Horatius Dumbrava: Despre raspunderea magistratilor si inspectia judiciara

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecator Horatius Dumbrava, a acordat un interviu pe 22 iulie 2011 agentiei de stiri “Mediafax”.

Reporter: Ministrul Justitiei vorbea de reorganizarea Inspectiei Judiciare. Cum ati vazut, si recomandarea CE este pe raspunderea magistratilor…

Horatius Dumbrava: Da, spuneau ca nu s-au luat suficiente masuri in ceea ce priveste raspunderea disciplinara, vorbea de Inspectia judiciara, dar ca totusi s-au luat cateva masuri in directia intaririi capacitatii Inspectiei Judiciare de a-si indeplini obiectivele legale, lucru pe care, iata, Comisia l-a vazut. S-au facut cativa pasi si este necesar ca ei sa fie dusi pana la capat. Asta spune raportul CE. Ceea ce spune domnul ministru (al Justitiei-n.r.) e corect. Se afla un proiect de lege initiat de catre MJ. Acolo, in acel proiect de lege, sunt lucruri cu care noi suntem de acord: autonomia Inspectiei judiciare, o dinamicitate mai mare a Inspectiei judiciare. Sunt si lucruri cu care nu suntem de acord, dar asta nu inseamna ca nu putem cadea la masa negocierilor, adica sa stam la masa negocierilor sa ajungem la un compromis in sensul bun al cuvantului. Dar acest lucru iata ca e in discutie si sunt convins ca undeva in toamna vom ajunge la un rezultat final. Sigur urmeaza dupa aceea Parlamentul, dezbaterile parlamentare, dar si aici s-au facut pasi cu discutiile inerente, cu acuzatii mai putin, mai drepte sau mai nedrepte si de o parte si de alta.

Reporter: Dar oricum sunteti de acord ca trebuie revizuita ?

Horatius Dumbrava: Bineinteles, si trebuie o dinamicitate mai mare a Inspectiei judiciare, asta sigur …

Reporter: Ce veti face cu Inalta Curte ?

Horatius Dumbrava: La Inalta Curte, nu stiu daca stiti, pentru prima data in istoria justitiei romanesti pe Casatie si Justitie, am dispus efectuarea unui control de fond. Initial, a fost stabilita luna noiembrie, dar, pentru ca intra in vigoare Codul Civil la 1 octombrie, e necesara o perioada de pregatire si a judecatorilor pentru noile dispozitii, controlul de fond va incepe cu ianuarie 2012. Ce este foarte important e ca nu a existat o pozitie sau inertie a inaltei Curti fata de acest control de fond. Prin vocea presedintelui inaltei Curti s-a spus “da, suntem de acord”, dar solicitarea de amanare a inspectiei a fost legata de aceasta data de intrare in vigoare a noului Cod Civil.

Reporter: Si daca o sa gasiti judecatori la Inalta Curte care nu vor fi de acord cu faptul ca inspectorul are grad de curte de apel ?

Horatius Dumbrava: Aici sigur e o problema pe care trebuie sa o discutam cu inalta Curte. Ei, inspectorii judiciari, nu mai au functiunea de jurisdictie. E o alta categorie, nu mai sunt judecatori, ci indeplinesc functiuni speciale, prevazute de lege. Acum nu stiu, din punctul meu de vedere – care poate e bun, poate rau, oricum vom discuta si acest punct – este ca un inspector, care a fost numit, are o alta functie decat cea de jurisdictie si el poate sa efectueze un control sau o verificare inclusiv la inalta Curte, deci la instantele superioare.

Sursa: CSM

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close