Ministerul Muncii modifica Legea privind alocatia de stat pentru copii

Ministerul Muncii a lansat in dezbatere publica un proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, publicata in Monitorul Oficial 300/2009, prin care se urmareste, printre altele, stabilirea clara a regulilor de acordare a alocatiei de stat pentru copiii cetatenilor romani, precum si cetatenilor altor state care au domiciliul sau resedinta in Romania.

Proiectul stabileste ca beneficiaza de alocatie de stat toti copiii cetatenilor romani, care au domiciliul sau resedinta in Romania si care nu au rezidenta stabilita in alta tara impreuna cu copiii lor. Alocatia de stat pentru copii se acorda si pentru copiii ai caror parinti, cetateni romani, si-au stabilit rezidenta in alta tara, in situatia in care acesti copii au domiciliul sau resedinta in Romania si au stabilit un alt reprezentant legal in Romania. Alocatia pentru copii se acorda si copiilor cetatenilor romani care isi insotesc parintii aflati in misiune permanenta in strainatate.

De asemenea, vor urma sa beneficieze de alocatie de stat pentru copii si copiii persoanelor care nu au cetatenie
romana si ai persoanelor fara cetatenie, rezidenti, in conditiile legii, in Romania, daca locuiesc impreuna cu parintii.

Este prevazuta de asemenea si modalitatea de stabilire a cuantumului alocatiei. Acesta se stabileste in raport cu indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:

a) 0,4 ISR pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) 0,084 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 ani si 18 ani;
c) 0,168 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 18 ani, in cazul copilului cu handicap, in
baza art. 58 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Proiectul mentioneaza ca alocatia de stat pentru copii se cumuleaza cu indemnizatia lunara, stimulentul lunar sau stimulentul de insertie, prevazute de OUG 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv de OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea 132/2011.

In cazul in care va fi adoptat, viitorul act normativ ar urma sa intre in vigoare la data de 1 ianuarie 2012, pe data intrarii in vigoare urmand a se abroga orice alta prevedere contrara, iar Legea 61/1993 se va republica.

Sursa: Ministerul Muncii

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close