Noi teorii in dreptul muncii (V)
av. Costel Gilca
Director – Revista de Drept Social
–
Implicatiile noilor teorii in dreptul muncii
| Prezentul articol se fundamenteaza pe studierea celor 68 de carti in dreptul muncii publicate in perioada 1892-1956, a peste 200 de documente primare privind miscarea muncitoreasca din perioada 1775-1945, in total 14.000 de pagini. |
Am prezentat teoria actuala de dreptul muncii roman conform careia contractul individual de munca isi afla originea in contractul de locatiunea muncii reglementata de art. 1410, 1413, 1470–1472 din Codul civil de la 1864, precum si aceea conform careia primul Cod al muncii ar fi reprezentat de Legea contractelor de munca din 1929 sau de Legea nr. 3/1950 – Codul muncii.
Am demonstrat ca primul Cod al muncii il reprezinta Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 atat pe forma (reprezentand o culegere sistematica de reguli juridice) cat si pe continut [1] realizand o comparatie cu actualul Cod al muncii.
De asemenea, am demonstrat ca primul Cod al munci roman isi gaseste originile in relatiile de munca din interiorul breslelor, si am realizat si o prezentare a succesiunii in timp a Codului muncii: initial statul breslelor, ulterior Legea meseriilor din 1902 [2], modificata in 1906, inlocuita de Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 [3], abrogata de Legea contractelor de munca din 1929 [4], abrogat la randul sau de Codul muncii din 1950 [5], abrogat apoi de Codul muncii din 1972 [6], in fine inlocuita prin Codul muncii din 2003.
Ceea ce dorim sa analizam in continuare, inainte de a prezenta implicatiile noilor teorii in dreptul muncii, sunt conditiile care au condus al aparitia actualelor teorii, pe care noi am propus a le inlocui.
Unul din primele motive care au contribuit la actualele teorii in constituie lipsa de specialisti „pur-sange” in dreptul muncii, pana tarziu. Din analiza autorilor de dreptul muncii din perioada interbelica vom observa ca doar un singur autor este specialist „pur-sange” – Marco I. Barasch, majoritatea dintre ei fiind civilisti prin formare.
De asemenea majoritatea dintre acestia si-au desavarsit educatia profesionala la universitati din Franta. Studiile in Franta si adoptarea Codului civil roman la 1864, au avut o contributie importanta la importarea in dreptul roman unor teorii franceze, care insa nu isi gaseau suportul in istoricul dreptului muncii roman.
Spre deosebire de dreptul francez care a continuat traditia dreptului roman, Romania nu s-a bucurat de acest privilegiu. Astfel, odata cu retragerea aureliana la sud de Dunare din 271-273, se retrage intreaga administratie romana, inclusiv cei din administratie judiciara. Elemente romane care raman la nord de Dunare nu pot sa conserve dreptul roman, care se transforma intr-un drept cutumiar (Jus Valahicum) diluand de-a lungul timpului elementele dreptului roman. Astfel, daca in Franta, eventual, se pastreaza vechiul tip de contract roman sub care se presta munca locatio operaru si locatio operis prin mostenirea dreptului roman, in spatiul carpato-danibiano-pontic, acest contract se dilueaza pana la inlocuirea lui.
Fara indoiala ca in cadrul societatii romane au existat raporturi de munca. Este insa putin probabil ca in perioada formarii poporului roman sa se fi mentinut contractul de drept roman locatio operaru si locatio operis. Este mult mai probabil ca in aceasta perioada sa fie fost creata o institutie specifica si mult mai putin formalista decat locatio operarum sau locatio operis. Este mult mai rezonabil ca reletiile de munca sa se fi bazat pe „invoiala partilor”.
Perioada evului mediu se caracterizeaza prin aparitie primilor mestesugari, care incetul cu incetul se reunesc in asociatii, care in Romania s-au numit bresle.
In interiorul breslelor descoperim primele raporturi de munca, primele remuneratii, primele reguli. De asemenea, gasim ucenicii. Incetul cu incetul se formeaza un obicei al locului, care este intarit prin statutele breslelor. Cu timpul alaturi de obiceiul locului, statutul breslelor incep sa apara si primele intelegeri ale partilor.
