CEDO a condamnat Romania pentru incalcarea dreptului la libera exprimare
In Monitorul Oficial 13/2012 din 6 ianuarie 2012 a fost publicata Hotararea CEDO din 29 martie 2011, definitiva la 29 iunie 2011, in cauza Cornelia Popa impotriva Romaniei prin care Instanta Europeana a condamnat Statul roman pentru incalcarea art. 10 din Conventie (dreptul la libera exprimare) la plata unor despagubiri de peste 11.000 euro.
Reclamanta Cornelia Popa s-a nascut in 1976 si locuieste in Constanta. In cadrul unui litigiu de dreptul muncii privind concedierea unei angajate de catre o societate comerciala, la 25 ianuarie 2001, Judecatoria Constanta a pronuntat o hotarare favorabila angajatei. Completul de judecata al respectivei instante il includea pe judecatorul C.C. Litigiul s-a incheiat prin Hotararea din 31 august 2001, Tribunalul Constanta reformand integral hotararea judecatoriei si respingand in mod definitiv recursul angajatei.
Reclamanta, ziarist la cotidianul „Independentul”, a asistat la proces. In decursul desfasurarii procesului si inainte de pronuntarea hotararii Tribunalului Constanta, aceasta a luat cunostinta de un comunicat de presa publicat la 2 aprilie 2001 de Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Constanta cu privire la, printre altele, cercetarea disciplinara la adresa judecatorului C.C. Comunicatul prevedea urmatoarele in partile relevante: In urma unei cercetari disciplinare avand ca obiect activitatea judecatorului C.C. si (…) din cadrul Judecatoriei Constanta (…) concluziile au fost trimise Inspectiei Judiciare din cadrul Ministerului Justitiei in vederea continuarii cercetarii respective conform legii (…)”.
La 28 mai 2001, reclamanta a publicat un articol impreuna cu o fotografie a judecatorului C.C. in cotidianul „Independentul”. Articolul avea urmatorul text: „Judecatorul C.C. recidiveaza cu sentinte stupefiante: D.S. care asigura gestiunea in cadrul societatii C. SA ar trebui sa plateasca contravaloarea a 16 tone de motorina lipsa, adica aproximativ 47 milioane de lei acum 4 ani. Chiar daca setul de probe examinate erau favorabile societatii SA, judecatorul C.C. a pronuntat o hotarare aberanta: C.C. obliga societatea C. sa reintegreze angajatul si sa ii plateasca despagubiri substantiale. Magistratul C.C., cunoscuta gratie deciziilor surprinzatoare a atras atentia Consiliului Superior al Magistraturii. In 1997, Judecatoria Constanta a fost sesizata de SC C. SA cu un litigiu de munca formulat impotriva D.S. Aceasta din urma a fost angajata ca gestionar in cadrul benzinariei. La 14 mai 1997, presedintele-director general al societatii, dupa ce a dispus un inventar asupra marfurilor din gestiunea D.S. a constatat o lipsa de 16 tone de motorina, in valoare de aproximativ 47 milioane de lei. Considerand ca este vorba despre o grava nerespectare a atributiilor profesionale, directia societatii a decis concedierea lui D.S. Asa cum reiese din afirmatiile partilor la litigiu, precum si din examinarea probelor, instanta a hotarat ca, in speta, cererea privind prejudiciul material s-a aflat la originea concedierii. Lipsa marfii a fost constatata in perioada in care D.S. asigura gestiunea, anterior acestei perioade nemaifacandu-se nicio constatare de acest tip. Conform rezultatelor expertizei contabile, prejudiciul s-ar fi produs in perioada 30 aprilie – 14 mai 1997, expertii considerand totusi ca era prea mare cantitatea de motorina lipsa in raport cu eventualele posibilitati de sustragere. Dupa audiere, D.S. a recunoscut ca nu a raportat in mod real stocurile zilnice de carburanti. S-a dovedit ca, la 8 mai, D.S. a solicitat un imprumut de carburanti din partea societatii pentru a acoperi cantitatea de carburant lipsa. Lipsa de carburant evidentiata in gestiunea societatii a fost recunoscuta de D.S. in timpul cercetarii administrative, care a indicat totusi ca. pentru a acoperi pierderea, aceasta trebuia sa isi vanda apartamentul. Apartamentul a fost vandut, insa prejudiciul cauzat societatii nu a fost acoperit. Desi existau probe concludente care atestau culpabilitatea lui D.S. pentru lipsa celor 16 tone de motorina, in valoare de aproximativ 47 milioane de lei, judecatorul C.C. a hotarat. in mod stupefiant, ca decizia de concediere era ilegala si a anulat-o. ?i, pentru ca stupefactia sa fie la culme. C.C. a obligat conducerea societatii C. SA sa o reintegreze pe D.S. in functia avuta si sa ii plateasca despagubiri pentru perioada in care aceasta nu si-a incasat salariul. Acelasi judecator i-a dispus lui H.O., presedintele-director general al societatii C. SA. sa ii plateasca lui D.S. drepturile salariale pentru perioada care s-a scurs intre data concedierii si reintegrarea efectiva in postul sau”.
