Lipsa de diligenta a autoritatilor vamale nationale poate justifica remiterea unei datorii vamale
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit prin Hotararea in cauza C-506/09 P, Portugaliac Transnautica – Transportes e Navegacao, ca lipsa de diligenta a autoritatilor vamale nationale atunci cand accepta o garantie insuficienta pentru a acoperi datoria vamala rezultata dintr-un ansamblu de operatiuni de tranzit comunitar extern justifica remiterea acesteia.
In principiu, toate marfurile necomunitare care intra pe teritoriul Uniunii Europene trebuie sa fie vamuite la momentul sosirii. Pentru a nu supraaglomera frontierele Uniunii si pentru a face posibila vamuirea cat mai aproape de intreprinderea destinatara a marfurilor, Codul vamal al Uniunii1 permite plasarea acestor marfuri sub regimul de tranzit comunitar extern.
In temeiul acestui regim, marfurile pot sa circule sub supraveghere vamala pe teritoriul vamal si sa nu fie puse in libera practica − in special prin plata taxelor la import − decat la biroul vamal de la locul lor de destinatie. Datoria vamala la import ia nastere in cazul in care marfurile sunt sustrase de sub supraveghere vamala in cursul tranzitului.
Totusi, o rambursare sau o remitere a datoriei vamale in urma importarii marfurilor poate fi justificata de o situatie speciala care rezulta din circumstante care nu implica inselaciune sau neglijenta evidenta din partea persoanei interesate.
Titularul regimului (cum ar fi de exemplu transportatorul) trebuie sa constituie o garantie pentru asigurarea platii datoriei vamale care poate lua nastere cu privire la marfurile care beneficiaza de regimul de tranzit comunitar extern. In aceasta privinta, autoritatile vamale pot permite constituirea unei garantii globale care sa acopere mai multe operatiuni pentru care a luat sau poate lua nastere o datorie vamala. Totusi, atunci cand autoritatile vamale constata ca garantia constituita nu asigura plata datoriei vamale sau ca aceasta nu mai este sigura sau suficienta pentru asigurarea platii in termenul prevazut, ele solicita titularului, la alegerea sa, sa constituie o garantie suplimentara sau sa inlocuiasca garantia initiala cu o garantie noua.
Transnautica – Transportes e Navegacao SA este o societate portugheza de transport rutier. Intre 14 aprilie 1994 si 12 octombrie 1994, vama din Xabregas (Portugalia) a emis, in calitate de birou vamal de plecare, 68 de declaratii de tranzit in favoarea acestei societati, pentru punerea in libera circulatie pe teritoriul vamal al Uniunii a 64 de transporturi de tutun si a 4 transporturi de alcool etilic, acestea facand obiectul regimului de tranzit comunitar extern.
Odata incheiata operatiunea de tranzit, au fost constatate anumite nereguli. Autoritatile portugheze au solicitat prin urmare Transnáutica sa faca dovada faptului ca actionase in mod legal in cursul procedurii de tranzit comunitar extern, si, pe de alta parte, sa achite datoriile vamale corespunzatoare.
Neavand cunostinta de aceste operatiuni de tranzit, Transnautica a descoperit ca unul dintre angajatii sai actionase in mod fraudulos, semnand, fara stirea societatii, declaratii de tranzit pentru operatiuni de contrabanda. Angajatul respectiv a fost concediat si ulterior a fost declarat vinovat de abuz de incredere in forma continuata. In ceea ce priveste Transnáutica, urmarirea penala initiata impotriva sa a fost incetata in luna septembrie 2005, pentru motivul ca nu a avut cunostinta de faptele angajatului sau si ca reprezentantii sai nu au fost implicati in aceasta frauda.
In luna noiembrie 2003, Transnáutica a solicitat rambursarea si remiterea datoriei vamale rezultate din importul celor 68 de transporturi in cauza. La 6 iulie 2005, Comisia Europeana a respins cererea formulata de Transnáutica. Astfel, Comisia a considerat ca societatea nu se afla intr-o situatie speciala care sa justifice remiterea si rambursarea datoriei vamale.
