim privat;
b) in ideea in care reclamantul nu este impiedicat sa construiasca, autoritatile nu ar putea fi obligate la emiterea actului;
c) situatia juridica a imobilului din punct de vedere urbanistic ar fi reglementata, deci Consiliul local nu ar putea fi obligat la elaborarea si aprobarea unui nou PUZ;
d) nu ar fi necesara intocmirea si adoptarea unui nou plan urbanistic zonal.

Raportat la aceste motive, arata urmatoarele:
a) este adevarat ca, potrivit principiului prioritatii interesului public fata de interesele private, autoritatile publice au dreptul de a suspenda, pentru o perioada determinata, exercitiul deplinatatii atributelor dreptului de proprietate privata, in speta, emiterea oricarei autorizatii de construire in zona pana la reglementarea definitiva (juridica si tehnica) a viitoarei centuri de ocolire a municipiului. Dar aceasta nu inseamna ca interesele legitime private (si drepturile subiective ale particularilor) ar putea fi calcate in picioare de catre interesul public. Or, in speta tocmai aici se tinde raportat la faptul ca situatia de incertitudine pare a E. sine die.

Desigur, termenele pe care le-a apreciat ca fiind rezonabile ar putea ca in concret, in conditiile necesitatii obtinerii unor acorduri de catre autoritatile implicate, asa cum retine instanta, sa se dovedeasca prea scurte. Dar, ceea ce trebuie remarcat este faptul ca, desi au trecut aproape 2 ani de la momentul emiterii H.C.L. nr. 787/18.12.2007, aceste autoritati parate nu vin cu propuneri de noi termene pe care sa arate ca in concret le-ar putea respecta. Ba, dimpotriva, declara ca nici macar orientativ nu pot aprecia momentul la care proiectul se va finaliza si situatia juridica a terenului nostru va deveni una certa, fie in sensul exproprierii, fie in sensul pastrarii dreptului de proprietate in deplinatatea sa.

Or, in aceasta situatie, subsemnatul nu ma pot bucura de deplinatatea dreptului de proprietate pentru o perioada absolut nedeterminata, ceea ce, chiar si in contextul protejarii unui interes public, nu poate reprezenta altceva decat un abuz de putere al autoritatilor.

b) in sustinerea acestei idei, instanta de fond demonstreaza faptul ca nu a studiat si nu a analizat cu atentie cauza de fata. Reclamantul a explicat si a mentionat in repetate randuri faptul ca dreptul meu de proprietate este lezat si prin aceea ca mi se refuza emiterea autorizatiei de construire pana la reglementarea definitiva a viitoarei centuri ocolitoare.

In consecinta, reclamantul fiind impiedicat sa construiesc pe acel teren, ramane fara substanta argumentul invocat in sensul ca autoritatile nu ar putea fi obligate la emiterea actului in ideea in care reclamantul nu este impiedicat sa construiasca.

Cat priveste problema exproprierii, aceasta este doar ipotetica, avand potential de concretizare intr-un termen care nu poate fi nici macar estimat. ar, ingerinta adusa dreptului meu de proprietate si confirmata printr-o bogata jurisprudenta CEDO, este evidenta in conditiile in care reclamantului nu ii ramane decat sa traiesc in asteptarea unor despagubiri care pot veni peste ani sau pot sa nu vina deloc.

c) Motivul pentru care a solicitat obligarea Consiliului Local la elaborarea unui nou PUZ este acela ca, actualmente, PUZ-ul este aprobat doar intr-o varianta aproximativa. Astfel, traseul centurii ocolitoare este trasat foarte clar pe noul PUZ aprobat (inclusiv pe cel afisat pe pagina de internet a primariei) exact pana la intrarea pe proprietatea subsemnatului, dupa care sunt trasate cu linie punctata trei sau patru variante posibile de traseu.

Situatia incerta de pe terenul reclamantului este creata prin aceea ca proiectantii stiau si stiu ca zona a fost reglementata prin PUZ 741/2004 cu destinatia zone de locuinte E., 2, destinatie pastrata prin Certificatul de urbanism nr. 4951/3.11.2006, care, de altfel, aduce precizarea ca „reglementarile stabilite prin aceasta documentatie se vor prelua in studiile pentru traseul viitoarei centuri ocolitoare a Municipiului Cluj¬-Napoca”. Deci, proiectul viitoarei ocolitoare trebuie sa respecte destinatia data zonei prin vechiul PUZ si confirmata prin Certificatul de urbanism mentionat.

