Personalitatea juridica si limitarea raspunderii in Noul Cod civil. Sfarsitul unui mit
Prof.univ.dr. Gheorghe Piperea
Avocat Piperea&Asociatii
1. Conform art. 31 alin. 1 Cciv, ca si persoanele fizice, persoana juridica este titulara a unui patrimoniu propriu care include toate drepturile si datoriile ce pot fi evaluate in bani si apartin acesteia.
Patrimoniul persoanei juridice se constituie din contributiile initiale sau ulterioare ale constituentilor, la care se adauga bunurile, drepturile si obligatiile generate de activitatea persoanei juridice. La incetarea persoanei juridice, bunurile si drepturile acesteia se transmit fie la persoana juridica succesoare, fie la constituent (cu conditia ca acestea sa reprezinte un surplus valoric fata de totalul datoriei persoanei juridice care inceteaza).
Patrimoniul persoanei juridice poate fi supus unor diviziuni sau afectatiuni patrimoniale, asa cum rezulta din art. 31 alin. 1-2 Cciv. Spre exemplu, persoana juridica poate sa isi constituie unul sau mai multe fonduri de comert sau alte tipuri de universalitati de fapt, in sensul pe care il da acestei notiuni art. 541 Cciv. Sau, persoana juridica poate sa isi constitue una sau mai multe afectatiuni patrimoniale, prin tehnica fiduciei sau, dupa caz, a administrarii depline a bunurilor.
2. Avind un patrimoniu propriu, distinct de cel al constituentilor, persoana juridica are si o raspundere juridica proprie.
In cazul raspunderii civile, persoana juridica isi asuma consecintele actelor sau faptelor sale generatoare de prejudicii, garantind acoperirea acestui prejudiciu cu patrimoniul propriu.
Dispozitiile art. 2324 alin. 1 Cciv relative la garantia comuna a creditorilor asupra tuturor bunurilor din patrimoniul debitorului, prezente si viitoare, se aplica si persoanei juridice. Dar sunt aplicabile persoanei juridice, in egala masura, si dispozitiile art. 2324 alin. 2-3 Cciv, conform carora:
(i) unele bunuri ale debitorului sunt insesizabile, adica nu pot fi urmarite silit;
(ii) daca exista o diviziune sau afectatiune a patrimoniului, creditorii aferenti diviziuni sau afectatiuni sunt tinuti sa urmareasca mai intii bunurile din acea fractiune de patrimoniu in legatura cu care li s-a nascut creanta si numai in caz de insuficienta sa treaca la urmarirea celorlalte bunuri ale debitorului.
In cazul raspunderii civile, suntem in prezenta unei raspunderi reparatorii, care se concretizeaza fie in executarea in natura a obligatiei, fie in despagubiri. De precizat ca persoana juridica raspunde patrimonial atit pentru fapta proprie, cit si in calitate de comitent, pentru prepusii sai. Insa persoana juridica poate avea si o raspundere sanctionatorie, cu caracter aflictiv, asa cum este cazul raspunderii contraventionale sau a celei penale. Daca fapta penala sau contraventia sunt generatoare de prejudicii, raspunderea reparatorie se poate cumula cu raspunderea sanctionatorie. In orice caz, in afara de sanctiunile contraventionale sau penale constind in amenzi, persoana juridica poate fi sanctionata si cu interzicerea unor ativitati, interzicerea participarii la licitatii, suspendarea activitatii, dizolvarea etc. Pe parcursul procesului penal se pot lua si masuri preventive contra persoanei juridice acuzate penal, cum ar fi suspendarea unei activitati pe tot parcursul urmaririi penale.
3. Din caracteristica persoanei juridice de a fi un subiect de drept distinct de constituentii sai rezulta si consecinta separatiei de patrimonii intre persoana juridica, pe de o parte, si constituentii, membrii sau organele acesteia, pe de alta parte.
Separatia de patrimonii este revelatorul personalitatii juridice reale. Ea nu poate fi confundata cu diviziunile sau afectatiunile patrimoniale, la care se refera art. 31 alin. 2-3 Cciv si care au in vedere patrimoniul propriu, unic, al persoanei, inclusive patrimoniul unic al persoanei juridice.
4. In mod principial, separatia de patrimonii este si revelatorul limitarii raspunderii constituentului sau a membrului persoanei juridice la nivelul valoric nominal al contributiei sale la constituirea patrimoniului initial al persoanei juridice.