Cam aceasta trebuie sa fi fost evolutia relatiilor de munca in spatiul carpato-danibuano-pontic.
In Franta situatia juridica este insa alta, deoarece ea continua sa mentina dreptul roman si institutiiel sale inclusiv locatio operaru si locatio operis care se perpetueaza, astfel incat este posibil ca in anul 1804 adoptarea Codului civil napoleonian 1804, aceasta institutie sa fi jucat un rol important in societatea franceza, motiv pentru care a fost reglementat, astfel incat sustinerea ca in dreptul francez contractul individual de munca a fost pentru prima data reglementat in Codul civil sa fie in concordanta cu realitatea.
Dupa cum stim in anul 1864 este adoptat in Romania Codul civil, o traducere a Codului civil napoleonian, motiv pentru care in epoca au fost voci care au fost impotriva adoptarii Codului civil. Odata cu adoptarea acestuia au fost adoptate si realitati specifice Frantei printre care si contractul de locatiunea muncii si a serviciilor.
Precizam anterior ca majoritatea marilor juristi si profesori de drept au studiat in Franta, iar acesta a fost unul din elementele care au contribuit la implementarea relitasior specifice dreptului munci francez. Astfel, intorsi in tara acestia gasesc aceleasi institutii de drept civil pe care le studiasera si in Franta, insa nu si aceleasi realitati. Astfel, daca pare rezonabil ca in Franta contractul de munca sa se regaseasca in Codul civil, deoarece el se regasea inaintea adoptarii Codului civil sub forma locatio operaru si locatio operis, iar codul civil nu a facut decat sa consacre o realitate, in Romania nu mai pare la fel de rezonabil, deoarece am demonstrat ca realitatile specifice raporturilor de munca din spatiul carpato-danubiano-pontic au fost altele.
Dupa cum am aratat retragerea aureliana se rupe traditia cu dreptul roman si se dezvolta un drept cutumiar, astfel incat nu mai intalnim locatio operaru si locatio operis, deci nu avem aceleasi realitati.
UN al treilea motiv il constituie faptul ca breslele nu au fost niciodata iubite, fiind desfiintate de mai multe ori, deoarece ele erau considerate caste inchise, factor de regres al societatii, realitati ale altor timpul, astfel incat a legitima un timp de contract in activitatea breslelor insemna a avea un orizont intunecat.
Codul civil reprezenta o lege a progresului, o lege europeana, moderna, era cunoscuta de toti cei care studiasera la Paris, astfel incat institutiile ei erau foarte cunoscute de juristii romani. In aceste conditii, dintr-un reflex al gandirii s-a acreditat aproape unanim ideea ca in dreptul roman contractul individual de munca isi gaseste originea in Codul civil. Era o teorie simpla, credibila, de bun simti, pe cale de consecinta s-a impus.
Apoi a urmat cei 45 de ani de regim comunist in care a cita un autor din perioada interbelica putea sa reprezinte un delict cu cele mai grave consecinte, sau pur si simplu sa nu fii publicat. Trebuie luat in calcul si ceea ce am numit „noaptea neagra a dreptului muncii”, cei 13 ani in care in Romania nu s-a publicat nici un tratat de dreptul muncii al unui autor roman, ci numai traduceri din tratatele autorilor sovietici.
In aceste conditii a aparut si mentinut teoria conform careia contractul individual de munca a fost pentru prima data reglementat in Codul civil, iar dreptul muncii este o ramura de drept care s-a desprins din dreptul civil.
Implicatiile celor doua noi teorii sunt pentru moment doar teoretice.
Prima implicatie o constituie faptul ca dreptul muncii este o ramura de drept autonoma, ca nu s-a format prin desprinderea din dreptul civil, cele doua ramuri avand o dezvoltare paralela, dreptul muncii aflandu-si originea in relatiile de munca din interiorul breslelor.
De asemenea, o alta implicatie este aceea a ruperii de reflexul gandirii civiliste, dreptul muncii avand un sistem propriu de gandire, incompatibil, pana la un punct cu sistemul de gandire civilist, cele doua ramuri de drept avand principii diferite. Astfel, noile realitati care apar in cadrul relatiilor de munca si care trebuie reglementate, nu trebuie sa treaca prin filtrul gandirii civiliste, ci prin sistemul specific dreptului muncii.