De altfel, acest lucru a fost confirmat de catre proiectanti, acestia confruntandu-se cu mai multe situatii de zone reglementate prin PUZ-uri de care a fost obligatoriu sa tina cont in lucrarea lor. Pana in prezent PUZ nr. 741/2004 este in vigoare, fapt recunoscut chiar de catre Directia de Urbanism C cu ocazia interogatoriului.

In consecinta, nu se poate afirma ca situatia juridica din punct de vedere urbanistic a terenului este reglementata, iar daca instanta ar fi analizat actiune a noastra, ar fi cunoscut aceste aspecte si ar fi evitat aceasta eroare.

d) necesitatea intocmirii si adoptarii unui nou plan urbanistic zonal reiese din necesitatea stabilirii unei situatii juridice certe a terenului reclamantului, din care sa rezulte daca acest teren va fi sau nu afectat de traseul ocolitoarei sau autostrazii, in functie de varianta care va fi adoptata. Simpla posibilitate ca planul urbanistic zonal actual sa ramana in vigoare sau sa fie adoptat unul nou, nu este in masura sa solutioneze problema reclamantului, neindrumandu-ma decat la o asteptare linistita si prelungita la infinit.

Mai mult, afirmatia instantei in sensul ca nu ar exista diferente semnificative intre Certificatele de urbanism (emise in acelasi an!), in conditiile in care primul dintre acestea nu specifica nici o restrictie de construire, iar cel de-al doilea stabileste interdictia de construire pana la definitivarea proiectului soselei care urmeaza (daca urmeaza) a fi construita in zona, nu demonstreaza decat faptul ca instanta nu a analizat sau nu a dorit sa tina cont si sa repare ingerinta adusa dreptului nostru de proprietate.

Or, pornind de la aceste considerente, este absolut evident faptul ca instanta nu a tinut seama de problemele juridice efectiv ridicate in aceasta speta si, pornind de la ideea generala ca interesul public prevaleaza fata de cel privat mi-a respins actiunea fara a proceda la o analiza temeinica a miezului problemei: raportul dintre interesul public si respectarea proprietatii private.

La final ar mai fi de aratat inca un aspect, deloc de neglijat: acela ca, in aceasta speta concreta, interesul privat al subsemnatului si interesul public converg. D. tot asa cum este in interesul meu ca situatia juridica a imobilului sa fie reglementata clar din punct de vedere urbanistic intr-un termen optim si previzibil, tot asa este in interes public (local dar si national) ca Municipiul Cluj-Napoca sa aiba in acelasi termen un proiect de sosea (autostrada) ocolitoare care sa decongestioneze arterele intraurbane de traficul greu. In consecinta, sentinta recurata, pe langa faptul ca nu este legala, apare si greu de inteles.

In drept reclamantul invoca dispozitiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 3041 si urm. C.proc.civ.

Impotriva aceleiasi hotarari a declarat recurs si paratul Ministerul Transporturilor si J., solicitand admiterea acestuia asa cum a fost formulat si, pe cale de consecinta sa se modifice in parte sentinta atacata, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata a paratului ca inadmisibila.

In motivarea recursului paratul arata ca, in speta, instanta de fond a respins exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Cluj invocata de Ministerul Transporturilor si J., dat fiind faptul ca in cauza opereaza o prorogare legala de competenta a tribunalului, ca urmare a necesitatii intimatului-reclamant de a-i fi rezolvate intr-un dosar toate capetele de cerere si a faptului ca petitele principale atrag conform art. 2 C.proc.civ. si art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenta in prima instanta a tribunalului.

Motivatia instantei de fond precum ca a intervenit prorogarea legala si fundamentarea in drept sunt eronate, pentru urmatoarele considerente:
– competenta materiala are caracter absolut, fiind reglementata de norme imperative, care nu ingaduie sa se deroge de la ele;
– art. 2 alin. (1) lit. d) C.proc.civ., invocat ca temei de drept de catre instanta de fond, dispune ca tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel;
– art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocat ca temei de drept de catre instanta de fond, prevede ca litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica nu se prevede altfel;
– raportat la obiectul litigiului, si anume obligarea Ministerului Transporturilor si J. ca in termen de 30 de zile de la supunerea proiectului de „Autostrada urbana Cluj-Napoca” spre aprobare, sa dispuna cu privire la acesta, in cauza sunt incidente dispozitiile Legii nr. contenciosului administrativ, ca lege speciala. Astfel, in conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu completarile si modificarile ulterioare, orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente pentru anularea actului;
– Ministerul Transporturilor si J. este organul de specialitate al administratiei publice centrale, astfel cum reglementeaza art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor si J.;
– art. 3 alin. (1) C.proc.civ. dispune ca procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale se judeca in prima instanta de catre curtile de apel.