Persoana juridica, o “forma de organizare” dotata de lege cu subiectivitate proprie, este o tehnica de limitare a raspunderii folosita in mod frecvent in dreptul afacerilor pentru a pune de acord caracterul limitat si insuficient valoric al patrimoniului titularului cu caracterul practic nelimitat al valorii obligatiilor generate de afacere, dar si pentru a pune la adapost averea titularului afacerii de riscurile inerente afacerii. Societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata, spre exemplu, au fost create ca tehnici de limitare a raspunderii. Entitatile colective cu personalitate juridica, altele decit cele prezente in dreptul afacerilor, au preluat aceasta tehnica de limitare a raspunderii, iar legiuitorul a sfirsit prin a extinde acest efect la toate tipurile de persoane juridice, inclusiv la cele de drept public.
Cu toate acestea, personalitatea juridica nu inseamna in mod invariabil limitarea raspunderii constituentilor sau membrilor persoanei juridice la nivelul contributiilor lor initiale la formarea patrimoniului persoanei juridice. Insusi Codul civil, in art. 193 alin. 1 teza finala admite ca de la regula raspunderii persoanei juridice pentru datoriile proprii pot exista exceptii, stabilite prin lege.
In afara de situatiile (analizate mai jos) de precaritate sau aparenta de personalitate juridica si de cazurile de confuzie de patrimonii, exista nenumarate situatii practice sau normative in care, atit in cazul persoanelor juridice de drept privat cit si – mai ales – in cazul persoanelor juridice de drept public, raspunderea constituentilor este fie o raspundere nelimitata pentru datoriilor persoanei juridice, fie o raspundere solidara, alaturi de persoana juridica, fie, in fine, o raspundere subsidiara, in locul persoanei juridice.
Astfel, spre exemplu, exista:
(i) cazuri de raspundere nelimitata, pentru persoana juridica, reglementate in Codul civil; art. 194 alin. 4 Cciv impune fondatorilor sau asociatilor persoanei juridice declarate nule sa acopere toate datoriile entitatii; art. 203 Cciv impune persoanelor insarcinate cu efectuarea publicitatii constituirii sau modificarii persoanei juridice (de regula, fondatori sau asociati in entitatea colectiva) sa acopere toate prejudiciile ce ar putea rezulta din omisiunea efectuarii publicitatii;
(ii) cazuri de raspundere solidara, alaturi de persoana juridica; conform art. 27 din Codul de procedura fiscala, membrii persoanei juridice de tip asociativ sau constituentii entitatilor unipersonale cu personalitate juridica raspund solidar cu persoana juridica in masura in care i-au determinat starea de insolvabilitate; asa cum rezulta din art. 1370 Cciv, daca prejudiciul a fost cauzat prin actiunea simultana sau succesiva a mai multor persoane, fara a se putea stabili cu precizie imputabilitatea unora dintre ele sau, dimpotriva, lipsa acestei imputabilitati, atunci persoanele in cauza raspund solidar fata de victima; in ce masura este implicata persoana juridica sau constituentul acesteia in producerea prejudiciului nu are relevanta fata de victima prejudiciului; de asemenea, nu au relevanta sub acest aspect nici distinctiile intre raspunderea contractuala si cea delictuala; principiul de raspundere solidara reglementat de art. 1370 Cciv este aplicabil in cazul grupului de societati, precum si in cazul grupului de entitati cu sau fara personalitate juridica aflate in subordinea ori coordonarea unei institutii publice; daca nu se poate decela raspunderea unora dintre afiliate, a unora dintre societatile controlate de grup sau a unora dintre entitatile subordonate institutiei publice sau autoritatii si nu se poate stabili nici lipsa totala a imputabilitatii vreuneia dintre aceste persoane, atunci victima poate pretinde intreaga despagubire de la oricare dintre ele, intrucit sunt obligate solidar la repararea prejudiciului; raspunderea solidara se poate aplica si in cazurile in care, fara sa fie pe deplin aplicabile solutiile personalitatii juridice precare sau ale celei aparente (false, fictive) este totusi evident ca prejudiciul nu s-ar fi produs fara complicitatea, instigarea, determinarea, tainuirea sau favorizarea persoanei juridice care este autorul direct al faptei prejudiciabile (art. 1369 Cciv), in aceste posturi putind fi constituentul persoanei juridice sau persoana care controleaza persoana juridica; in fine, acelasi principiu de raspundere solidara reglementat de art. 1369-1370 Cciv se poate aplica si in cazul grupului de contracte, un participant la grupul de contracte putind pretinde repararea prejudiciului de la un alt participant chiar daca nu este in relatii contractuale directe cu acesta din urma;
(iii) cazuri de raspundere subsidiara, in locul persoanei juridice; fondatorii sau membrii unei persoane juridice raspund in locul acesteia daca s-au folosit de calitatea de subiect de drept a persoanei juridice pentru a ascunde o frauda, un abuz sau o atingere adusa interesului pubic (art. 193 alin. 2 Cciv); statul sau autoritatile publice si unitatile administrativ – teritoriale nu raspund decit in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritatilor sau institutiilor publice care sunt persoane juridice, fara ca situatia inversa sa fie posibila (art. 224 Cciv); asociatii in societatile in nume colectiv sau asociatii comanditati raspund pentru datoriile societatii, daca societatea nu isi poate acoperii datoriile (art. 3 alin. 2 din Legea societatilor comerciale).
