Despre judecatori, invatamantul juridic si justitie
Valerius M. Ciuca
1. Cum caracterizati experienta de judecator la Tribunalul de Prima Instanta? Ce inseamna sa fii judecator la aceasta instanta? Cat de special este?
Dragul meu Coleg, in limita obligatiei de rezerva pe care trebuie sa o respect, iti voi raspunde cu placere la intrebarile acestui interviu, care ma onoreaza. Cum caracterizez aceasta experienta? Ei bine, dupa terminarea mandatului de judecator la Tribunalul Uniunii Europene, din decembrie 2010 si pana acum, nu am avut ragazul, acel timp psihologic necesar pentru a cristaliza un relief al impresiilor durabile despre misiunea mea la Luxemburg.
Ce inseamna sa fii judecator european ? Nimic mai mult si, totodata, nimic mai putin decat a fi judecator pur si simplu. Atributul de european trebuie, forma mentis, sa preexiste celui de judecator. Cu alte cuvinte, toleranta, empatia si refuzul prejudecatilor izolationiste, separatiste, trasaturile fundamentale si perene ale europeanului trebuie sa guverneze forul nostru interior pentru a ocupa un loc in conclavul celor ce rafineaza, interpreteaza si chiar creeaza partial pletorica tesatura normativa a vietii pe canavaua unui vis milenar (unul ce anima multe dintre infaptuirile celor 500 de milioane de cetateni europeni).
Cat de special este a fi judecator european? Raspunsul imi pare a fi dificil de dat. Am doar intuitia relevantei personale. Cu alte cuvinte, subiectivitatea este aici suverana. In ceea ce ma priveste, am plasat „Everestul” meu, coroana regala a vietii profesionale colective in crearea unei scoli de gandire, de hermeneutica juridica, in urma cu multi ani la Universitatea din Iasi: „Şcoala dreptului organic”, cu o metodologie construita pe temelii bartoliste si cu irizari neoscolastice. Coborand lin de pe inaltimile ei, fireste, am observat si acest magnific peisaj al complexei culturi juridice europene in forma ei aplicativa. Atentia ce am acordat-o acestei din urma culturi a fost rasplatita nu doar epatarea in fata catorva inedite principii juridice, dar a fost insotita si de un nedisimulat spirit critic; as putea spune chiar ca, mai curand, sentiment critic, reiterat si in alocutiunea-mi oficiala de final de mandat, m-a tinut departe de o fericira plenara, de o armonie destinala.
2. In aceasta perioada s-a propus revizuirea Constitutiei. Cum apreciati modificarile privind sistemul judiciar?
Ma voi limita la consideratiile care nu lezeaza obligatia de rezerva, consideratiuni, sa le zicem, apolitice, pur ontologice. Proiectul de revizuire nu priveste sistemul judiciar. Are in vedere CSM-ul care, in mod natural, n-ar trebui sa fie integrat sistemului judiciar. Interpretarile in extenso in acest domeniu atat de sensibil, cum este acela al Justitiei, nu sunt benefice.
In ceea ce ma priveste, i-am gasit candva (nu CSM-ului, ci unui virtual Consiliu Suprem al Judecatorilor) doar un rol pur deontologic pentru a nu fi adusa atingere principiului suprem, acela al independentei judecatorului. Nu apreciez paradigmele, deoarece au o valoare pur didactica, simplificatoare pana la simplism, pe cand societatea este mult mai complexa. Cu toate acestea, in modelul creionat candva, aveam in vedere doua coordonate: revigorarea conceptului de judecator prin abandonarea celui de magistrat (functionar), respectiv consacrarea ori, mai bine, recunoasterea demnitatii de judecator ca fiind una specifica unei institutii per se, exact in sensul clamat de Montesquieu. Consecintele acestor doua premise favorabile se observa in modul impecabil in care este organizata justitia europeana.
Priviti cu atentie la acel model: judecatorii nu sunt magistrati (ca atare, nu functionari); ei isi concerteaza puterile individuale, singulare, unice si independente in colegii; ei nu se „supun” colegiilor decat in sens deontologic; ei indeplinesc o misiune sociala, in deplina egalitate (adica fara nicio diferenta de ordin salarial, functional sau de ordin al privilegiilor alta decat cea venind din ordinul protocolar-simbolic, centrat pe momentul desemnarii, nu de varsta, experienta etc.). Bref, colegiile sunt responsabile de tot ce reprezinta viata practica a judecatorului, iar epitomul colegiului este doar conferinta plenara a judecatorilor. Pe cale de consecinta, colegiile se conduc de catre toti judecatorii in plenum, iar presedintii sunt executantii deciziilor luate in comun, prin vot, indiferent care ar fi natura problemelor discutate.
Precum in invatamantul juridic, principiile oralitatii si controlului reciproc nu pot fi decat benefice pentru eliminarea coruptiei, venalitatii, indecentului neprofesionalism. Luati cuvintele mele cum grano salis. Fondul problemei nu l-am putut trata din cauza unor limite evidente.
3. De ce sa aleaga astazi un tanar sa urmeze o facultate de drept si sa se indrepte spre practicarea dreptului?
Este putin contradictorie alegerea dreptului de catre tineri. Acesta este un domeniu mai „senect”, care nu trezeste interesul decat prin prisma justitiarismului natural, reactiv, primar, deseori visceral al tanarului. Daca, insa, va fi citit „Procesul” lui Kafka si operele lui Huxley, Orwell, Cioran, ale marilor sceptici, din stirpea lui Montaigne ori Descartes, in mod natural aferente apetitului lor cultural in anii de debut in templul filosofarii, daca vor fi meditat la aceasta varsta a intrebarilor la conditia umana (ceea ce este atat de propriu tanarului de 15-16 ani), ei bine, asa cum marii titani ai gandirii juridice, de tipul lui Ripert, Carbonnier, Blackstone sau Burdick, nu vor fi ajuns la alta concluzie decat aceasta: mantuirea sufletului este in alta parte… Cu toate acestea, este laudabil ca ei persevereaza si, chiar, à contre cœur, cauta ceva nedeslusit in amfiteatrele noastre.
Cauta o armonie intre norme si libertate, intre frumusetea vietii si indrazneala creatiei, intre eroismul tineretii si sapienta senectutii, a judecatilor stenice. Dreptul, devenind o religie planetara, un templu laic al valorilor universale, exercita si aceasta atractie neverosimila catre formule de viata mai putin inefabile decat cele oferite de alte culturi de specialitate. Nu cred ca vor toti sa devina mari justitiari, dar, din discutiile cu multi dintre discipolii mei, am dedus ca dobandesc o modestie a pasilor mici, facuti cu tenacitate catre un ideal ce urmeaza a fi slefuit; ei isi sculpteaza destinul profesional, nu-l obtin prometeic, furtiv, precum in domeniile de mare expunere publica. Se intrezaresc in multi dintre ei marii juristi care vor da substanta himerelor nascande.
Cred ca tinerii care vin la „Drept” sunt cei ce vor fi semnat un armistitiu cu ideea de intelegere plenara a vietii. Sunt, fireste, si unii care apreciaza aspectele triviale ale spiritului proteic si proteiform juridic. Dar si acestia se inteleptesc in timp.
Forma integrală se poate citi pe
Interviuri juridice.ro