2. In temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C.proc.civ., solicitam modificarea in parte a sentintei:
a) pe motiv ca hotararea pronuntata a fost data cu incalcarea unei conditii extrinseci actului de procedura, respectiv neindeplinirea procedurii prealabile a reclamatiei administrative fata de Ministerul Transporturilor si J.:
– art. 109 alin. (2) C.proc.civ. dispune ca „in cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de acea lege”. In continuare, teza finala prevede ca „dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata”;
– aprobarea proiectului de „Autostrada urbana Cluj-Napoca” are caracterul unui act administrativ de autoritate, deoarece este solicitat a fi emis de catre o autoritate publica centrala, in consecinta este asimilat unui act administrativ individual, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ale carei dispozitii sunt aplicabile in cauza prezenta;
– art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede ca „inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista …revocarea in tot sau in parte a acestuia”;
– art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 mentioneaza ca „este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia,in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7)”.
In fapt, instanta de fond a respins exceptia lipsei plangerii prealabile, retinand ca intimatul-reclamant a indeplinit, prin cererile adresate institutiilor parate in vederea reglementarii din punct de vedere urbanistic a regimului tehnic, juridic si economic al imobilului al carui proprietar este, procedura prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Cele retinute de instanta sunt nedovedite fata de Ministerul Transporturilor si J., intrucat la dosarul cauzei nu exista nicio proba care sa faca dovada faptului ca reclamantul s-a adresat Ministerului Transporturilor si J. cu o plangere prealabila.

Pe cale de consecinta, solutia pe care instanta trebui a sa o adopte era respingerea actiunii ca inadmisibila.

b) pe motiv ca hotararea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii. Astfel, instanta de fond a respins exceptia tardivitatii introducerii cererii de extindere, completare si precizare de actiune invocata de paratul Ministerul Transporturilor si J., apreciind ca extinderea actiunii contra institutiei noastre a fost necesara si ca nu poate fi invocata inadmisibilitatea, de fapt tardivitatea extinderii raportat la prevederile art. 132 C.proc.civ., mai cu seama ca pentru minister primul termen de judecata, a fost cel ulterior comunicarii actiunii si extinderii de actiune.

Potrivit art. 132 alin. (1) C.proc.civ., intimatul-parat ar fi trebuit sa solicite la prima zi de infatisare un termen pentru intregirea cererii de chemare in judecata. In conformitate cu art. 134 C.proc.civ., este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii.

Fata de temeiurile de drept enuntate, se poate observa ca in speta prezenta, in limine litis s-a implinit la termenul din data de 10.04.2009, atunci cand a fost completat interogatoriul, si pe cale de consecinta, la aceasta data ar fi fost indreptatit intimatul-reclamant sa formuleze in termen legal cererea de extindere, completare si precizare a actiunii, si nu la termenul din data de 12.06.2009, care reprezinta al doilea termen dupa prima zi de infatisare.

Astfel, in literatura de specialitate s-a retinut ca „a putea pune concluzii, in sensul art. 134 C.proc.civ., inseamna ca partea este in masura sa isi exprime pozitia, punctul de vedere in legatura cu orice aspect din procesul respectiv”.

Cu alte cuvinte, a putea pune concluzii nu inseamna a se pune concluzii pe fondul cauzei, ci a avea posibilitatea sa se puna concluzii asupra oricarui aspect procedural.

Concluziile care pot fi puse la prima zi de infatisare nu se identifica si nu se confunda cu concluziile in fond, finale, care se pun inainte de inchiderea dezbaterilor.

Prin concluziile scrise inregistrate la data de 18.02.2010, reclamantul E.J.B. solicita respingerea recursului declarat de Ministerul Transporturilor si J. si admiterea recursului formulat de acesta.

Paratul CNADNR – Directia Regionala Drumuri si Poduri C. a inregistrat la data de 19.01.2010, intampinare prin care solicita respingerea recursului formulat de reclamantul E.J.B. si mentinerea sentintei atacate ca fiind justa, legala si temeinica.

Examinand recursurile formulate in cauza, Curtea retine urmatoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Transporturilor si J.:
1.1. Curtea are in vedere in primul rand exceptia lipsei de interes formulata de reclamant. Este real ca numai calitatea de parte la judecata ce s-a finalizat cu hotararea atacata nu este suficienta pentru exercitarea recursului, ci mai trebuie indeplinite si celelalte conditii referitoare la exercitiul dreptului la actiune.

Astfel, partea care a castigat nu are interes sa atace hotararea cu recurs, chiar si atunci cand i s-au respins unele exceptii procesuale, deoarece, in eventualul recurs al partii adverse, va putea reitera exceptiile respinse, fie in combaterea recursului, fie la rejudecarea fondului dupa casare ori modificare.