5. Personalitatea juridica a unei forme de organizare poate sa fie rezultatul unei simulatii sau poate sa fie doar aparenta (falsa).
In aceste situatii vorbim de fictivitatea persoanei juridice. Daca persoana juridica este o copie a realitatii, atuncit persoana juridica fictiva este o copie a copiei, care nu numai ca nu mai imitate originalul, ci nu mai lasa originalul nici macar sa se intrevada.
O persoana juridica poate sa fie fictiva:
(i) fie pentru ca subiectivitatea sa juridica este fictiva (in acest caz, vorbim de o aparenta de personalitate juridica, de o falsa personalitate juridica) ;
(ii) fie pentru ca actul constitutiv care sta la baza constituirii sale este simulat (in acest caz, vorbim de o persoana juridica simulata, care se fundamenteaza pe un act juridic simulat si care are, de aceea, o personalitate juridica precara, adica incompleta).
Persoana juridica fictiva poate fi privita, in consecinta, sub doua aspecte:
(i) ca persoana juridica simulata; pot fi in aceasta situatie doar entitatile colective de tip asociativ, intrucit doar acestea au un fundament contractual care permite aplicarea regulilor simulatiei;
(ii) ca personalitate juridica aparenta, manifestata prin lipsa organizarii de sine-statatoare sau prin confuzia de patrimonii in cazul societatii unipersonale, al unor societati de stat sau in cazul grupului de societati. Persoana juridica fictiva, care nu are o existenta reala, ci una precara, incompleta sau falsa, nu se poate confunda cu actul fictiv, ca forma a simulatiei (pentru detalii privind simulatia contractului de societate comerciala, a se vedea Flavius Baias, Simulatia. Studiu de doctrina si jurisprudenta, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003, p.275-287).
Simulatia este o tehnica juridica, de obicei frauduloasa, prin care se creeaza, prin acte juridice bi- sau multilaterale, o aparenta juridica neconforma cu realitatea. Un act juridic poate simula realitatea, creind aparenta ca el exista cind, in realitate, intre parti nu exista raporturi juridice reale (act fictiv). Un act juridic poate disimula un alt act sau raport juridic, singurul raport juridic real fiind cel din urma (act deghizat). In fine, un act juridic este incheiat intre anumite persoane dar, in realitate, el genereaza, in tot sau in parte, raporturi juridice intra alte persoane (interpunere de persoane).
Entitatile de tip asociativ cu personalitate juridica pot fi rezultatele unor simulatii. Avem in vedere simulatia actului constitutiv, ca act juridic sinalagmatic, in toate cele trei forme ale simulatiei, adica actul fictiv (actul secret declara ca persoana juridica nu exista, de fapt), actul deghizat (persoana juridica acopera un alt act juridic: o donatie, un contract de munca, un contract de imprumut) si interpunerea de persoane (adevaratii fondatori sau membri nu sunt cei mentionati in actele constitutive, ci – in totalitate sau in parte – alte persoane). Personalitatea juridica este, in aceste situatii, precara (incompleta), intrucat, prin constatarea simulatiei, se poate ajunge la inlaturarea personalitatii juridice sau, dupa caz, la nulitatea persoanei juridice. Printr-o actiune judiciara de constatare a simulatiei sau pe cale de exceptie, realitatea raporturilor juridice poate fi devoalata, actul simulat, actul disimulat sau interpunerea de persoane fiind facute inopozabile. Daca persoana juridica de tip asociativ este rezultatul unei simulatii, ea nu va avea efecte fata de cel care a devoalat realitatea prin inlaturarea simulatiei. Cel care a devoalat pe cale judiciara realitatea va putea pretinde creanta sa rezultata din raspunderea contractuala sau delictuala de la adevaratii titulari pasivi ai raportului juridic de raspundere, adica de la fondatori, asociatii majoritari, managerii persoanei juridice etc.
