Tribunalul UE: Stema sovietica nu poate fi inregistrata ca marca comunitara

feature photo

Tribunalul Uniunii Europene a hotarat in cauza Couture Tech Ltd/OAPI ca stema sovietica nu poate fi inregistrata ca marca comunitara, inregistrarea trebuind refuzata chiar daca este contrara ordinii publice si bunelor moravuri numai intr-un singur stat membru.

Regulamentul privind marca comunitara (Regulamentul CE 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993, JO 1994, L 11, p. 1, Editie speciala, 17/vol. 1, p. 146) prevede ca inregistrarea unei marci trebuie refuzata pentru anumite motive prevazute in mod expres in text. Acest lucru este valabil, printre altele, in cazul in care marca este contrara ordinii publice si bunelor moravuri, si aceasta chiar daca aceste motive exista numai intr-o parte a Uniunii.

In 2006, Couture Tech Ltd, o societate legata de activitatile internationale ale unui stilist rus, a formulat la oficiul pentru marci comunitare (OAPI) o cerere de inregistrare ca marca comunitara a semnului figurativ reprezentat de fosta stema sovietica.

OAPI a respins aceasta cerere pentru motivul ca marca solicitata consta intr-o reprezentare exacta a stemei fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Sprijinindu-se pe legislatia si pe practica administrativa din anumite state membre – si anume Ungaria, Letonia si Republica Ceha – OAPI a considerat ca simbolurile in cauza urmau sa fie percepute ca fiind contrare ordinii publice si bunelor moravuri de o parte importanta a publicului vizat ce traieste in partea din Uniunea Europeana care a fost supusa regimului sovietic.

Couture Tech Ltd a formulat o actiune urmarind anularea acestei decizii in fata Tribunalului. In hotararea sa de astazi, Tribunalul considera, mai intai, ca cererea de inregistrare a unei marci trebuie respinsa in cazul in care marca este contrara ordinii publice sau bunelor moravuri intr-o parte a Uniunii, aceasta parte putand fi constituita, eventual, dintr-un singur stat membru.

In continuare, Tribunalul arata ca notiunile „ordine publica” si „bune moravuri” trebuie interpretate nu numai prin raportare la imprejurarile comune tuturor statelor membre, ci si luand in considerare imprejurarile speciale ale fiecaruia dintre statele membre, care pot influenta perceptia publicului relevant situat pe teritoriul acestora. Tribunalul precizeaza ca, in masura in care regimul comunitar al marcilor constituie un sistem autonom a carui aplicare este independenta de orice sistem national, legislatia si practica administrativa a anumitor state membre sunt luate in considerare, in speta, nu pentru valoarea lor normativa, ci ca indicii de fapt care permit sa se aprecieze perceptia, de catre publicul relevant din statele membre in cauza, a simbolurilor asociate fostei URSS.

In sfarsit, Tribunalul a considerat ca OAPI nu a savarsit o eroare de apreciere atunci cand a constatat, pe baza unei examinari a elementelor referitoare in special la situatia din Ungaria, ca marca solicitata era contrara ordinii publice si bunelor moravuri in perceptia publicului relevant. Astfel, potrivit legislatiei maghiare, secera, ciocanul si steaua rosie cu cinci colturi sunt considerate a fi „simboluri de despotism”, iar utilizarea lor este contrara ordinii publice.

Astfel, Tribunalul decide ca, in masura in care inregistrarea unei marci trebuie refuzata daca ea este contrara ordinii publice si bunelor moravuri fie si numai intr-o parte a Uniunii – inclusiv intr-un singur stat membru – nu este necesar sa se aprecieze celelalte elemente referitoare la perceptia publicului relevant din Letonia si din Republica Ceha.

Prin urmare, Tribunalul respinge cererea societatii Couture Tech Ltd, insa impotriva deciziei se poate declara recurs la Curte, in termen de doua luni de la comunicarea acesteia.

Textul integral al hotararii poate fi consultat aici.

Sursa: Tribunalul Uniunii Europene

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close