Curtea observa ca in speta la instanta de fond fata de recurent s-a respins actiunea chiar daca implicit s-au respins exceptiile procesuale invocate.

Din aceasta perspectiva si urmand ratiunile de mai sus Curtea urmeaza ca in temeiul art. 20 alin. (3) corelat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.proc.civ. sa respinga ca lipsit de interes recursul declarat de Ministerul Transporturilor si J., urmand ca motivele si criticile formulate pe calea recursului sa fie analizate ca aparari compatibile cu actul de procedura al intampinarii fata de recursul reclamantului.

2. Cu privire la recursul reclamantului, curtea are in vedere urmatoarele:
Avand in vedere ca exceptiile formulate de paratul Ministerul Transporturilor si J. sunt necesar a fi analizate cu prioritate avand in vedere regimul prevazut la art. 137 alin. (1) C.proc.civ., Curtea urmeaza a examina mai intai aceste aparari dupa care va trece la analiza criticilor din recursul reclamantului.

2.1. Cat priveste exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului privind judecarea cauzei fata de paratul Ministerul Transporturilor si J., Curtea are in vedere ca obiectul actiunii, asa cum a fost dedus judecatii, are caracter complex, fiind format dintr-o succesiune de contestatii administrative, respectiv are in vedere mai multe acte de refuz a mai multor autoritati publice care, este adevarat, sunt situate diferit ca S. de competenta si nivel de asezare in plan administrativ.

Asa cum rezulta din economia actiunii reclamantului acesta se plange de vatamarea dreptului de proprietate prin refuzul de a se reglementa din punct de vedere urbanistic zona in care este situat imobilul, obligatia primordiala pentru a trata din punct de vedere administrativ aceasta chestiune fiind de competenta Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca. Ca atare, raportat la dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. d) C.proc.civ. competenta materiala revine Tribunalului Cluj, Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Este real ca, datorita complexitatii reglementarii urbanistice a zonei geografice in care se afla situat terenul este necesar concursul mai multor autoritati care au competenta succesiva in procesul de elaborare si aprobare a proiectului si astfel ca sa fie rezolvata de o maniera completa aceasta problematica ar fi trebuit ca reclamantul sa urmeze cel putin patru demersuri separate cu tot cortegiul de consecinte.

Dimpotriva, Curtea considera ca demersul reclamantului sub forma unui singur contencios administrativ avand ca scop si finalitate reglementarea unitara si completa a regimului urbanistic al zonei in care se afla terenul reclamantului este perfect compatibila cu dreptul procesual general si se pliaza si pe normele de drept procesual ale contenciosului administrativ cu atat mai mult cu cat competenta materiala se determina intr-o astfel de situatie fata de actul sau faptul determinant care vatama in mod direct partea, fara ca la alegerea competentei sa fie esential determinante actele premergatoare care stau la baza emiterii actului administrativ pretins vatamator.

De altfel, aceasta prorogare rezulta insasi din conceptia Legii nr. contenciosului administrativ care la art. 18 alin. (2) dispune ca instanta competenta sa solutioneze contenciosul administrativ ce are obiectul precizat la art. 8 alin. (1) din aceeasi lege primeste competenta sa se pronunte si asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.

Armonizata la pricina de fata, norma legala, permite ca instanta de contencios administrativ care primeste competenta de solutiona o actiune ce are ca obiect refuzul de a reglementa din punct de vedere urbanistic zona in care se afla un teren sa poata fi competenta sa verifice si daca refuzurile date anterior in cadrul etapelor premergatoare de formare a vointei administrative de catre alte entitati care concura la acest consimtamant, chiar daca aceste din urma autoritati sunt situate la nivel teritorial, local sau central.

Si este asa, deoarece Legea nr. contenciosului administrativ in textul de lege analizat practic transpune principiul consacrat de legea procesual civila de drept comun in art. 17, conform caruia cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei sa judece actiunea principala.

Prin urmare, daca actiunea principala vizeaza un act administrativ tipic ori atipic in relatie cu o autoritate administrativa locala si in speta se formuleaza si alte cereri de natura accesorie sau incidentala strans legate de actiunea principala si chiar daca sunt in relatie cu autoritati centrale instanta competenta va ramane cea investita cu solutionarea cererii principale.

Asa fiind, Curtea constata c exceptia de necompetenta materiala invocata de parat este neintemeiata si ca atare va retine ca judecarea actiunii de catre Tribunalul Cluj s-a facut cu respectarea deplina a regulilor legale si procesuale in materia competentei.