La 11 iunie 2001 judecatorul C.C. a depus plangere penala pentru calomnie impotriva reclamantei si a cotidianului. Aceasta sustinea ca titlul articolului in litigiu, precum si publicarea fotografiei sale aduceau atingere dreptului la respectarea reputatiei sale in calitate de magistrat. In opinia sa, faptul ca reclamanta a prezentat intr-un mod tendentios faptele procedurii, facand referire la capacitatile profesionale ale judecatorului C.C., la subiectiva interpretare si apreciere a probelor de catre aceasta, a expus-o dispretului public, afectandu-i astfel demnitatea. C.C. s-a constituit parte civila pentru o suma de 100.000.000 lei (ROL), aproximativ 3.850 euro.
La termenul din 8 ianuarie 2002, ziarul, in calitate de parte responsabila civilmente, a solicitat Judecatoriei Constanta sa depuna la dosarul cauzei comunicatul de presa din 2 aprilie 2001 al Curtii de Apel Constanta. Instanta a respins proba respectiva ca irelevanta, neconcludenta si inutila.
Prin Hotararea din 10 septembrie 2003, Judecatoria Constanta a condamnat reclamanta la plata unei amenzi penale de 6.000.000 lei, aproximativ 200 euro pentru calomnie. Totodata, instanta a condamnat reclamanta in solidar cu ziarul la plata unei despagubiri de 100.000.000 lei, aproximativ 3.850 euro pentru prejudiciul moral suportat de partea civila. In fine, reclamanta si ziarul au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata in valoare de 12 euro. Instanta a hotarat ca articolul in cauza depasise limitele obligatiilor de informare intr-o societate democratica, transmitand un mesaj precis, respectiv reprosuri la adresa judecatorului C.C. cu privire la nerespectarea legii si a obligatiilor profesionale. Potrivit instantei Judecatoriei Constanta, articolul in cauza constituia o atingere nu numai la adresa magistratilor, ci si a increderii cetatenilor in justitie.
Reclamanta a introdus recurs impotriva hotararii, sustinand, intre altele, ca afirmatiile facute la publicarea articolului au fost confirmate la 31 august 2001 prin Hotararea Tribunalului Constanta, care modifica integral hotararea judecatoriei. In fata Tribunalului Constanta reclamanta a afirmat ca publicarea articolului sau avea ca obiectiv apararea bunei functionari a justitiei, prin denuntarea faptelor care aduceau atingere normelor deontologiei profesionale si a deciziilor judecatoresti bizare. Reclamanta s-a plans de refuzul judecatoriei de a-i permite sa faca proba veritatii afirmatiilor sale si a invocat respingerea de catre instanta a probei constand in comunicatul de presa care ridica indoieli cu privire la obligatiile profesionale ale judecatorului C.C. Reclamanta denunta condamnarea sa pe motivul atingerii „reputatiei magistratilor” in general, fara ca judecatoria sa fi examinat temeinicia afirmatiilor ei.
Prin incheierea din 17 mai 2002, Curtea Suprema de Justitie, sesizata cu o cerere formulata de partea responsabila civilmente, a decis stramutarea cauzei in fata unei alte instante de acelasi grad, respectiv Tribunalul Galati. Prin Hotararea din 28 octombrie 2002, Tribunalul Galati a admis partial recursul reclamantei si a modificat hotararea judecatoriei, reducand valoarea despagubirii acordate cu titlu de prejudiciu moral la 60.000.000 lei, aproximativ 1.920 euro. Instanta a mentinut restul dispozitiilor hotararii. Instanta a hotarat ca reclamanta adusese o grava atingere dreptului la respectarea reputatiei judecatorului C.C.. mai ales in virtutea statutului sau de magistrat. Considerand ca reclamanta recunoscuse si regretase situatia in cauza si tinand seama de resursele materiale limitate de care aceasta dispunea, instanta a decis ca se impunea o reducere a despagubirii acordate pentru prejudiciul moral.
Asa cum reiese din copia unei scrisori din 16 mai 2003 trimise de Judecatoria Constanta Politiei Municipiului Constanta, amenda penala de 6.000.000 lei a facut obiectul unei gratieri prezidentiale.
Reclamanta sustine ca faptul ca a fost condamnata penal si civil, prin Hotararea din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Galati, a adus atingere dreptului sau la libertatea de exprimare garantat de art. 10 din Conventie. Aceasta considera ca articolul in litigiu se baza pe informatii factuale corecte si necontestate si ca exprima opinia sa privind lipsa de impartialitate a judecatorului C.C. in opinia sa. Termenul cel mai dur folosit in articol era „stupefiant”, expresie utilizata pentru a caracteriza hotararea judecatoreasca pronuntata in cauza privind conflictul de munca, obiectul articolului sau de presa. Reclamanta afirma ca a prezentat cauza in mod corect, fara nicio intentie calomnioasa, exclusiv in scopul de a informa publicul despre o problema de ordin general, respectiv functionarea justitiei. Pe langa motivarea discutabila a deciziilor interne, reclamanta sustine ca la redactarea articolului s-a bazat pe existenta comunicatului de presa al Curtii de Apel Constanta, care mentiona o cercetare disciplinara avand ca obiect activitatea profesionala a judecatorului C.C.
