Absolventii programelor neacreditate de la Universitatea “Spiru Haret” si-ar putea primi diplomele

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat ca pregateste un ordin care va reglementa statutul celor catorva zeci de mii de studenti care au parcurs programele de studiu neacreditate ale Universitatii “Spiru Haret”, in prezent documentul asteaptand doar avizul Consiliului Rectorilor.

“Situatia se va rezolva prin emiterea unui ordin de ministru in urma propunerii Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) si cu consultarea Consiliului National al Rectorilor (CNR). In cazul acestei universitati se desfasoara deja procedurile legale pentru a fi in legalitate”, a declarat Funeriu, in cadrul audierilor de la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, precizand ministerul ca nu poate actiona in lipsa pronuntarii ARACIS si CNR: “Ministerul e constrans sa ia masuri in cadrul legal. Daca am emite un ordin in afara prevederilor legale, actul ar fi cuprins de nulitate. Sper ca vom avea acest aviz cat mai repede”.

Diplomele a aproximativ 50.000 de studenti au fost blocate in vara anului 2009 de catre ministrul de atunci al Educatiei, Ecaterina Andronescu. In urma scandalului declansat, a urmat o serie de procese intre Universitatea “Spiru Haret” si MECTS, ambele parti avand castig de cauza in diverse instante. Conform ministrului Daniel Funeriu, primele demersuri facute in baza noii legi a Educatiei au fost facute inca din luna mai, insa ordinul nu a fost emis intrucat Consiliul Rectorior nu s-a pronuntat cu privire la acest caz.

Sursa: Gandul

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close