2.2. Cu referire la exceptia neindeplinirii procedurii prealabile invocata de paratul Ministerul Transporturilor si J., Curtea are in vedere ca obiectul actiunii indreptate impotriva acestuia se circumscrie refuzului de a actiona in virtutea competentelor cu care este dotat de lege in vedere reglementarii zonei din punct de vedere urbanistic.

Pe de alta parte, raportat la complexitatea obiectului actiunii, la scopul si finalitatea urmarita de reclamant la succesiunea de operatiuni administrative prealabile este si dificil de a pretinde si chiar identifica un anumit refuz tipic care sa survina in urma unei sesizari formale.

Practic competenta paratului se localizeaza in activitatea premergatoare obtinerii actului administrativ final, iar din manifestarea sa de vointa exprimata pe parcursul litigiului de fata nu se poate trage concluzia ca este dispus in mod voluntar sa execute obligatiile care-i incumba conform legii.

Asa fiind, chiar daca in speta s-ar pune problema existentei unui cereri tipice soldata cu refuz formal, actul autoritatii administrative se inscrie in regimul actelor administrative atipice reglementat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 si pentru care, conform art. 7 alin. (5) din aceeasi lege, nu este necesara parcurgerea procedurii prealabile.

Din aceasta perspectiva si aceasta aparare urmeaza a fi inlaturata.

2.3. Critica privind gresita respingere a exceptiei inadmisibilitatii completarii si extinderii de actiune pe considerentul ca nu au fost formulate pana la prima zi de infatisare nu este intemeiata.

Este real ca dispozitiile art. 132 C.proc.civ. sunt compatibile cu procedura contenciosului administrativ privita prin prisma dispozitiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea retine ca rezolvarea unei cereri modificatoare, depusa peste termenul prevazut de art. 132 C.proc.civ. nu se realizeaza prin respingerea acesteia ca tardiva si nici ca inadmisibila si nici n se impune disjungerea ci prin constatarea decaderii reclamantului din dreptul de modifica cererea asa cum rezulta din prevederile art. 103 C.proc.civ.

Cu toate acestea, sanctiunea decaderii este mult prea drastica in economia de ansamblu a procesului si ar putea interfera chiar cu dreptul la un proces echitabil in toate componentele sale.

Curtea are in vedere ca cererea de completare nu a fost realizata in scop sicanator sau ca o eroare procesuala grosiera ori ca fiind rezultatul exercitiului drepturilor procesuale peste marginile prevazute de art. 129 alin. (1) coroborat cu art. 723 C.proc.civ.

Din aceasta perspectiva, fundamentarea necesitatii modificarii actiunii si realizarea acesteia la termenul angajat in procedura primei instante sunt pertinente si suficiente pentru a asana sanctiunea decaderii.

Astfel, Curtea apreciaza ca necesitatea completarii si extinderii de actiune a reiesit din administrarea probatoriului fiind rezonabil sa acceptam teza conform careia la momentul intentarii actiunii introductive reclamantul nu a putut intrevedea in totalitate complexitatea procedurii si diversitatea competentelor autoritatilor implicate in proiectul de construire a autostrazii urbane.

Pe de alta parte, se va socoti rezonabila si asertiunea conform careia instabilitatea legislativa si maniera in care se traseaza si se modifica competentele autoritatilor din cadrul Executivului este producatoare de incertitudine si dubiu in raporturile cu particularii.
Este de relevat ca in speta, cererea de completare a fost introdusa ca efect al administrarii interogatoriului fata de parata CNADNR din care a rezultat ca desi aceasta autoritate este beneficiarul proiectului si viitorul administrator al autostrazii, aceasta nu este si autoritatea de decizie, atributia apartinand paratului Ministerul Transporturilor si J.

Curtea conchide ca legatura indisolubila dintre actiunea introductiva si cererea ulterioara de completare fac, pentru motivele mai sus aratate, sa fie estompate efectele decaderii si astfel judecarea acestora impreuna si ca un tot unitar nu pun in pericol nici drepturile procesuale ale partilor si nici ordinea de drept privat sau publica procesuala si de drept.

Fata de aceste ratiuni, Curtea urmeaza a respinge ca neintemeiata si aceasta critica.

3. Cat priveste criticile consacrate ca motive de recurs in memoriul reclamantului, Curtea retine urmatoarele:
Chiar daca instanta de fond nu a facut o analiza exhaustiva si substantiala a pricinii aceasta a rezolvat fondul cauzei si a expus o motivare a solutiei, chiar daca sumara, succinta si lapidara.

Aceste lacune vor fi complinite de instanta de recurs in analiza pe care o va face in continuare.

