Hotarea Jarnea impotriva Romaniei aduce o noua condamnare pentru incalcarea dreptului la viata privata

In Monitorul Oficial 38/2012 a fost publicata hotararea CEDO in cauza Jarnea impotriva Romaniei din 19 iulie 2011, prin care Instanta Europeana a condamnat Statul roman la plata a 5.200 euro pentru incalcarea art. 8 din Conventie (dreptul la viata privata).

In cauza Jarnea impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 21 iunie 2011, a pronuntat hotarare in cauza Cauza Jarnea impotriva Romaniei, fiind adoptata la aceeasi data.

La originea cauzei se afla Cererea nr. 41.838/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, care detine si cetatenie americana, Ioan Jarnea a sesizat Curtea la 14 octombrie 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Reclamantul a fost reprezentat de F. Oprea, avocat in Bucuresti. Guvernul roman a fost reprezentat de agentul guvernamental Razvan-Horatiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamantul a invocat in mod special obstacolele in calea exercitarii dreptului sau de acces la dosarul personal intocmit de fostele servicii secrete ale regimului totalitar.

La 7 ianuarie 2010, presedintele Sectiei a treia a CEDO a hotarat sa comunice Guvernului cererea.

In fapt, incepand din 1961, pe cand era student, reclamantul a fost pus sub supraveghere secreta de catre serviciile secrete ale regimului totalitar instaurat in Romania, cunoscute sub denumirea de Securitate. La 13 februarie 2001, reclamantul s-a adresat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si a solicitat acces la propriul dosar intocmit de Securitate.

La 19 aprilie 2001, Serviciul Roman de Informatii a predat CNSAS un dosar personal al reclamantului, CNSAS informandu-l ulterior pe reclamant ca a fost identificat un dosar cu numele sau si ca il putea consulta.

Considerand ca dosarul sau nu era complet, avand in vedere numerotarea paginilor si absenta unor mentiuni esentiale, precum perchezitiile domiciliare la care fusese supus, reclamantul a depus mai multe cereri la CNSAS in care se plangea de aceste aspecte si contesta continutul dosarului sau.

Totodata, reclamantul a solicitat ca CNSAS sa ateste, printr-un document oficial, faptul ca dosarul sau nu era complet si ca informatiile incluse acolo erau „denaturate“.

CNSAS i-a raspuns ca nu era in masura sa se pronunte asupra alegatiilor conform carora cel putin 354 de pagini lipseau din dosarul sau, pe motiv ca SRI ii predase un dosar care nu avea decat cele 4 pagini pe care le-a putut consulta.

Reclamantul a urmat procedura administrativa prevazuta in astfel de cauze si epuizand caile de atac impotriva hotararilor emise de catre institutiile competente, a apelat la CEDO, pretinzand incalcarea art.8 din Conventie din cauza impiedicarii exercitarii dreptului sau de acces la dosarul intocmit de fosta Securitate si detinut de serviciile secrete.

Curtea a constatat ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea a subliniat ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cererea fiind declarata admisibila.

Curtea a hotarat ca interesul reclamantului de a avea acces la continutul propriului dosar tine de „viata privata“ in sensul art. 8 § 1 din Conventie, cu atat mai mult cu cat legislatia interna prevedea expres un astfel de acces.

Curtea consacrase deja dreptul persoanelor interesate de acces la „toate informatiile relevante si corespunzatoare“ care le privesc, printr-o procedura efectiva si accesibila.

Curtea a mai constatat ca instantele nationale au refuzat nu numai sa angajeze, ci chiar sa examineze eventuala raspundere a SRI in legatura cu lipsa de diligenta invocata la predarea dosarelor, desi reclamantul avea un temei legitim sa considere ca SRI, care detinea arhivele respective inainte de a le preda autoritatii responsabile, CNSAS, era in masura sa ofere explicatii privind documentele lipsa. In plus, conform jurisprudentei constante a instantelor nationale, actiunile impotriva SRI au fost respinse din cauza lipsei calitatii procesuale pasive a SRI astfel incat orice demersuri ulterioare pe langa aceasta institutie erau zadarnicite.

Curtea observa ca, in decursul acestei perioade, reclamantul a primit raspunsuri evazive si incoerente care nu ofereau niciuna dintre explicatiile prezentate de Guvern in fata Curtii, in special in raport cu scrisoarea CNSAS din data de 22 iunie 2010. Aceasta scrisoare a fost adresata agentului guvernamental la Curte, nu direct reclamantului.

Tinand seama de cele de mai sus, Curtea considera ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva pe care o avea, aceea de a oferi reclamantului o procedura efectiva si accesibila care sa ii permita accesul intr-un termen rezonabil la toate informatiile relevante referitoare la persoana sa, care fusesera stranse de fosta Securitate si care se aflau inca in posesia autoritatilor publice, prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie.

Astfel, in unanimitate, Curtea declara cererea admisibila, hotarand ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, considerand in acelasi timp ca nu este necesar sa examineze celelalte capete de cerere formulate de reclamanthotaraste:

• ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
• 200 EUR (doua sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;
• ca de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
• respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

La hotararea Curtii a fost atasata si opinia concordanta a doamnei judecator Ziemele care arata ca:

“Ma raliez fara rezerva la concluzia Curtii din aceasta speta. As dori doar sa completez rationamentul Curtii intr-o privinta. Curtea face trimitere la legislatia interna relevanta, care recunoaste dreptul oricarui cetatean roman de acces la documente confidentiale ale vremii respective.

In speta, reclamantul nu a putut consulta propriul dosar decat in parte, nu in integralitate. Abia ulterior i-a fost recunoscuta aceasta ultima posibilitate. Desi admite ca arhivarea unui mare volum de documente poate necesita timp, Curtea nu considera mai putin excesiv termenul scurs in speta pentru a da curs cererii reclamantului.

As dori sa adaug ca, dincolo de obligatiile impuse de legislatia nationala si de cea specifica, referitoare la dreptul la respectarea vietii private in interpretarea data de Curte, o obligatie mai generala revine statelor in cadrul tranzitiei de la un regim totalitar la un regim democratic: este vorba despre conservarea arhivelor care inregistreaza trecutul, precum si modul de functionare a regimului totalitar.

Obligatia este valabila fata de societate in ansamblul ei, dar si fata de fiecare dintre membrii acesteia. Asa cum se poate citi in „Setul actualizat de principii pentru apararea si promovarea drepturilor omului prin lupta impotriva impunitatii“, emise de Organizatia Natiunilor Unite.

In raport cu aceste considerente, argumentul privind deficientele sistemului de arhivare poate avea un rol foarte limitat. Statul are, intr-adevar, o obligatie foarte speciala, aceea de a administra corespunzator si de a conserva efectiv arhivele fostelor servicii de securitate pentru a permite societatii sa avanseze, odata incheiata documentarea clara a regimului anterior.

Pentru mine, prezenta cauza, ca si celelalte cauze avand originea in fapte identice sau asemanatoare, prezinta implicatii care depasesc dreptul individului in cauza. Este important ca Curtea sa recunoasca acest element, precum si principiul dreptului inalienabil al fiecarui popor de a cunoaste adevarul despre trecutul sau principiu care este fundamental pentru statul parat si societatea acestuia.”