In luna octombrie 2005, Transnáutica a formulat o actiune in fata Tribunalului impotriva acestei decizii. Prin Hotararea din 23 septembrie 20093, Tribunalul a anulat decizia Comisiei. Astfel, Tribunalul a considerat ca autoritatile vamale portugheze acceptasera o garantie insuficienta pentru cele 68 de declaratii de tranzit. Daca autoritatile vamale portugheze ar fi verificat la momentul emiterii declaratiilor in cauza, ca valoarea drepturilor si a celorlalte impuneri care pot lua nastere pentru fiecare incarcatura era acoperita de garantia globala constituita de Transnáutica, cele 68 de declaratii nu ar fi putut fi emise. Aceasta lipsa de diligenta a pus Transnáutica intr-o situatie speciala care depaseste riscul comercial obisnuit inerent activitatii sale economice.
In acest context, Portugalia a formulat recurs in fata Curtii de Justitie impotriva acestei hotarari a Tribunalului.
Prin hotararea pronuntata astazi, Curtea respinge recursul si mentine hotararea Tribunalului de anulare a deciziei Comisiei. Astfel, Curtea apreciaza ca Tribunalul a considerat in mod intemeiat ca lipsa de diligenta a autoritatilor vamale portugheze − care a determinat ineficienta procedurilor de control efectuate de Transnáutica − a creat o situatie speciala care justifica remiterea datoriei vamale.
Cu titlu introductiv, Curtea subliniaza ca actiunea si controlul autoritatilor vamale nationale competente sunt esentiale nu numai la momentul intocmirii certificatului de garantie, ci si la momentul constituirii oricarei garantii globale, destinate sa efectueze si sa acopere o serie de operatiuni de tranzit. In consecinta, desi Codul vamal nu prevede obligatia formala de a controla caracterul corespunzator al garantiei globale, revine in sarcina autoritatilor vamale competente sa ia toate masurile necesare atunci cand isi dau seama ca exista o diferenta intre cuantumul garantiei constituite si totalul drepturilor datorate pentru un ansamblu determinat de operatiuni de tranzit.
In continuare, Curtea confirma concluzia Tribunalului potrivit careia garantia solicitata de autoritatile vamale in prezenta cauza era necorespunzatoare. In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca garantia globala constituita in mod real nu a acoperit niciodata mai mult de 7,29 % din drepturile datorate, desi cuantumul acesteia ar fi trebuit sa acopere cel putin 30 % din aceste drepturi.
De altfel, Curtea confirma rationamentul Tribunalului cu privire la legatura de cauzalitate intre, pe de o parte, lipsa de vigilenta de care au dat dovada autoritatile mentionate − care a avut drept consecinta faptul ca operatiunile de tranzit au eludat toate masurile de control prevazute in reglementarea aplicabila − si, pe de alta parte, existenta unei situatii speciale. Cu privire la acest aspect, Curtea precizeaza ca, in mod contrar sustinerilor Republicii Portugheze, Tribunalul nu a stabilit daca exista o legatura de cauzalitate intre eroarea de calcul cu privire la cuantumul garantiei globale si nasterea unei datorii. Astfel, Tribunalul a examinat daca faptele erau susceptibile sa creeze o „situatie speciala” care justifica remiterea datoriei vamale. Procedand astfel, daca autoritatile portugheze si-ar fi indeplinit obligatiile in ceea ce priveste calculul cuantumului garantiei globale care trebuie constituita, ar fi rezultat ca cele 68 de declaratii de tranzit nu ar fi putut fi emise si ca toate tranzactiile, care au fost considerate ulterior frauduloase, nu ar fi putut fi efectuate.
Curtea de Justitie poate fi sesizata cu un recurs, limitat la chestiuni de drept, impotriva unei hotarari sau ordonante a Tribunalului. In principiu, recursul nu are efect suspensiv. Daca este admisibil si intemeiat, Curtea anuleaza decizia Tribunalului. Atunci cand cauza se afla in stare de judecata, Curtea poate sa solutioneze ea insasi in mod definitiv litigiul. In caz contrar, ea trimite cauza spre rejudecare Tribunalului, care este legat de decizia pe care Curtea a pronuntat-o in recurs.