Aceasta analiza va fi demarata pornind de la concluzia ca recursul reclamantului este intemeiat sens in care se va admite conform cu cele se vor arata in continuare:

Trebuie subliniat inca de la inceput ca dreptul afirmat si pretins vatamat prin actiunea sau inactiunea autoritatilor administrative implicate in proiectul privind traseul autostrazii urbane si al soselei ocolitoare a municipiului C-N ori proiectul de stabilire a regimului urbanistic al zonei este circumstantiat corect de catre reclamant. In fapt, dreptul afirmat ca fiind vatamat este dreptul de proprietate asupra parcelei de teren situata din punct de vedere administrativ in Cluj-Napoca, str. (…) (…), f.n., nr. top. 13711/4/1 in suprafata de 53.412 mp avand ca regim actual de folosinta arator si fanat.

In urma demersurilor efectuate pe langa autoritatea de resort, Consiliul Local al municipiului C-N, s-a ajuns la concluzia ca situatia terenului in litigiu din punct de vedere urbanistic este incerta.

Astfel, din documentatia existenta la dosar am putea ajunge la concluzia ca, fie terenul este posibil sa fie afectat de viitoarea sosea ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, fie este posibil sa fie afectat de traseul unei autostrazi urbane, cu trei benzi de circulatie pe sens, la fel cum, in conditiile in care exista mai multe trasee probabile ale proiectului, este posibil sa nu fie afectat de niciunul dintre proiecte.

In stadiul actual Curtea constata ca proiectul privind stabilirea soselei ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca este suspendat pana cand se va stabili soarta proiectului autostrazii urbane, acest din urma proiect fiind suspendat din ratiuni economice.

Din cele ce preced, se poate conchide ca dreptul reclamantului de a se bucura de toate atributele care le confera dreptul de proprietate conform normelor legale pertinente (art. 480 C.civ.) este serios afectat, fiind influentat hotarator de atitudine autoritatilor administratiei publice implicate in gestiunea acestor proiecte care au incidenta majora pentru zona in acre se afla amplasat terenul.

Asa fiind, exploatarea acestui teren de catre titularul dreptului de proprietate conform cu vointa sa directionata inspre a construi un sanatoriu este serios afectata paralizand astfel dreptul de dispozitie materiala si juridica asupra acestuia, atribute inerente dreptului recunoscut de lege.

Astfel, dreptul de a construi pe terenul in cauza este incert pe o perioada neprecizata de timp, pe de o parte din pricina autoritatii administratiei publice locale care nu a luat o decizie pana in prezent si nici nu se intrevede ca ar avea in plan o astfel de idee cu referire la stabilirea traseului soselei ce urmeaza a fi edificata si, pe de alta parte din pricina autoritatilor centrale care la randul lor isi manifesta pasivitatea in ceea ce priveste soarta proiectelor in discutie.

Aceasta situatie de incertitudine antrenata de actiunea ori inactiunea autoritatilor publice risca sa devina perpetua si astfel se ajunge la diluarea si apoi la golirea de continut a substantei dreptului de proprietate.

Curtea admite teza conform careia aceasta situatie creata in defavoarea reclamantului afecteaza garantia constitutionala a dreptului de proprietate [art. 44 alin. (2) din Constitutie] si implicit garantia conventionala (art. 1 parag. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale) asa cum a fost ilustrata in jurisprudenta pertinenta a instantei de contencios european al drepturilor omului.

Curtea are in vedere ca starea de fapt redata mai sus si atitudinea autoritatilor publice poate constitui o ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate. Raportat la considerentele expuse de CEDO in cauza Brumarescu c. Romania se poate retine ca in cauza ingerinta autoritatilor desi poate fi justificata pentru o cauza de utilitate publica si are temei legal, aceasta nu raspunde insa criteriilor adoptate de C. Astfel, instanta europeana retine (parag. 78) ca …orice ingerinta in folosirea proprietatii trebuie sa raspunda exigentei de proportionalitate. Curtea reaminteste N.: trebuie mentinut un echilibru just intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. H. de a asigura un astfel de echilibru este inerenta mecanismului conventiei. Curtea reaminteste, de asemenea, ca echilibrul este distrus atunci cand persoana in cauza suporta o sarcina speciala si exorbitanta.

Or, in speta de fata, Curtea retine ca reclamantul a suportat si continua sa suporte o sarcina speciala si exorbitanta care distruge echilibrul just intre cerintele de interes general ale comunitatii, care reclama cu necesitate adoptarea unui proiect si executarea lucrarilor privind o sosea ocolitoare si/sau o autostrada urbana, si imperativul apararii dreptului fundamental al reclamantului, care prin atitudinea autoritatilor si incertitudinea creata in jurul indeciziei acestora conduce la golirea de continut a dreptului, in special daca ne raportam la functia sa economica.