Daca simulatia releva o frauda la lege sau o cauza falsa ori ilicita (spre exemplu, simularea independentei pentru a putea participa la licitatii cu reducerea sau eliminarea concurentei; disimularea unui scop ilicit sub forma unei motivatii aparent legale si legitime a existentei persoanei juridice; utilizarea filialei pentru implementarea in Romania a unui model de afacere ilegal in tara de origine a societatii dominante), atunci actul constitutiv al persoanei juridice poate fi declarat nul. Ca urmare a nulitatii actului constitutiv (ceea ce echivaleaza cu inexistenta lui), persoana juridica poate fi, la rindul sau, declarata nula. Efectele nulitatii vor fi dizolvarea si lichidarea persoanei juridice, membrii peroanei juridice (fondatorii sau principalii decidenti) fiind supusi unei raspunderi patrimoniale nelimitate pentru acoperirea oricarui prejudiciu generat de persoana juridica nula.
Pe de alta parte, atit persoanele juridice de tip asociativ, cit si entitatile unipersonale cu personalitate juridica pot fi “titularele” unei personalitati juridice false, aparente. Aparenta de personalitate juridica poate fi rezultatul lipsei organizarii de sine-statatoare sau al confuziei de patrimonii.
Personalitatea juridica falsa poate fi, in cazul grupului de societati sau al “operatorilor economici” constituiti de stat ori de autoritati, rezultatul lipsei sau al mimarii organizarii de sine-statatoare. In cadrul grupului de societati, organele societatilor afiliate sau controlate sunt desemnate sau populate de societatea dominanta a grupului, cu persoane fizice sau juridice care sunt stipendiate de societatea dominanta a grupului. Atunci cind votul in adunarea generala a societatii controlate este exercitat conform directivelor societatii dominante, cind directorii si majoritatea membrilor in organele colective de administare sunt salariati ai societatii dominante sau persoane controlate de aceasta si cind cenzorii sau auditori interni sunt controlati, de asemenea, de societatea dominanta, este evident ca nu mai vorbim de personalitate juridica reala, ci de o aparenta de personalitate juridica, iar societatea controlata nu mai este decit instrumentul vointei societatii dominante. De altfel, este foarte des intilnita in ultima vreme practica crearii asa-numitelor “vehicule cu scop special” (special purpose vehicle, SPV), care nu sunt altceva decit instrumente ale vointei societatii dominante, adaptate scopurilor sale de moment, dar nu neaparat si intereselor tertilor cu care intra in raporturi juridice. Aceste SPV-uri impartasesc nu numai credibilitatea societatii-mama, pe baza careia obtin finantari fara a furniza garantii sau fara a avea experienta in tipul de afaceri finantat, ci si consiliile de administratie, managementul si controlul intern. In aceleasi coordonate se pot fixa si practicile autoritatilor de a-si desemna, pe criterii administrative si politice, reprezentanti in adunarile generale, in consiliile de administratie si, respectiv, in persoana directorilor societatilor sau regiilor autonome din “portofoliu”. Asa-numitii “operatori economici” de stat sunt si ei, in acest fel, instrumentalizati, subiectivitatea lor fiind o aparenta inselatoare.
