Despre reforma sistemului judiciar








Alina Bica
Secretar de stat in Ministerul Justitiei

1. Ati intalnit oameni importanti, de la reprezentanti ai Bancii Mondiale, ai Fondului Monetar International, pana la ministri ai justitiei din tari ale Uniunii Europene si nu numai. Care este perceptia acestor oameni despre modul cum functioneaza justitia in mileniul trei?

In mod cert, exista o viziune in sensul ca Romania beneficiaza de un cadru legislativ modern, la acest moment, daca e sa ma raportez la 24 ianuarie 2012. Cadrul modern este dat de Codul civil, care este intrat vigoare, de Legea micii reforme, de legislatia care a fost adoptata in ceea ce priveste magistratii, ma refer la Legea nr. 303, 304, inclusiv partea de reorganizare a inspectiei judiciare, partea cu promovarea la Inalta Curte, ma refer la celelalte trei coduri, care iata, stau sa intre in vigoare, unul va intra anul acesta, celelalte doua vor intra in viitor. Reprezentatii Bancii Mondiale au fost multumiti si satisfacuti de felul in care s-a derulat procedura de selectie a consultantului care a lucrat pe studiile de impact, de felul in care acesta a elaborat raportul, de concluziile care s-au desprins din acesta, de modul in care s-a interactionat cu celelalte institutii implicate in desfasurarea actului de justitie. Pentru prima data in cariera mea, care nu este o cariera lunga, am fost extrem de satisfacuta in momentul in care am constatat ca reprezentantii Parchetului General, ai DNA, ai DIICOT, ai CSM au venit la Ministerul Justitiei, s-a format un grup interinstitutional, s-au dezbatut probleme care rezultau din modul in care consultantul relationa cu instantele de judecata, cu parchetele, s-au gasit solutii, a existat un consens si o colaborare pentru a vedea modul in care sistemul ar trebui sa fie reformat astfel incat codurile sa poata fi aplicate intr-o maniera eficienta. Cred ca din aceasta perspectiva, ceea ce din 2009 Ministerul Justitiei a transmis in spatiul public au fost ideea de deschidere, de cooperare, ca nu facem concurs si ca faptul ca exista neintelegeri intre Ministerul Justitiei si Consiliul Suprem al Magistraturii sau intre Ministerul Justitiei si Ministerul Public nu este benefic, si ca daca ne asezam toti la masa si ne expunem opiniile, viziunile, este evident ca alegem cea mai buna solutie pentru sistemul judiciar. Ministerul Justitiei nu este detinatorul adevarului absolut si am aratat faptul ca putem sa acceptam opiniile altor institutii, ca le putem considera la fel de bune ca ale noastre si le putem integra in ceea ce dorim sa fie o reforma a sistemului judiciar.

2. Fara doar si poate, anul 2011 a fost “Anul intrarii in vigoare a Noului Cod civil”. Ce ne rezerva 2012?

Asa cum de altfel domnul ministru a exprimat deja in spatiul public si se cunoaste, va intra in vigoare Noul Cod de procedura civila. De asemenea, 2012 ne pregateste pentru intrarea in vigoare a celorlalte doua coduri, Codul penal si Codul de procedura penala. Legea de punere in aplicare a Codului penal urmeaza sa fie adoptata, sa speram, in aceasta sesiune parlamentara, sa speram ca Parlamentul sa vina si sa adopte aceasta lege absolut indispensabila pentru intrarea in vigoare a Noului Cod penal. De asemenea, suntem la final cu legea de punere in aplicare a Codului de procedura penala. Practic prin adoptarea acestor doua noi legi speram ca pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare sa putem sa discutam despre data intrarii in vigoare anul viitor a Noului Cod penal si a Noului Cod de procedura penala.

3. Unul dintre proiectele lansate anul trecut de Ministerul Justitiei se refera la sporirea eficientei si eficacitatii in domeniul combaterii spalarii de bani si al recuperarii creantelor. Care au fost reactiile beneficiarilor?

Reactiile au fost peste asteptari. A fost mai mult decat salutata aceasta initiativa si mai mult decat salutata infiintarea si inceperea functionarii Oficiului National de Recuperare a Creantelor. In realitate, acest Oficiu are acces la toate bazele de date care functioneaza si exista in Romania la acest moment, este capabil si este apt ca intr-un termen de minim 8 ore sa furnizeze date despre toate bunurile mobile si imobile, conturile bancare si resursele financiare pe care o persoana fizica sau juridica le detine in Romania la acest moment. Am raspuns in acest termen de 8 ore unor autoritati straine care au venit si au solicitat date despre persoane fizice si juridice din Romania, aproximativ 170 de persoane juridice si aproximativ 250 de persoane fizice care au facut obiectul unor astfel de verificari.

De ce este necesar acest lucru? Ne aflam la inceputul unui drum de schimbare a viziunii parchetului si a instantei de judecata in legatura cu ceea ce trebuie sa se intample intr-o cauza de acest tip. Este evident ca daca o persoana savarseste o infractiune cu violenta, acea persoana trebuie extrasa din societate, eventual incarcerata si reeducata, astfel incat sa se asigure o reinsertie sociala pozitiva pentru acea persoana. Cand discutam, in schimb, de infractiuni economico-financiare, evident se doreste si pedepsirea persoanei, dar pedepsirea persoanei dupa ce i s-a luat resursa financiara pe care si-a procurat-o intr-o maniera ilicita. Viziunea pe care un infractor economico-financiar o are este una diferita de cea a celui care savarseste o infractiune prin violenta. Cel care savarseste infractiunea prin violenta actioneaza impulsiv pentru a-si restabili o idee de dreptate in sanul unei comunitati (persoana intelege sa-si faca dreptate intr-un fel absolut nepotrivit). In cazul infractiunii economico-financiare, de regula cel care imagineaza o schema prin care sa procure resurse financiare importante isi asuma faptul ca va fi prins, dar isi asuma acest lucru pentru ca resursa pe care el o obtine nu ar fi obtinut-o probabil daca ar fi muncit, legal. Şi atunci considera ca merita sa-si dea 5 ani din viata pentru ca urmatorii 50 de ani sa-i traiasca intr-un anume stil de viata pe care si-l doreste si nu l-ar putea obtine altfel. In legatura cu acest tip de fapte, atitudinea autoritatii judiciare trebuie sa fie diferita. Acest birou, la acest moment, poate sa identifice, sa ajute autoritatea judiciara ca sa puna mana sa ia din posesia faptuitorului acele bunuri si bani care au fost obtinute intr-o maniera ilicita si sa le puna la dispozitie pentru a fi confiscate si sa se reintoarca acolo unde le este locul, respectiv la bugetul de stat, pentru a dobandi o intrebuintare licita.

Forma integrala, precum si inregistrarea video pe Interviuri Juridice.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close