De asemenea, in cauza Paduraru c. Romania (parag. 112), Curtea de la Strasbourg retine, intre altele, ca: … statul nu si-a indeplinit obligatia de a asigura reclamantului exercitarea efectiva a dreptului sau de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, incalcand astfel „justul echilibru” ce trebuie sa existe intre cerintele interesului public si imperativele protejarii dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale (mutatis mutandis, T.I., citata mai sus, § 96).

Din cele ce preced, se constata ca instanta de contencios european a constat incalcarea dreptului la proprietate garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Conventie tocmai datorita existentei starii de incertitudine de natura a afecta dreptul de proprietate.

Este real ca formal dreptul de proprietate a ramas in patrimoniul reclamantului dar pana la definitivarea proiectelor de ocolire existenta acestuia este substantial afectata, fiind afectat dreptul de a construi si cel de a-l instraina fara a i se diminua serios valoare de piata.

Or, asa cum s-a statuat corect si pertinent in literatura de specialitate, atunci cand un bun este afectat unei utilitati publice, statul are obligatia de a-l expropria, prin oferirea unei compensatii financiare in favoarea proprietarului bunului, nefiind admis ca statul sa-si atinga obiectivele de politica sociala prin prejudicierea unei persoane private, asemenea costuri trebuind a fi puse in sarcina intregii colectivitati, iar nu a unei singure persoane.

Este necesar ase sublinia ca sub aspectul principiului efectivitatii drepturilor garantate de Conventie, Curtea de la Strasbourg a aratat de cate ori a avut prilejul ca instrumentul international regional european de protectie a drepturilor omului garanteaza drepturi efective si concrete si nu drepturi teoretice si iluzorii.

In acest context, protectia conferita de art. 1 parag. 1 din primul Protocol aditional la Conventie garanteaza toate atributele dreptului de proprietate, iar in cauza Sporrong si M. c. Suedia, Curtea a statuat ca recunoasterea in mod teoretic a dreptului proprietarilor de a exercita atributele de folosinta si de dispozitie cu privire la bunurile lor, fara ca practic sa existe posibilitatea de a exercita aceste atribute echivaleaza cu o incalcare de fapt a dreptului de proprietate.

Din analiza mai sus efectuata, Curtea retine ca reclamantul se afla intr-o situatie incompatibila cu ordinea de drept in materia ocrotirii si garantarii dreptului de proprietate care cere imperativ interventia autoritatilor publice competente, iar daca acestea nu se mobilizeaza actiunea fiind necesar a fi dinamizata prin presiunea justitiei.

Numai intr-o astfel de situatie se pot inlatura consecintele nefaste deduse din existenta acestei indoieli care risca sa se perpetueze intr-o expropriere de fapt a reclamantului incompatibila cu ordinea de drept constitutionala si conventionala.

Din aceasta perspectiva, rolul acestei instante de recurs, ca instanta nationala si ca judecator al Conventiei, este acela de a face ca dreptul de proprietate invocat de reclamant sa-si gaseasca pe deplin garantia si reflectarea in practica a atributelor sale.

Aceste ratiuni au condus Curtea sa constate ca demersul reclamantului sub aspectul dispozitiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ este perfect legitim si intemeiat.

Asa fiind, curtea va statua ca sentinta instantei de fond este nelegala si netemeinica, argumentele pentru care demersul reclamantului a fost respins nefiind fondate.

Astfel, teza conform careia interesul public prevaleaza fata de interesul privat desi corecta ca si enunt, dar acest principiu nu poate fi utilizat de autoritatile publice pentru a se ajunge la situatii ce exced aplicarea fireasca si normala a dreptului. In cauza, Curtea constata ca suspendarea sine die, fara limita de timp ori fara justificari rezonabile, a elaborarii si aprobarii proiectului de ocolire a municipiului Cluj-Napoca nu poate fi invocata ca fiind generata de principiul mai sus amintit. De altfel, acest principiu nici nu poate fi opus particularilor cata vreme actiunea autoritatilor se plaseaza in sfera ilicitului.

In ecuatia litigiului de fata, autoritatile implicate nu au adus argumente sau justificari privind stabilirea unor jaloane in timp necesare de altfel pentru redactarea si elaborarea acestui proiect, dimpotriva vreme de doi ani dupa adoptarea H.C.L. nr. 787/2007 nu au adus in discutie alte propuneri privind decalarea unor termene ori stabilirea altora noi necesar a fi respectate si parcurse, ceea ce alimenteaza in continuare starea de incertitudine in care se afla dreptul de proprietate exhibat de reclamant cu consecintele mai sus si pe larg descrise.