Fata de toate cele de mai sus, trebuie regandita intreaga relatie dintre Codul civil si Codul muncii, din perspectiva faptului ca cele doua ramuri de drept au fost paralele, Codul civil nejucand in mod real niciun rol asupra contractului individual de munca, acesta dezvoltand-se paralel.
[1] Prin aceasta lege se reglementeaza: capacitatea juridica a salariatului (art. 3-4); munca strainilor (art. 5); cumul de functii (art. 6); libertatea muncii (art. 7); definitia patronului (art. 8-11); carnetul de munca/ munca fara forme (art. 16); contractul de ucenicie (art. 21–30, art. 148); forma contractului individual de munca (art. 31; art. 35); drepturile si obligatiile ucenicului (art. 32, art. 34); perioada de proba (art. 33); timpul de munca (art. 36); timpul de odihna (art. 37); munca pe timp de noapte (art.38); obligatiile patronului (art. 39); sanctiuni aplicabile patronului (art. 41-43); denumirea contractului de munca (art. 44 – act scris de invoiala); plata salariului (art. 46-47); desfacerea contractului ucenicului din initiativa patronului (art. 48); termenul de preaviz [art. 48 alin. (2)]; desfacerea contractului din initiativa ucenicului (art. 49); termenul de preaviz [art. 49 alin. (2)]; registrul de evidenta al lucratorilor (art. 50); clauza de neconcurenta (art. 51-52); respectarea obligatiilor din „fisa postului” (art. 53); completarea carnetului de munca (art. 54-55); sanctiuni (art. 56-58); demisia (art. 59-60); incetarea contractului din initiativa patronului (art. 61); incetarea contractului din initiativa lucratorului (art. 62); protectia maternitatii (art. 63); asociatia patronatului;
[2] A se vedea V.D. Viespescu, Evolutia regimului muncii industriale in Romania, Tipografia “Romania Noua”, BUucuresti, 1929 „ Nici cea mai mica incercare de la 1873, pana la 1888, cand Petre Carp intocmeste un proiect, ce nu este legiferat; apoi Nicolae Filipescu intocmeste un al doilea proiect de lege, care are aceea?i soarta si, in sfarsit, la 1902, V. Missir supune Parlamentului Legea Meseriilor, care este votata. In expunerea de motive a acestei legi, autorul ei marturiseste ca aducerea pe biroul Parlamentului i-a fost impusa si grabita de starea de mizerie crescanda a mestesugarilor si mai ales de spiritul care incepuse sa-i cuprinda, impingandu-i pana la miscari de strada”
[3] Art. 113. Legea pentru organizarea meseriilor din 1902 si legea din 1906, promulgata prin inaltul Decret Regal cu No. 1.203 din 12 martie 1902, sunt si raman abrogate”.
[4] Expunere de motive la Legea din 1929: „Relatiunile contractuale dintre patroni si salariati sunt reglementate in Vechiul Regat si Basarabia de legea meseriilor din 1912”, Art. 124. Toate dispozitiile legale, regulamentare sau de alt ordin referitoare Ia contracte de munca, se abroga.
[5] Art. 139 Legea asupra contractelor de munca din 5 Aprilie 1929, Legea nr. 711 din 6 Septembvrie 1946, pentru jurisdictia muncii (republicata in Monitorul Oficial nr. 132 bis din 9 iunie 1948), dispozitiunile din Legea nr. 10 din 1 ianuarie 1949 pentru organizarea Asigurarilor Sociale de Stat cu exceptia art. 16-23 inclusiv, art. 25 si art. 27, referitoare la pensiile de invaliditate, batranete si pensia urmasilor in caz de pierdere a sustinatorului, Decretul nr.29 din 29 ianuarie 1949 pentru reglementarea drepturilor si indatoririlor salariatilor administrativi si a personalului tehnic de conducere din institutii si intreprinderi de Stat si cooperative de orice fel, precum si toate dispozitiunile din legi, contrarii Codului de fata, se abroga.
[6] „Art. 191. Prezentul cod al muncii intra in vigoare la 3 luni de la publicarea sa in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania. Incepind de la aceiasi data se abroga Codul muncii din 8 iunie 1950, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrate”.
