RIL promovat. Executare silita. Drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar
Procurorul general al Romaniei a promovat in data de 23.08.2011 un RIL in materie civila privind aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) din OUG 71/2009, modificata si completata prin OUG 18/2010 si OUG 45/2010 in procedura de executare silita a titlurilor executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Urmare verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca, atat in solutionarea contestatiilor la executare formulate fie de institutiile bugetare impotriva actelor de executare, fie de creditori impotriva refuzului executorilor de a incepe executarea silita, cat si in cererile de validare a popririi pentru executarea titlurilor executorii prevazute de art. 1 din OUG 71/2009, instantele nu au un punct de vedere unitar asupra aplicarii dispozitiilor legale mentionate, statuand diferit in privinta compatibilitatii acestor norme cu principiile continute in art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si art. 1 din Primul Protocol aditional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
I. Astfel, unele instante de judecata au considerat ca reglementarile interne contravin dispozitiilor si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, astfel incat nu au aplicat dispozitiile art. 1 alin. (1) si (2) din OUG 71/2009.
S-a apreciat ca, atata vreme cat creditorii detin titluri executorii, constand in hotarari judecatoresti definitive, investite cu formula executorie, debitorul nu poate amana ori intarzia executarea prin adoptarea, la initiativa sa, a unor acte normative prin care sa fie amanata executarea acestora.
De asemenea, s-a retinut ca debitorul obligatiei – minister – face parte din puterea executiva, avand la indemana initiativa legislativa si, ca atare, posibilitatea de a initia in orice situatie acte normative care sa paralizeze efectele unei hotarari judecatoresti irevocabile, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept, egalitatii partilor in fata legii si dreptului la un proces echitabil.
Totodata, instantele considera ca, intrucat creditorul detine un titlu executoriu impotriva debitorului, are un „bun”, in sensul Conventiei, astfel incat masurile instituite prin art. 1 alin. (1) din OUG 71/2009, modificata si completata contravin dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului si jurisprudentei constante a Curtii Europene, deoarece se dispune amanarea in mod repetat a termenelor de plata a creantelor stabilite prin titluri executorii pana in anul 2014, precum si suspendarea executarii incepute de creditor, pana la implinirea termenului de plata.
Asa fiind, creditorul este pus in situatia de a nu mai putea continua executarea silita si nici de a putea cere sanctionarea in vreun fel a debitorului in cazul neexecutarii transelor stabilite prin OUG 75/2008.
Pe de alta parte, prin neexecutarea creantei stabilite pe cale judiciara, se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului care, conform jurisprudentei Curtii de la Strasbourg, cuprinde si executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, deoarece, daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sa ramana fara efect in detrimentul unei parti, dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu (Sandor c. Romania, Immobiliare Saffi c. Italia).
De asemenea, s-a apreciat ca nu se poate sustine ca ar fi aplicabila jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului conform careia, obligatia de executare a unei hotarari judecatoresti nu este o obligatie de rezultat, ci o obligatie de mijloace, iar neexecutarea datorata unor dificultati financiare ar putea justifica intarzierea in punerea in executare a hotararii, fara a se aduce atingere substantei dreptului deoarece, tot in jurisprudenta sa, Curtea a retinut ca statul si institutiile sale, in calitate de debitori, nu pot invoca lipsa fondurilor, ca motiv pentru neexecutarea hotararilor judecatoresti prin care s-au stabilit creante impotriva lor (Katsyuk c. Ucraina; Popov c. Moldova; Shmalko c. Ucraina; AMAT-G LTD si Mebaghishvili c. Georgia).
De altfel, jurisprudenta Curtii Europene, in numeroase cauze contra Romaniei a aratat ca administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei si, pe cale de consecinta, daca aceasta refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea ei, garantiile art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti, isi pierd orice ratiune de a fi.
Totodata, Curtea a reamintit ca nu este oportun sa ceri unei persoane care, in urma unei proceduri judiciare, a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita, pentru a obtine satisfactie, iar statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie intr-un mod nerezonabil executarea unor hotarari judecatoresti prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, lipsa fondurilor nefiind considerata un motiv justificat pentru intarziere.
In lumina acestor statuari, s-a concluzionat ca statul roman nu poate impune limitari ale executarii silite si nu poate institui norme care sa duca la amanarea realizarii unei creante stabilite impotriva sa si in favoarea unei persoane, aceasta constituind o ingerinta in dreptul la recunoasterea bunurilor in sensul Conventiei, incompatibila cu prevederile acesteia.
Asa fiind, constatand ca exista contradictie intre prevederile OUG 71/2009, modificata si completata si dispozitiile art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului precum si ale art. 1 din Protocolul nr. 1, in temeiul art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, instantele au dat prevalenta dispozitiilor conventionale in solutionarea litigiilor cu care au fost investite.
II. Alte instante de judecata, dimpotriva, au aplicat dispozitiile OUG 71/2009, cu modificarile si completarile ulterioare si, pe cale de consecinta, au dat eficienta cauzei de suspendare legala obligatorie a executarii silite, prevazuta de art. 1 alin. (2) din ordonanta.
In consecinta, contestatiile la executare formulate de debitori impotriva actelor de executare a titlurilor executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar au fost admise, constatandu-se suspendata de drept executarea ori anulandu-se actele de executare efectuate cu incalcarea dispozitiilor ordonantei, respectiv, au fost respinse contestatiile creditorilor impotriva refuzului executorilor judecatoresti de a indeplini acte de executare dupa data intrarii in vigoare a acestui act normativ si cererile de validare a popririi.
In toate aceste cauze s-a apreciat ca prevederile art. 1 alin. (2) din OUG 71/2009, cu modificarile si completarile ulterioare consacra un impediment legal, de ordine publica, in calea continuarii executarii silite.
S-a aratat ca prin adoptarea si aplicarea acestui act normativ nu se neaga existenta si intinderea drepturilor constatate prin hotarari judecatoresti irevocabile si nici nu se refuza punerea in executare a acestora, ci doar se stabileste o modalitate de executare, justificata de apararea stabilitatii economice a statului.
S-a considerat si ca masurile instituite pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite (executarea esalonata a platilor stabilite prin hotararile judecatoresti) si obiectivul urmarit (asigurarea stabilitatii economice a statului) si ca ele au un caracter pozitiv, intrucat Guvernul recunoaste obligatia de plata in sarcina autoritatii statale si efectuarea platilor in modalitatea stabilita.
In cadrul acestei orientari jurisprudentiale, unele instante au luat act si de faptul ca prin Decizia 188/2010, Curtea Constitutionala a stabilit constitutionalitatea OUG 71/2009, in totalitate, iar in considerentele acestei decizii au fost analizate prevederile ordonantei prin raportare si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta de contencios constitutional statuand asupra proportionalitatii masurilor dispuse prin ordonanta.
Or, decizia Curtii Constitutionale este general obligatorie de la data publicarii sale si nu poate fi ignorata, instanta fiind tinuta de cele stabilite de instanta de contencios constitutional, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie.
In motivarea unor hotarari judecatoresti care au reflectat acest punct de vedere s-a aratat ca insasi instanta de contencios european a considerat anumite perioade de prelungire a procedurii de executare ca fiind justificate in considerarea unor conditii de exceptie.
Procurorul general apreciaza ca ultimul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.
Sursa: PICCJ
