Despre Noul Cod civil
Lucian MIHAI – Presedintele Comisiei de redactare a Proiectului Noului Cod civil
1. De putin timp avem un nou Cod civil in vigoare. Ati coordonat echipa care a redactat noul Cod. Cum a fost lucrul in echipa la Cod?
Dintr-o perspectiva, nu a fost deloc usor; iar din alta perspectiva, a fost usor si foarte placut. Cred ca nu trebuie sa detaliez primul aspect, deoarece este evident ca o asemenea munca, prin continutul ei, nu poate fi usoara.
Pe de alta parte insa, a fost usor si placut sa lucrez cu oameni de foarte mare valoare profesionala, asa cum sunt colegii din echipele care au lucrat la proiectul Codului civil si al Legii pentru punerea in aplicare, colegi ale caror nume as dori sa le indic: Marieta Avram, Flavius Baias, Mircea Bob, Razvan Dinca, Bogdan Dumitrache, Marian Nicolae, Romeo Popescu, Catalin Predoiu (pana in momentul in care, fiind numit ministru al Justitiei, a devenit incompatibil), Radu Rizoiu, Aladar (Mirel) Sebeni, Valeriu Stoica, Nicolae Turcu.
Puteti observa ca in enumerare am folosit ordinea alfabetica a numelor, ceea ce reflecta realitatea existenta in cadrul procedurilor noastre interne: avand in vedere importanta problemelor pe care trebuia sa le solutionam si, in consecinta, existenta nu numai a unui drept, ci chiar a unei obligatii a fiecaruia in parte de a interveni pentru toate si fiecare dintre textele concepute (obisnuiam chiar sa le spun colegilor ca au obligatia sa gandeasca si sa vorbeasca, fiindca pentru acest scop au fost selectati in comisie), nu a existat o ierarhie intre noi; oricare membru al echipei (indiferent de varsta, experienta sau grad didactic) a putut sa intervina nestingherit spre a-si exprima punctul de vedere, aproband ori dezaproband punctul de vedere al oricarui alt membru al echipei. A fost usor si pentru ca ii cunosteam bine pe membrii echipei, care – in perioade diferite de timp – imi fusesera studenti (cu exceptia lui Nicolae Turcu, care a absolvit inaintea mea, a lui Mircea Bob, care a absolvit la Cluj si a lui Valeriu Stoica, acesta din urma fiindu-mi insa chiar coleg de grupa in studentie). In sfarsit, a mai fost placut si pentru ca toti acesti colegi au un extraordinar de dezvoltat simt al umorului. E mai greu sa lucrezi cu oameni mohorati.
As vrea sa mentionez si sprijinul pe care l-am primit din partea specialistilor din Directia Elaborare Acte Normative a Ministerului Justitiei cu care am lucrat.
In context, doresc sa va spun ca pe parcursul muncii noastre au functionat mai multi ministri ai Justitiei si secretari de stat. Am avut deplin sprijin si incurajari din partea fiecaruia dintre acestia, fara niciun fel de exceptie, indiferent de orientarea lor politica. S-au comportat pur si simplu exemplar.
2. Care a fost institutia din Cod care a suscitat cele mai multe discutii in comisie?
Nu au fost putine asemenea institutii. Dintre ele, mentionez doar reprezentarea si patrimoniul. Dar sa stiti ca aceasta exemplificare nu reflecta neaparat dificultatea institutiilor; adica, simplul fapt ca au existat discutii mai indelungate sau chiar mai incapatanate sub un aspect sau altul nu a fost o consecinta directa a gradului de dificultate a acelor institutii.
3. Este pregatit sistemul juridic pentru o asa revolutie cum este noul Codul civil?
Noul Cod civil nu este chiar o asa de mare revolutie. La drept vorbind este, de fapt, o evolutie. Noul Cod civil a evoluat natural dinauntrul sistemului nostru juridic si cu ajustarile si asimilarile necesare provenind din exterior.
4. Implicatiile Codului se vor rasfrange nu numai asupra sistemului juridic, ci asupra mediului de afaceri, asupra intregii societati romanesti de fapt. Sunteti multumit de felul cum arata Codul civil acum?
Cum as putea oare sa fiu multumit? Asa ceva este exclus din capul locului. Cum pot sa fac abstractie de faptul ca numai in cursul aplicarii sale in practica se vor putea constata care sunt erorile, slabiciunile acestui Cod? Desi echipa noastra a incercat, bineinteles, sa le evite ori sa le inlature, este totusi inevitabil ca acestea sa existe. Asadar, in niciun caz nu este vorba despre vreun sentiment de multumire, ci este vorba de fapt despre o mare povara. Grija cea mai mare este ca sa nu fi creat nedreptati.
5. Dreptul comercial a fost inghitit de dreptul civil?
Nu stiu inca exact. Aceasta este o problema a stiintei juridice, iar nu una de legiferare. Prin legiferare se dau solutii cu privire la probleme din viata omului, nu sunt urmarite finalitati stiintifice. Cand scrii norme juridice, nu esti profesor. Codul civil dispune, nu explica. Asa incat, raspunsul corect la intrebarea dumneavoastra nu poate fi dat acum, imediat dupa intrarea in vigoare a Codului civil (si abrogarea concomitenta a „Codicelui de comert”), ci este necesar sa lasam sa fie incrucisate argumentele juridice in doctrina dreptului, ceea ce presupune o oarecare perioada de timp.
6. Cum ati caracteriza Noul Cod civil in trei cuvinte?
Rezultatul muncii a numeroase generatii de juristi. Precum si produsul timpului, care nu a mai avut rabdare.