A aparut Curierul Judiciar nr. 9/2011

Editorialul din acest numar al Revistei Curierul Judiciar este semnat de lector univ. dr. Gabriel Liviu Ispas, Restrictionarea accesului la munca in Spania, o incalcare a spiritului unional: „In data de 22 iulie 2011 Spania a transmis Comisiei Europene, spre avizare, un proiect de act normativ care introduce obligatia de a obtinere un permis de munca pentru cetatenii romani care doresc sa detina un loc de munca pe teritoriul acestui stat (…) Masura propusa de guvernul spaniol incalca flagrant tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana si creeaza premizele unei discriminari multiple”.
Rubrica Curier legislativ subliniaza cele mai importante modificari legislative din perioada 16 august – 10 septembrie 2011, incluzand o selectie a celor mai importante acte publicate in Monitorul Oficial al Romaniei si o lista a prioritatilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinara a anului 2011 (septembrie 2011).
Lucian Criste prezinta decizia CEDO in cauza Baldovin c. Romania din 7 iunie 2011, hotarare prin Curtea a tinut sa reaminteasca Statului roman obligatiile care ii revin in situatia in care decesul unei persoane survine in urma unei culpe medicale, mai ales sub aspectul garantiei dreptului la o ancheta eficace.
• Dreptul afacerilor
– comentariul unei decizii a Curtii de Apel Timisoara, Sectia comerciala, realizat de judecator dr. Csaba Bela Nasz cu privire la lipsa consimtamantului asociatului unic – persoana juridica.
– articolul semnat de lector univ. dr. Emőd Veress cuprinde o serie precizari privind noile reguli de cesiune a partilor sociale in cazul societatilor comerciale cu raspundere limitata.
• Drept privat
– comentariul unei decizii a Tribunalului Arges, Sectia civila, realizat de judecator Viorel Terzea, privind autoritatea de lucru judecat a considerentelor.
– articolul semnat de conf. univ. dr. Claudia Ana Moarcas Costea trateaza regimului prestatiilor familiale ale lucratorilor migranti in Uniunea Europeana, prezentand si unele decizii ale Curtii relevante in materie.
• Drept public
– comentariul unei decizii a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal, realizat de judecator drd. Cristina Nicoleta Ghita si judecator drd. Cristina-Maria Florescu, privind aplicarea interdictiei de a depune marturie sotului, rudelor si afinilor pana la gradul al treilea inclusiv care sunt martori oculari la savarsirea unor contraventii, fara acordul intimatului.
– articolul semnat de prof. univ. dr. Tiberiu Medeanu indica o serie de erori in ultimele reglementari referitoare la unele pensii de serviciu, care le fac susceptibile de a fi atacate in instante.
• Drept penal
– comentariul unei decizii a Tribunalului Bucuresti, Sectia I penala, realizat de drd. Dumitru-Daniel Serban, privind conditiile de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura celei de care s-a servit condamnatul pentru savarsirea infractiuni.
– articolul semnat de prof. univ. dr. Dumitru Virgil Diaconu reprezinta prima parte dintr-o analiza a regimului medierii in procesele penale, cu privire speciala asupra incheierii acordului de mediere si intocmirii procesului-verbal de inchidere a medierii.
Rubrica de Sinteze de jurisprudenta isi pastreaza structura, dar si actualitatea: CC, CEDO, CJUE, IPI – mai-iunie-iulie 2011.
In cadrul rubricii Instrumente, lector univ. dr. Gabriel Liviu Ispas prezinta unele aspecte privind libera circulatie a persoanelor in Uniunea Europeana, precum Directiva europeana-cadru si prevederile TFUE in materie, notiunea de „lucrator” in acceptiunea institutiilor unionale, dreptul statelor membre de a introduce masuri de liberalizare progresiva a accesului la piata muncii sau limitarile aplicabile cetatenilor romani.
ELSA Bucuresti sustine importanta stagiului de practica obligatoriu in prezent pentru studentii facultatilor de drept, fiind o modalitate de alegere a viitoarei cariere dintre multiplele posibilitati profesionale deschise tinerilor juristi.