Personalitatea juridica poate fi falsa si in cazul in care, in activitatea entitatilor unipersonale cu personalitate juridica sau in cadrul grupului de societati, se aduce atingere separatiei de patrimonii intre membrii organelor de administrare, fondatori sau membri, pe de o parte, si persoana juridica, pe de alta parte. Administratorul, asociatul sau actionarul unic foloseste entitatea unipersonala, de regula, ca pe un paravan care sa il apere de raspunderea nelimitata pentru datoriile pe care le-ar genera afacerea astfel derulata. In acest caz, afacerea nu mai este, in mod real, afacerea entitatii unipersonale, ci a administratorului, a asociatului sau a actionarului unic. La fel, independenta economica si juridica a societatilor din grup este anihilata atunci cind afacerile acestora sunt dictate de societatea dominanta, atit sub raportul circulatiei lichiditatilor in cadrul grupului si al finantarii unor afaceri in dauna altora, cit si sub raportul partenerilor de afaceri cu care societatile controlate pot contracta ori sub raportul modelului de afacere ce trebuie urmat. In aceste cazuri, dependenta juridica si economica a societatilor controlate de societatea dominanta determina si transgresarea limitelor patrimoniilor acestora, rezultind o confuzie de patrimonii. Inversul separatiei de patrimonii – despre care se poate spune ca este revelatorul personalitatii juridice reale, efective – este confuzia de patrimonii. In mod evident, in caz de confuzie de patrimonii, creditorii falsei persoane juridice nu mai au ca garantie comuna patrimoniul propriu al acesteia, intrucit nu se mai poate sti daca este vorba de patrimoniul persoanei juridice sau de patrimoniul fondatorilor ori al membrilor. Acesti creditori il vor putea avea ca debitor pe adevaratul stapin al afacerii, daca probeaza confuzia de patrimonii si, implicit, falsa personalitate juridica. Creditorii falsei persoane juridice devin creditorii asociatului sau ai actionarului unic ori creditorii societatii dominante.
7. Raspunderea societatii dominante pentru societatea filiala este consacrata in dreptul comunitar European, cele mai relevante sub acest aspect fiind spetele Akzo Nobel (2009) si Clubul Lombard (2009), solutionate de CJUE.
In ambele spete s-a admis ca, in masura in care comportamentul anti-concurential al unei filiale nu este rezultatul unei independente volitionale sau patrimoniale a filialei, ci un comportament impus filialei de societatea dominanta prin control actionarial si managerial, simplul fapt al existentei personalitatii juridice a filialei nu apara societatea-mama (societatea dominanta a grupului) de raspunderea pentru delictele civile, contraventionale sau penale ale filialei. Speta Clubul Lombard a extins principiul raspunderii societatii dominante pentru societatea controlata si in domeniul protectiei consumatorilor (pentru mai multe amanunte privind aceste spete, a se vedea: Gh. Piperea, Introducere in Dreptul contractelor profesionale, Editura CH Beck, Bucuresti, 2011, p. 332-340). Chiar daca cele doua spete par a fi cantonate la domeniul concurentei si la cel al protectiei consumatorilor, ele au totusi, valoare de principiu, putind fi extinse la toate situatiile in care, prin incalcarea independentei juridice si patrimoniale a filialei, societatea dominanta a determinat filiala la savirsirea unui delict civil, contraventional sau penal. Este, de altfel, nu numai rezultatul unei evolutii a jurisprundentei comunitare europene, care a ajuns sa nu mai parifice personalitatea juridica cu limitarea raspunderii, aceasta din urma fiind pastrata neatinsa doar in masura in care nu se incalca separatia de patrimonii intre filiala si societatea dominanta a grupului, ci si ceea ce rezulta din art. 1369-1370 Cciv. Din aceste texte rezulta, pe de o parte, ca cel ce determina savirsirea unui un delict civil sau cel beneficiaza de consecintele acestuia raspunde solidar fata de victima prejudiciului, alaturi de autorul direct al delictului civil si, pe de alta parte ca, daca nu se poate stabili cu precizie imputabilitatea unei fapte, care apare ca fiind savrisita de mai mule persoane, atunci toate acestea raspund solidar si integral fata de victima.
Si in jurisprudenta CEDO s-a considerat ca actionarul majoritar poate fi tinut sa raspunda pentru datoriile societatii controlate in conditiile in care nu a inteles sa mentina intacta independenta juridica a societatii cotrolate si, respectiv, separatia de patrimonii intre societatea controlata si actionarul majoritar. Intr-o recenta speta, A. Popa contra Romaniei (pentru amunte in legatura cu aceasta, a se vedea Gh. Piperea, op.cit., 2011, p. 340-341) s-a statuat ca Statul roman este responsabil pentru plata datoriilor societatii Nitramonia Fagaras, detinuta de stat, intrucit Statul roman nu a respectat nici independenta juridica, nici separatia de patrimonii a societatii. In plus, s-a retinut ca lipsa mijloacelor financiare nu poate fi un motiv de neplata a datoriilor, mai ales atunci cind debitorul este statul.