Curtea mai retine ca argumentul conform caruia situatia zonei in care este amplasat terenul este reglementata printr-un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru a paraliza actiunea reclamantului nu este intemeiata.

Reglementarea din punct de vedere urbanistic a zonei geografice respective nu sa realizat prin acte administrative certe, deoarece actualul PUZ este aprobat doar intr-o varianta aproximativa.

Practic PUZ-ul actual incident pentru zona in discutie stabileste traseu centurii ocolitoare numai pana la intrarea pe proprietatea reclamantului , dupa care sunt trasate cu linie punctata mai multe variante posibile de traseu.

Pe de alta parte, necesitatea elaborarii si aprobarii unui nou PUZ reiese din necesitatea de a inlatura incertitudinea in care se afla reclamantul, mai precis este necesar a se sti daca terenul proprietatea acestuia va fi sau nu inclus in proiectul traseului soselei de ocolire sau a autostrazii urbane a municipiului.

Si aceasta este cu atat mai necesara, pe langa considerentele deja expuse, cu cat reclamantul se afla deja in posesia unor certificate de urbanism contradictorii care maresc gradul de incertitudine al regimului juridic urbanistic al zonei respective.

Fata de cele ce preced, Curtea urmeaza ca in temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sa admita recursul reclamantul E.J.B. impotriva sentintei civile nr. 2397/11.09.2009 pronuntata de Tribunalului Cluj pe care o va modifica in parte, iar in temeiul art. 18 alin. (1) si art. 24 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din aceeasi lege va admite in parte cererea de chemare in judecata extinsa, completata si precizata, formulata de catre reclamant si in consecinta va obliga parata CNADNR ca in termen de 3 luni de la comunicarea prezentei decizii sa finalizeze proiectul de „Autostrada urbana Cluj-Napoca” si sa-l supuna spre aprobare Ministerului Transporturilor si J.

Apoi, in virtutea acelorasi dispozitii legale, va obliga paratul Ministerului Transporturilor si J. ca in termen de 2 luni de la supunerea proiectului spre aprobare sa dispuna cu privire la acesta.

De asemenea, in temeiul acelorasi dispozitii legale, va obliga paratul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca  ca in termen de 3 luni de la emiterea ordinului Ministerului Transporturilor referitor la proiectul de „Autostrada urbana Cluj-Napoca” sa reglementeze situatia juridica din punct de vedere urbanistic a zonei in care se afla imobilul in litigiu, respectiv terenul proprietatea reclamantului situat in Cluj-Napoca, str. (…) (…) f.n., inscris in CF 332 C-N, cu nr. top. 13711/4/1, prin elaborarea si aprobarea unui nou PUZ.

Intrucat paratii au cazut in pretentii, fiind astfel gasiti in culpa procesuala, in temeiul art. 274 coroborat cu art. 277 C.proc.civ. vor fi obligati sa plateasca in solidar reclamantului 5.000 lei cheltuieli de judecata la fond.

Intrucat o parte din exceptii au fost reiterate in faza de recurs si instanta le-a respins iar altele sustinute de parati in fata instantei nu au mai fost antamate in recurs, se va mentine solutia instantei de fond referitoare la exceptiile de procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de catre reclamantul E.J.B. impotriva sentintei civile nr. 2397/11.09.2009 pronuntata in dosarul nr. (…) al Tribunalului Cluj pe care o modifica in parte dupa cum urmeaza:

Admite cererea de chemare in judecata extinsa, completata si precizata, formulata de catre reclamant si in consecinta:

Obliga parata CNADNR ca in termen de 3 luni de la comunicarea prezentei decizii sa finalizeze proiectul de „Autostrada urbana Cluj-Napoca” si sa-l supuna spre aprobare Ministerului Transporturilor.

Obliga paratul Ministerul Transporturilor ca in termen de 2 luni de la supunerea proiectului spre aprobare sa dispuna cu privire la acesta.

Obliga paratul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca ca in termen de 3 luni de la emiterea ordinului Ministerului Transporturilor referitor la proiectul de „Autostrada urbana Cluj-Napoca” sa reglementeze situatia juridica din punct de vedere urbanistic a zonei in care se afla imobilul, respectiv terenul proprietatea reclamantului situat in Cluj-Napoca, str. (…) (…) f.n., inscris in CF 332 C-N, cu nr. top. 13711/4/1, prin elaborarea si aprobarea unui nou PUZ.

Obliga parati sa achite reclamantului 5.000 lei cheltuieli de judecata la fond.

Mentine solutia instantei de fond referitoare la exceptiile de procedura.

Respinge recursul paratului Ministerul Transporturilor.

Decizia este irevocabila. Pronuntata in sedinta publica din data de 18.02.2010.l