Reclamanta considera ca sanctiunea si inscrierea condamnarii penale in cazierul judiciar erau disproportionate in raport cu faptele imputate. In fine, reclamanta sustine ca gratierea prezidentiala a avut caracter conditionat, intrucat, conform dreptului intern, timp de 3 ani de la pronuntarea Hotararii din 28 octombrie 2002, masura putea fi revocata.
Curtea considera ca pronuntarea condamnarii in litigiu se analizeaza ca o ingerinta in exercitarea dreptului la libertatea de exprimare de catre reclamanta. O asemenea ingerinta incalca art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este prevazuta de lege, urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevazute la art. 10 § 2 si este „necesara intr-o societate democratica”, pentru indeplinirea acestora.
Curtea observa pentru inceput ca partile nu contesta faptul ca respectiva condamnare a reclamantei era prevazuta de lege, in speta de dispozitiile relevante din Codul penal si Codul civil, si ca urmarea un scop legitim, respectiv protectia reputatiei altei persoane, in sensul art. 10 §2 din Conventie.
Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una dintre conditiile primordiale ale evolutiei sale si ale dezvoltarii fiecarei persoane. Sub rezerva art. 10 §2. aceasta este valabila nu numai pentru „informatiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci si pentru cele care lovesc, socheaza sau nelinistesc: aceasta este dorinta pluralismului, tolerantei si mentalitatii deschise, fara de care nu exista „societate democratica”. in forma consacrata la art. 10, aceasta este insotita de exceptii care necesita totusi o interpretare stricta, iar necesitatea de a o restrange trebuie sa fie stabilita in mod convingator.
In sensul art. 10 § 2, adjectivul „necesar” implica o „nevoie sociala imperioasa”. Statele contractante beneficiaza de o anumita marja de apreciere pentru a hotari cu privire la existenta unei asemenea nevoi, insa aceasta este dublata de un control european asupra atat a legislatiei, cat si a deciziilor prin care este aplicata, chiar si atunci cand sunt emise de o jurisdictie independenta. Prin urmare. Curtea are competenta de a se pronunta in ultima instanta cu privire la aspectul daca o restrictie este compatibila cu libertatea de exprimare protejata de art. 10.
Curtea a subliniat in numeroase randuri rolul esential pe care il joaca presa intr-o societate democratica: desi presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, privind in special protectia reputatiei si a drepturilor altora, cu toate acestea ii revine sarcina de a comunica, cu respectarea obligatiilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei despre toate problemele de interes general, inclusiv cele care se refera la functionarea puterii judecatoresti. Desigur, actiunea instantelor, care sunt garante ale justitiei si care au o misiune fundamentala intr-un stat de drept, are nevoie de increderea publicului. Astfel, este necesara protejarea acesteia impotriva atacurilor lipsite de temei, mai ales urmare a calitatii de magistrat a victimei. Referitor la magistrati, Curtea reaminteste ca, desi nu este adevarat ca acestia se expun in mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor lor precum oamenii politici si ca ar trebui tratati prin urmare la egalitate cu acestia din urma atunci cand este vorba despre critici la adresa comportamentului lor, nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai mari pentru functionari atunci cand isi exercita atributiile oficiale, precum in speta, decat in cazul persoanelor fizice. Astfel, persoana in cauza, apartinand „institutiilor fundamentale ale statului”, putea face, in aceasta calitate, obiectul unor critici personale in limite „acceptabile”, nu numai in mod teoretic si general.
Curtea observa ca analiza articolului in litigiu facuta de cele doua instante se axeaza pe afirmatii considerate calomnioase, fara ca acestea sa fie totusi repuse in contextul lor in cadrul rationamentului. In absenta unei analize critice si circumstantiale a articolului in litigiu, aceasta metoda nu permite identificarea cu suficienta certitudine a motivelor care au condus la sanctiunea penala. Pe de alta parte, respingerea de catre Tribunalul Galati a beneficiului bunei-credinte pentru reclamanta, pe motiv ca victima era un magistrat, constituie o abordare prea formala a interpretarii articolului in cauza. Simpla mentiune a „atingerii (…) increderii cetatenilor in justitie” nu este suficienta pentru a fundamenta condamnarea reclamantei pentru calomnie.
(…)
PENTRU ACESTE MOTIVE
In unanimitate
CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 10 si art. 6 § 1 cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba veritatii si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere:
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 10 din Conventie:
3. hotaraste ca nu este necesar sa examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie cu privire la imposibilitatea reclamantei de a face proba veritatii:
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii. in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care urmeaza sa fie convertite in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb aplicabil la data platii:
(i) 7.000 euro plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral, suma ce va fi platita reclamantei:
(ii) 4.110 euro pentru cheltuielile de judecata efectuate pentru procedura din fata Curtii, suma ce se va plati direct lui D.M.,. care a reprezentat-o pe reclamanta in calitate de avocat:
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale:
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Sursa: Legalis.ro