Ambele jurisprudente citate mai sus sunt obligatorii in dreptul intern, atit art. 148 alin.2, cit si art.20 din Constitutie, precum si art.5 Cciv, stabilind aplicabilitatea directa in dreptul intern a dreptului comunitar si, respectiv, a drepturilor stabilite de CEDO, atunci cind legea interna este in contradictie cu dreptul comunitar sau cu dreptul european al drepturilor omului. Legea interna, in aceasta situatie, este inlaturata de la aplicare.
8. Conform art. 193 alin.1 Cciv, persoana juridica raspunde pentru obligatiile asumate cu bunurile proprii, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel. Asadar, limitarea raspunderii nu mai este o consecinta invariabila a personalitatii juridice.
In primul rind, insusi Codul civil prevede, in art. 193 alin. 2 Cciv, ca nu poate fi invocata impotriva unei persoane de buna credinta calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, daca cel care o invoca urmareste sa ascunda o frauda, un abuz de drept sau o atingere adusa ordinii publice. Persoana de buna credinta nu trebuie sa dovedeasca nulitatea persoanei juridice, precaritatea sau falsitatea acesteia si nici confuzia de patrimonii. Nu este necesar ca insasi persoana juridica sa se fi constituit pentru a ascunde o frauda, un abuz sau o atingere adusa ordinii publice (caci, in acest caz, am vorbi, de fapt, de un motiv de nulitate a persoanei juridice).
Este suficient ca persoana interesata:
(i) sa dovedeasca faptul ca invocarea personalitatii juridice ascunde frauda, abuzul sau o atingere adusa ordinii publice si
(ii) sa fie de de buna credinta (fapt care, de altfel, se prezuma).
Consecinta acestei dispozitii este ca, fata de persoana de buna credinta care a intrat in raporturi juridice cu persoana juridica, membrii sau asociatii vinovati de frauda, abuz sau de atingerea ordinii publice, toate acestea ascunse sub paravanul personalitatii juridice a entitatii colective, vor fi responsabili patrimonial (sau chiar penal, dupa caz), alaturi de sau in locul persoanei juridice. Asadar, creditorii persoanei juridice devin creditori ai fondatorilor sau membrilor persoanei juridice care s-au folosit de paravanul personalitatii juridice pentru a ascunde o frauda, un abuz sau o atingere adusa ordinii publice.
Textul art. 193 alin. 2 Cciv este aplicabil mai ales atunci cind vointa proprie a fondatorului sau a membrului persoanei se manifesta prin instrumentalizarea persoanei juridice, ca vointa proprie a fondatorului sau membrului. Dar textul este aplicabil si in cazul in care interesul persoanei juridice este introvertit in interesul administratorului, al fondatorului sau al asociatului majoritar, care se foloseste de personalitatea juridica pentru o frauda, un abuz sau o atingere adusa ordinii publice. Interesul persoanei juridice este interesul entitatii, al formei de organizare, si nu al constituentului sau al administratorului, chiar daca, in mod indirect, aceste interese se manifesta ca principalele determinante ale interesului entitatii. Confundarea acestor interese poate duce la consecinte juridice devaforabile circuitului civil, intrucit actele organelor persoanei juridice pot fi anulate pentru lipsa sau iliceitatea cauzei derivata din introvertirea interesului entitatii in interesul personal al constituentului. In plus, o persoana de buna credinta va putea invoca utilizarea paravanului personalitatii juridice in scopurile ilicite aratate de art. 193 alin. 2 Cciv pentru a se apara de limitarea raspunderii celui culpabil, cu care a intrat in raporturi juridice.
Daca frauda sau abuzul sunt relativ simplu de calificat (abuzul de drept fiind chiar definit de art. 15 Cciv : “nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte”), ordinea publica nu este definita, desi Codul civil face referire la aceasta sintagma atunci cind interzice subiectelor de drept sa deroge, prin conventiile sau actele lor juridice unilaterale, de la legile care intreseaza ordinea publica (art. 11 Cciv).
