Jarnea c. Romania. Procedura de acces la propriul dosar din arhiva fostei Securitati
CEDO, Sectia a III-a
Hotararea Jarnea c. Romania (plângerea nr. 41838/05) din 19 iulie 2011
– in extras –
Incepand cu 1961, cand era student, reclamantul a facut obiect al unor masuri de supraveghere secreta din partea organelor Securitatii. La 13 februarie 2001 reclamantul s-a adresat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii – CNSAS – solicitand sa aiba acces la dosarul sau din arhiva serviciilor secrete. La 19 aprilie 2001, SRI a remis catre CNSAS un dosar personal al reclamantului. La 29 mai 2001, CNSAS l-a informat pe reclamant ca dosarul sau a fost identificat si ca poate fi consultat. Dosarul care i-a fost pus la dispozitie avea patru pagini, din care doua erau numerotate 355 si 356. Una dintre aceste pagini indica cu exactitate tot ce facuse reclamantul in timpul zilei de 6 octombrie 1965, iar cealalta indica ca reclamantul vizitase legatia engleza.
Estimand ca dosarul care i s-a prezentat nu este complet, intrucat lipseau mentiuni legate de perchezitiile al caror obiect fusese si avand in vedere si numerotarea paginilor, reclamantul a adresat CNSAS mai multe cereri in care se plangea de aceste aspecte. CNSAS a raspuns de mai multe ori, afirmand initial ca nu este in masura sa se pronunte asupra acestor aspecte, iar mai apoi ca aspectele invocate sunt pareri personale ale reclamantului si ca acestea nu sunt pertinente. In aceste conditii, reclamantul a introdus o actiune in fata Curtii de Apel Bucuresti impotriva SRI si CNSAS cerand sa se constate ca dosarul prezentat este incomplet si fals, iar paratele sa fie obligate sa ii furnizeze dosarul complet. Printr-o hotarare din 2004, Curtea de Apel Bucuresti a admis exceptia lipsei calitatii procesuale a SRI, pe motiv ca aceasta a furnizat dosarul catre CNSAS. In mod identic, actiunea reclamantului a fost respinsa, constatandu-se ca CNSAS i-a pus la dispozitie toate documentele pe care le avea la dispozitie. Recursul reclamantului a fost respins. Dupa ce plangerea reclamantului in fata CEDO a fost comunicata Guvernului, reclamantului i s-a mai pus la dispozitie inca un microfilm, continand 67 de pagini.
Curtea Europeana a considerat ca reclamantului i-a fost incalcat dreptul la viata privata, astfel cum acesta este garantat prin art. 8 din Conventie si a obligat Statul roman la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale. Curtea a amintit faptul ca, prin hotararea Haralambie c. Romania, a statuat deja ca interesul unei persoane de a avea acces la dosarul sau personal tine de dreptul sau la viata privata, cu atat mai mult cu cat legea interna impune un astfel de acces. Curtea a amintit, de asemenea, ca prin hotararea Roche c. Marea Britanie a stabilit ca orice persoana are dreptul de a accede la ansamblul informatiilor printr-o procedura efectiva si accesibila. Curtea a sesizat diferenta intre prezenta cauza si Haralambie, in conditiile in care in speta de fata accesul initial al reclamantului la dosarul sau a fost extrem de rapid, insa acesta sustine ca incomplet. Pe de alta parte, Curtea constata ca numai la 9 ani de la cererea initiala si dupa comunicarea prezentei plangeri catre Guvernul roman reclamantului i s-au mai pus la dispozitie paginile existente pe microfilm. Curtea constata ca aceasta intarziere s-a produs datorita faptului omisiunii serviciilor secrete de a-si indeplini obligatiile legale de a transfera catre CNSAS arhivele in discutie, desi legea impune incepand cu 2006 un termen de 60 de zile pentru aceasta operatiune. In consecinta, Curtea a constatat ca procedura a fost lipsita de un caracter efectiv, datorita intarzierii extrem de mari cu care SRI si CNSAS au pus la dispozitia reclamantului dosarul in cauza. Curtea a admis faptul ca datorita numarului mare de dosare – in jur de 1,6 milioane in 2005 – si a lipsei unui sistem de arhivare a acestora se pot produce anumite intarzieri in procedura de punere la dispozitia persoanelor in cauza a dosarelor, insa aceste aspecte nu pot justifica o intarziere de noua ani. Mai mult, Curtea constata ca instantele interne au refuzat sa examineze in responsabilitatea SRI in cadrul acestei proceduri, prin instaurarea unei jurisprudente in sensul in care SRI nu are calitate procesuala pasiva in astfel de litigii. In fine, pentru a constata violarea drepturilor fundamentale ale reclamantului, Curtea a notat si faptul ca memoriile pe care acesta le-a adresat au primit raspunsuri incoerente.
