Bostina si Asociatii: Relatii Publice sau Interese Publice
–
Ovidiu Constantinescu
PR Manager Bostina & Asociatii
Recent, am avut un schimb de mail-uri cu o doamna jurnalista din Cluj, schimb de mail-uri care m-a facut sa ma gandesc mai atent la relatia jurnalistului cu societatea, pornind de la postulatul ca “presa este a patra putere in stat”…
Filmul, pe scurt: doamna suna pe telefonul de la secretariat, in momentul in care eram intr-o serie de intalniri. Reusim, in cele din urma, sa vorbim telefon, doamna solicitand imperios si sub presiunea urgentei o reactie la o presupusa declaratie a unei autoritati locale vizavi de participarea noastra la o licitatie. Imi cer scuze politicos ca nu pot sa-i raspund imediat, pentru ca nu stiu la ce licitatie se refera, pentru ca, de principiu, nu comentez decat declaratiile pe care le-am citit cu ochii mei sau le-am auzit cu urechile mele – si numai daca este cazul – si, in fine, pentru ca nu ne cunosteam si as fi preferat ca cererea sa-mi fie trimisa pe mail. Sunt avertizat inca o data ca este o chestiune de urgenta maxima si, daca depasim deadline-ul, articolul va fi publicat fara pozitia noastra. Ne executam rapid la solicitare, apare articolul a doua zi cu precizarile noastre, pentru ca – surpriza! – in urmatoarea zi, aceeasi persoana sa publice, pornind de la declaratiile “unor surse”, un nou articol cu alegatii extrem de grave… dar la care nu a mai solicitat vreo pozitie din partea noastra… nici la telefon si nici pe mail (Sper sa gresesc dar cred ca doamna jurnalista tare mult si-ar fi dorit sa nu-i fi raspuns nici la solicitarea initiala… ar fi dat incomparabil mai bine in economia generala a celor doua articole sa fi aparut ca “la solicitarile noastre repetate, casa de avocatura a refuzat sa raspunda”…).
Din schimbul de mail-uri care a urmat, au rezultat urmatoarele:
1. Nu conteaza ca informatia “pe surse din interior” nu este confirmata de purtatorul de cuvant al institutiei cu pricina, citat doua propozitii mai incolo… important este ca ea nu a fost INFIRMATA EXPLICIT;
2. Nu conteaza ca autorul nu are nicio dovada ca “sursele din interior” au furnizat informatia corecta sau nu;
3. Increderea in “surse” este mai presus de verificarea informatiilor oferite de acestea, chiar si atunci cand “sursele” nu-ti ofera nicio dovada palpabila ca ceea ce sustin e si adevarat;
4. Nu conteaza ca au fost confundate doua companii diferite (e adevarat, cu nume apropiate, insa doua companii diferite, care activeaza in domenii diferite);
5. Bunul renume al unei companii poate (daca nu cumva, trebuie) terfelit, daca “interesul public” o cere.
Fiecare dintre punctele enumerate mai sus poate constitui oricand cate o tema de curs despre relatia jurnalism – PR dar ceea ce a surprins era siguranta cu care persoana cu care corespondam era convinsa ca pana ei exprima “interesul public”. Nu e cazul sa seminarizam pe tema “verificarii informatiilor din 3 surse independente”, pe tema folosirii cu parcimonie, si doar in cazuri exceptionale, a “surselor din interiorul institutiilor”, urmata de coroborarea informatiilor cu altele existente, pe tema documentarii atente, samd.
Presa si-a castigat cu greu dreptul de a fi numita “a patra putere in stat” si asta doar prin informarea corecta, completa si impartiala a publicului. De apararea interesului public se ocupa (conform “fisei de post”) primele trei…
Eludarea oricarui element din “sfanta treime” a jurnalismului (corect, complet si impartial) duce la pierderea credibilitatii, atat la nivel individual, cat si la nivel de profesie. Ca jurnalist, daca vrei sa servesti interesul public, relatezi faptele si spui adevarul, pentru ca apare urmatoarea situatie: ce te faci daca publicul este impartit in doua, in trei, fiecare cu interesul lui? Scrii doua articole diferite? Mai mult decat atat, in momentul in care intra in discutie “interesul”, s-ar putea cadea in capcana unor judecati de valoare cu reverberatii etice si economice. Adevarul, fapta, ele sunt mult mai sigure…
In urma cu o saptamana, participantii la o dezbatere organizata de un cotidian “quality” pe tema “Viitorul presei? Nici asa, nici altminteri”, deplangeau prabusirea tirajelor si concedierile masive din redactii. Dupa experienta relatata mai inainte, tind sa cred ca diminuarea tirajelor si, implicit, a veniturilor din presa nu ar trebui puse numai pe seama unor cauze exterioare profesiei: criza globala, trecerea la online sau chitrosenia agentiilor de publicitate, ci si pe seama unei posibile degradari treptate, dar continue, a calitatii continutului editorial produs.
Daca jertfim “informarea corecta a publicului” pe altarul “apararii interesului lui”, se face pasul periculos de la presa care informeaza la cea care militeaza si, de aici, mai departe, la partizanat, ceea ce este orice altceva dar numai jurnalism nu este.
PS: In cadrul acestui schimb de mail-uri nu au fost folosite cuvinte taioase, expresii ascutite, nu au fost ranite orgolii si niciun jurnalist nu a fost dat in judecata.