Ordinea publica, in conceptia clasica, se reducea la ordinea publica politica (organizare statala, aparare si ordine publica, justitie etc.). In prezent insa ordinea publica este o categorie larga ce cuprinde ordinea publica politica, ordinea publica economica, ordinea publica sociala (clasificarea este propusa in doctrina franceza : J. Flour, J.-Luc Aubert, É. Savaux, Droit civil. Les obligations, 1. L´acte juridique, 10e édition, Armand Colin, Paris, 2002, p. 199-218, precum si in doctrina noastra recenta: L. Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile, vol. II (Contractul), Editura Universul Juridic, 2009, p. 51).
In notiunea de ordine publica economica sunt incluse:
(i) ordinea publica economica de protectie (dreptul consumului, dreptul muncii) si
(ii) ordinea publica economica de directie (dreptul concurentei).
Ordinea publica economica este o dimensiune a ordinii publice care are sens doar prin raportare la activitatea profesionistilor. Intr-adavar, profesionistii sunt cei care exploateaza o intreprindere, adica desfasoara in mod sistematic activitati economice. Normele de directie (concurenta) si normele de protectie (dreptul consumului si dreptul muncii) sunt limite ale activitatii profesionistilor si ale libertatii lor de a contracta, intrucat sunt norme care fie le directioneaza activitatea, in asa fel incat jocul concurentei sa fie onest, fie le interzice anumite libertati, in asa fel incat partea slaba in contractele pe care profesionistii le incheie, recte consumatorii sau angajatii, sa fie protejati de abuzul de putere economica al profesionistilor. Daca persoana juridica este un paravan pentru incalcari ale legilor ce intereseaza ordinea publica (inclusiv ordinea publica economica, de directie sau de protectie), persoana interesata va putea invoca inaplicabilitatea limitarii raspunderii fondatorilor, membrilor sau asociatilor pentru datoriile persoanei juridice, putind atrage raspunderea acestora pentru datoriile persoanei juridice.
9. Statul roman are calitate de persoana juridica de drept public
In aceasta calitate, Statul roman este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, ori de cite ori este vorba de raporturi juridice civile in care Statul romana este parte nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii. Daca prin lege se stabileste altfel, atunci Statul roman este reprezentata in aceste raporturi juridice de persoana sau institutia indicate in legea speciala. In orice caz, Statul roman este reprezentat, in raporturile de drept public sau in raporturile de drept international public, de Guvern sau, dupa caz, de Presedintele Romaniei. Regula reprezentativitatii stabilita pentru Statul roman se aplica, in mod corespunzator, si unitatilor administrative-teritoriale care participa la raporturile civile in nume propriu, reprezentantul acestora fiind, dupa caz, primarul sau presedintele consiliului judetean.
Contrar dispozitiilor art. 222 Cciv, care consacra independenta patrimoniala intre persoanele juridice subordonate, Statul roman raspunde, in mod subsidiar, pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice, daca prin lege nu se prevede altfel (adica, spre exemplu, in sensul instaurarii unei raspunderi directe a statului pentru aceste ogane, autoritati sau institutii, sau invers, in sensul eliminarii oricarei raspunderi). In consecinta, statul este un garant al executarii obligatiilor asumate de toate organele, autoritatile si institutiile publice. In cauza A. Popa contra Romaniei (2010), CEDO a statuat ca statul raspunde chiar si ca actionar majoritar al unor societati comerciale (care nu sunt persoane juridice de drept public), daca nu a respectat independent patrimoniala a acestei societati comerciale si ca statul nu se poate apara de raspundere, inclusiv fata de aceasta raspundere subsidiara, de garantie, invocind criza financiara.
In schimb, niciuna dintre persoanele juridice de drept public pentru obligatiile carora statul raspunde (cu titlu subsidiar sau nemijlocit, dupa cum legea speciala pastreaza sau transforma in raspundere directa aceasta raspundere de garantie) nu poarta nicio raspundere pentru obligatiile statului.
Aceleasi reguli sunt aplicabile si unitatilor administrativ-teritoriale si organelor, institutiilor sau serviciilor publice din subordinea acestora. Intrucit serviciile publice pot fi exercitate de unitatile administrative-teritoriale, ele insele, sau de persoane juridice de drept public din subordine ori de societati comerciale detinute de unitatile administrativ-teritoriale, iar textul legal nu face nicio distinctie, inseamna ca unitatile administrativ-teritoriale pot raspunde chiar si pentru societatile comerciale detinute in proportie majoritara sau ca actionar unic, desi aceste societati comerciale sunt persoane juridice de drept privat si ar trebuie tratate ca fiind independente patrimonial.
