RIL admis. Dispunerea liberarii provizorii
Prin Decizia 17/2011 publicata in Monitorul Oficial 886/2011 Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a si alin. (6) teza a II-a din Codul de procedura penala.
Procurorul general solicita Instantei Supreme sa stabileasca daca, cu ocazia examenului de temeinicie efectuat in baza textului indicat, simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate pentru a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.
1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
Procurorul general a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a si alin. (6) teza a II-a din Codul de procedura penala, respectiv daca, la realizarea examenului de temeinicie in baza textului indicat, simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate pentru a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.
2. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
Unele instante, facand trimitere si la scopul procesului penal, au apreciat ca, din constatarea subzistentei temeiurilor care au determinat arestarea preventiva, se impune concluzia ca liberarea provizorie nu poate fi acordata. In argumentarea acestei opinii, instantele au apreciat ca simpla indeplinire formala a conditiilor prevazute la art. 160² din Codul de procedura penala nu poate duce automat la admiterea cererii, ci trebuie avute in vedere infractiunile pentru care inculpatul este cercetat, amploarea si complexitatea activitatii infractionale, perioada de timp in care aceasta s-a desfasurat, criterii in raport cu care se apreciaza daca mai subzista ori nu temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive.
La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, desi nu au analizat subzistenta temeiurilor arestarii preventive, au considerat ca atunci cand temeiul arestarii preventive l-a constituit art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, pericolul pentru ordinea publica nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate, liberarea provizorie neputandu-se dispune. In motivarea acestei solutii, instantele au apreciat ca pentru a putea fi admisa cererea trebuie analizata si conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa nu prezinte pericol concret pentru ordinea publica, iarin cazul in care temeiul luarii masurii arestarii l-a reprezentat art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, este necesar, pentru a se putea dispune liberarea provizorie, ca acest pericol sa nu mai subziste, considerandu-se ca desi in mod formal pentru admiterea cererii de liberare provizorie legea prevede indeplinirea numai a anumitor conditii, din analiza de ansamblu a dispozitiilor legale aplicabile in materie rezulta si o conditie implicita si anume aceea ca lasarea in libertate a unei persoane sa nu prezinte pericol pentru ordinea publica, caz in care pericolul nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate.
Alte instante au apreciat, dimpotriva, ca subzistenta temeiurilor in baza carora a fost dispusa arestarea preventiva este o conditie fara de care institutia liberarii provizorii nu este incidenta, o modificare sau incetare a acestortemeiuri atragand aplicarea altor institutii de drept procesual penal, respectiv inlocuirea ori revocarea arestarii preventive, iar ceea ce se impune a fi examinat in vederea admiterii cererii de liberare provizorie este daca buna desfasurare a procesului penal poate fi asigurata si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune. In sustinerea acestui punct de vedere, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii are ca premisa tocmai mentinerea temeiurilor care au stat la baza arestarii preventive, liberarea provizorie presupunand existenta masurii arestarii preventive, luata in conditii de legalitate si temeinicie si mentinuta in aceleasi conditii, organul judiciar apreciind ca prelungirea ori mentinerea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii, instanta urmand sa verifice daca scopul procesului penal ar putea fi alterat prin punerea in libertate a inculpatului, avand in vedere si dispozitiile art. 136 din Codul de procedura penala.
Acelasi punct de vedere a fost exprimat si de instantele care, dupa constatarea expresa a faptului ca se mentin temeiurile arestarii preventive, au admis cererea de liberare provizorie. Pentru a dispune astfel, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii nu este impiedicata de mentinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventiva, intrucat daca acestea ar fi incetat ori s-ar fi modificat, respectiva masura ar fi trebuit revocata, respectiv, inlocuita, ceea ce se impune analizat fiind daca scopul masurii preventive poate fi realizat si prin liberare provizorie, cu impunerea unui control judiciar care, prin continutul concret al obligatiilor care il compun, se infatiseaza ca o adevarata alternativa legala la insasi arestarea preventiva.
In opozitie cu acest din urma punct de vedere, alte instante au admis cereri de liberare provizorie pe considerentul ca pericolul pentru ordinea publica s-a diminuat cu trecerea timpului ori ca lasarea in libertate a inculpatului nu mai prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, chiar si atunci cand printre temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, alaturi de cele ale art. 148 lit. f) au fost avute in vedere si dispozitiile art. 148 lit. a) sau d) din Codul de procedura penala. In motivarea solutiilor dispuse instantele au considerat ca pericolul social concret avut in vedere la luarea masurii arestarii s-a diminuat in timp, iar sustragerea inculpatului de la urmarirea penala nu mai este de actualitate si ca aspectele legate de revolta fata de ignorarea valorilor sociale si perceptia publica fata de necesitatea unei reactii din partea autoritatii judiciare s-au atenuat ori au disparut. Alte instante au considerat ca nu mai exista probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica ori ca temeiurile avute in vedere initial la luarea masurii arestarii nu se mai mentin in totalitate datorita faptului ca cele mai importante probatorii din cauza au fost deja administrate.
In fine, unele instante au concluzionat in sensul ca liberarea provizorie nu se poate acorda atunci cand arestarea preventiva a fost dispusa in temeiul art. 148 lit. a), b) sau d) din Codul de procedura penala, chiar daca a fost avut in vedere la luarea masurii si cazul prevazut la art. 148 lit. f) din acelasi cod. Acest punct de vedere a fost argumentat pe dispozitiile art. 160² alin. (2) teza I din Codul de procedura penala, potrivit carora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni, conditie apreciata ca fiind indeplinita in situatia in care temeiul in baza caruia s-a dispus arestarea preventiva a fost art. 148 lit. d) din Codul de procedura penala. S-a argumentat ca liberarea provizorie nu se poate dispune atunci cand sunt indicii ca inculpatul s-ar putea sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ipoteza avuta in vedere atunci cand arestarea preventiva a fost intemeiata pe dispozitiile art. 148 lit. a) din Codul de procedura penala, si nici in cazul in care din actele dosarului rezulta ca inculpatul ar putea zadarnici aflarea adevarului prin influentarea unui martor, considerent avut in vedere atunci cand mandatul de arestare preventiva a fost dat in temeiul art. 148 lit. b) din Codul de procedura penala.
3. Opinia procurorului general
Procurorul general a opinat in sensulca instanta de judecata, cu ocazia examenului de temeinicie al cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, daca constata ca mai subzista temeiurile care au impus arestarea preventiva, este obligata sa verifice in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de admiterea cererii; daca constata ca nu mai subzista ori s-au schimbat temeiurile care au impus arestarea preventiva, va dispune revocarea, respectiv inlocuirea arestarii preventive.
4. ICCJ a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ si a stabilit ca instanta de judecata, in cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, in cazul in care constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista, verifica in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune a invinuitului ori inculpatului.
