CJUE: France Télécom a beneficiat de un ajutor de stat incompatibil cu piata comuna
Curtea confirma Hotararea Tribunalului conform careia France Télécom a beneficiat de un ajutor de stat incompatibil cu piata comuna, in fiecare an in perioada 1994-2002
Decizia Comisiei prin care se constata existenta acestor ajutoare si prin care se dispune recuperarea lor este valida
Aceasta cauza este legata de evolutia statutului France Télécom in cadrul liberalizarii sectorului telecomunicatiilor. in prezent societate pe actiuni de drept francez, France Télécom a fost constituita la 1 ianuarie 1991 ca persoana juridica sui generis de drept public. in 1998, France Télécom a fost transformata in intreprindere nationala in care statul detinea, la data faptelor aflate la originea prezentului litigiu, direct sau indirect, peste jumatate din capitalul social.
Taxa profesionala aplicabila in Franta este un impozit local datorat in fiecare an de persoanele fizice sau juridice care desfasoara in mod obisnuit o activitate profesionala independenta. Prin derogare de la regimul taxei profesionale, au fost instituite doua regimuri fiscale succesive in favoarea France Télécom, si anume un regim tranzitoriu, aplicabil de la 1 ianuarie 1991 pana la 31 decembrie 1993, urmat de un regim definitiv, aplicabil incepand cu 1 ianuarie 1994. Acest din urma regim a fost abrogat la 31 decembrie 2002.
Regimul tranzitoriu (1991-1993) prevedea ca France Télécom nu trebuia sa fie supusa decat la plata impozitelor si a taxelor efectiv suportate de stat. in consecinta, France Télécom nu datora nici impozitul pe profit, nici impozite locale, printre care taxa profesionala. in schimbul acestei exonerari, France Télécom trebuia sa plateasca o contributie forfetara stabilita anual prin lege.
Regimul definitiv (1994-2002) (denumit in continuare „regimul special de impozitare”) prevedea ca incepand cu 1 ianuarie 1994, societatii France Télécom i se aplica regimul fiscal de drept comun, cu exceptia impozitelor directe locale, printre care taxa profesionala. in ceea ce priveste aceasta din urma taxa, societatii France Télécom i se aplica o cota nationala.
Aceste doua regimuri au fost examinate de Comisie care, la 2 august 2004, a adoptat o decizie1 conform careia regimul tranzitoriu nu constituia ajutor de stat. in schimb, Comisia a considerat ca regimul special de impozitare aplicabil in perioada 1994-2002 a instituit un ajutor de stat reprezentat de diferenta dintre impozitul pe care France Télécom ar fi trebuit sa il suporte in conditiile dreptului comun si valoarea contributiilor privind taxa profesionala atribuite efectiv in sarcina sa. Acest ajutor nou, pus in aplicare in mod nelegal, era in plus incompatibil cu piata comuna.
In consecinta, acesta trebuia recuperat de autoritatile franceze. Cuantumul exact care trebuia recuperat nu era stabilit in decizie, dar in aceasta se mentiona ca suma ar trebui sa se incadreze in intervalul cuprins intre 798 de milioane de euro si 1140 de milioane de euro reprezentand datoria principala, majorata cu dobanzi calculate incepand de la data la care ajutoarele in discutie au fost puse la dispozitia beneficiarului, pana la data recuperarii acestora.
Autoritatile franceze si France Télécom au sesizat Tribunalul in vederea anularii deciziei Comisiei.
Prin hotararea sa din 30 noiembrie 20092, Tribunalul a respins actiunile si a considerat ca in mod intemeiat Comisia a concluzionat in sensul existentei unui ajutor de stat.
France Télécom a introdus recurs la Curtea de Justitie in vederea anularii acestei hotarari.
Prin hotararea pronuntata astazi, Curtea respinge argumentele invocate de France Télécom in sustinerea recursului sau.
In opinia Curtii, Tribunalul a considerat in mod corect ca regimul special de impozitare care s-a aplicat societatii France Télécom (in perioada 1994-2002) constituia ajutor de stat.
Societatea a beneficiat in mod real de o impozitare mai redusa in legatura cu taxa profesionala si, in consecinta, de un avantaj, direct legat de caracteristicile proprii regimului special de impozitare care i-a fost aplicat. In special, France Télécom a beneficiat de un tratament fiscal
specific la nivel national, caracterizat prin faptul ca taxa profesionala era calculata pe baza unei cote medii ponderate in raport cu diverse cote aplicabile in diferitele colectivitati locale, in timp ce cotele aplicate celorlalte intreprinderi erau cele votate anual de aceste colectivitati. In plus,
societatii France Télécom i se aplica o cota unica a taxei profesionale doar la locul sediului sau principal, in timp ce celorlalte intreprinderi li se aplicau cote diferite de impozitare votate de colectivitatile locale pe teritoriul carora acestea detineau sedii. De asemenea, societatii France Télécom i se aplica o cota de 1,9 % in loc de 8 %, aplicabila celorlalte intreprinderi cu titlu de cheltuieli de gestiune.
Curtea confirma analiza Tribunalului conform careia acest regim special de impozitare, datorita faptului ca a acordat un avantaj societatii France Télécom, a constituit un ajutor de stat, desi cuantumul exact al ajutoarelor acordate in temeiul regimului mentionat trebuia stabilit pe baza
anumitor factori externi acestui regim.
Astfel, in speta este vorba despre o configuratie mixta in care existenta unui avantaj este determinata, pe de o parte, de un element fix legat de regimul fiscal special aplicat France Télécom in raport cu regimul de drept comun si, pe de alta parte, de un element variabil, in functie de factori externi, precum localizarea spatiilor sau a terenurilor France Télécom in diferitele colectivitati locale si cota de impozitare aplicabila in functie de colectivitatile avute in vedere.
In continuare, Curtea respinge argumentul formulat de France Télécom conform caruia Tribunalul nu ar fi luat in considerare regimul fiscal global care ii era aplicabil in timpul celor doua regimuri fiscale succesive. Astfel, in opinia Curtii, faptul ca cele doua regimuri au fost instituite prin aceeasi lege, nu implica faptul ca regimul fiscal aplicabil France Télécom ar fi constat in doua perioade care nu puteau fi separate, dintre care prima ar fi determinat o supraimpozitare, iar a doua, o subimpozitare. in consecinta, Curtea considera ca Tribunalul a concluzionat fara a savarsi o eroare
de drept in sensul ca Comisia a refuzat in mod intemeiat sa efectueze o compensare intre cuantumurile taxei forfetare achitate de France Télécom intre 1991 si 1993, pe de o parte, si diferentele de impozitare care rezulta din regimul special de impozitare instituit in favoarea acestei societati pentru anii 1994-2002, pe de alta parte.
In sfarsit, Curtea respinge si argumentele formulate de France Télécom intemeiate pe incalcarea principiului protectiei increderii legitime, precum si pe nemotivarea Hotararii Tribunalului.
