CEDO. Cauza A.M.M. impotriva Romaniei. Interesul minorului de a-i fi stabilita paternitatea

CEDO a constatat incalcarea art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului ca urmare a deficientelor de procedura relativ la lipsa de asistenta efectiva a minorului si a protejarii intereselor acestuia din partea reprezentantului legal si a autoritatii tutelare.

Nerespectarea de catre instantele nationale a justului echilibru dintre interesul minorului in a-i fi stabilita paternitatea si dreptul paratului de a nu comparea in fata instantei si nici de a se supune testului ADN, prin mentinerea deficientelor de procedura in contextul carora au emis hotararile.

Situatia de fapt

Reclamantul, minor in varsta de 10 ani, a fost reprezentat la momentul introducerii cererii de catre mama sa, iar aceasta din urma fiind luata in evidenta ca o persoana cu handicap grav, reclamantul a fost reprezentat de bunica sa materna.

Reclamantul a invocat, in principal, ca actiunea sa in stabilirea paternitatii nu a respectat exigenta termenului rezonabil, ca dreptul sau la respectarea vietii private si de familie a fost incalcat in fapt de durata procedurii si de inechitatea procedurii in chestiune si ca nu a dispus de un recurs efectiv pe parcursul acestei proceduri.

Reclamantul a invocat cu titlu principal incalcarea dreptului sau la viata privata si de familie.

Invocand art. 6 si 8 din Conventie, acesta s-a plans ca actiunea in stabilirea paternitatii nu a fost efectiv examinata de instantele nationale si nu a fost analizata intr-un termen rezonabil.

A invocat ca autoritatea tutelara nu a fost niciodata prezenta in fata tribunalului si a fost total dezinteresata de dificultatile sale. Intre altele, instantele nu au citat vreodata partea parata cu mandat de aducere si reclamantul nu a beneficiat de nicio masura de asistenta pe parcursul procedurii. In sfarsit, reclamantul a invocat ca se afla intr-o situatie de neajunsuri care nu i-a permis sa isi apere eficace drepturile.

Curtea a retinut doua aspecte esentiale relativ la modalitatea de solutionare a cauzei avand ca obiect stabilirea paternitatii minorului reclamant:

• deficientele de procedura mentinute de instantelor nationale care nu au luat masuri de coercitie fata de autoritatea tutelara pentru a asista pe minor in cadrul procedurii, notand totodata lipsa din legislatia romana a unor dispozitii care sa determine acceptarea de catre paratul intr-o astfel de procedura a testelor medicale (ceea ce ar putea corespunde dreptului acestuia de nu a fi obligat sa se supuna acestor teste) si
• nerespectarea de catre instantele nationale a justului echilibru dintre interesul minorului in a-i fi stabilita paternitatea si dreptul paratului de a nu comparea in fata instantei si nici de a se supune testului ADN.

Relativ la interesul minorului, Curtea a considerat prioritare unele aspecte anume: minorul nu a fost reprezentat de catre mama sa care ulterior solutionarii cauzei a fost incadrata ca persoana cu handicap grav si nu a fost asistat de un avocat, combinate cu imprejurarea ca autoritatea tutelara nu a fost prezenta la niciun termen de judecata precum nici ministerul public nu s-a prezentat.

Curtea a retinut ca tribunalul nu a utilizat niciun mijloc procedural de coercitie fata de autoritatea tutelara pentru a determina prezenta la sedinte. Absenta sa nu a dat nastere la nicio alta masura de protectie a intereselor copilului in cadrul procedurilor, cum ar fi fost, de exemplu un avocat din oficiu sau participarea la dezbateri a unui reprezentant al ministerului public, dar considerata necesara de catre acelasi tribunal in cadrul sedintei din 22 mai 2003.

Aceasta omisiune a constituit principalul considerent pentru care Curtea a sanctionat statul prin instantele nationale de a nu fi luat masurile pozitive care se impuneau in vederea protejarii interesului superior al minorului.

Curtea a notat ca, in pofida dispozitiilor legale care garantau protectia procedurala a intereselor minorului in cadrul unei actiuni in stabilirea paternitatii si in pofida constatarilor deficientelor primului ciclu procesual continute in decizia Curtii de Apel Bucuresti din 29 ianuarie 2003, reluarea procedurii de catre tribunale nu a produs nicio consecinta.

Mai mult decat atat, dupa esecul indeplinirii punerii in executare mandatului de executare a celor doi martori propusi de reclamanta, nicio alta masura nu a mai fost luata de autoritati in vederea contactarii acestor martori.

Autoritatile potential responsabile vor putea fi luate in considerare, asadar, in speta, incepand de la legiuitor care nu a stabilit in cadrul protectiei intereselor minorilor posibilitatea concreta pentru instante de a determina prezenta autoritatii tutelare care in practica procedurala romana nu se afla prezenta la niciuna din cauzele privind stabilirea paternitatii.

Totodata, se subliniaza, avand in vedere stadiul legislatiei romane, importanta masurilor luate de instante in protejarea intereselor copilului care in cazul unui minor slab reprezentat de mama sa, au sarcina de a lua toate masurile pentru a audia martori si a lamuri aspectele de fapt prezentate, in lipsa autoritatii tutelare si a refuzului paratului de a se prezenta la interogatoriu ori la expertizele medico-legale.

In consecinta, se vor putea retine ca autoritati potential responsabile pentru aceasta condamnare in primul rand legiuitorul care a prevazut doar in mod formal atributiile autoritatii tutelare fara ca acestea sa fie exercitate efectiv pentru relevarea datelor esentiale pentru un minor si punerea lor la dispozitia instantelor, carenta care se mentine si in legislatia actuala.

Totodata, se poate retine culpa instantelor care nu au efectuat mai multe demersuri in sprijinul interesului minorului, in speta pentru a identifica martori in vederea audierii si nici nu a dispus ca autoritatea tutelara sa identifice situatia minorului.

Prevederile Noului Cod Civil

Dispozitiile Noului Cod Civil statueaza in cadrul dispozitiilor generale privind autoritatea parinteasca ca neintelegerile dintre parinti cu privire la copii se rezolva de instante pe baza concluziilor raportului de ancheta psihosociala.

Nu se indica in Noul Cod Civil daca acest raport se intocmeste de autoritatea tutelara, notiune inlaturata din prevederile codului.

Se arata in art. 229 alin. 2 lit. b din Legea nr. 71/2011 ca, pana la reglementarea prin lege organica a organizarii si functionarii instantei de tutela, raportul d ancheta psihosociala este efectuat de autoritatea tutelara.

Noul Cod Civil nu prevede, insa, in cuprinsul art. 424-428 referitoare la stabilirea paternitatii din afara casatoriei vreo dispozitie care sa prevada obligativitatea anchetei sociale in aceste cauze ori posibilitatea efectuarii anchetei la aprecierea instantei.

Noul Cod Civil nu reglementeaza nici consecintele refuzului tatalui prezumtiv de a se prezenta la examenele medico-legale, in sensul ca aceasta ar putea constitui un inceput de dovada a cererii care se cere coroborata cu alte mijloace probatorii.

In recentele comentarii asupra Noului Cod Civil s-a apreciat din perspectiva art. 424, ca in situatia in care ulterior introducerii actiunii, dar anterior solutionarii irevocabile (definitive din perspectiva noului Cod de procedura civila) a acesteia, copilul este recunoscut de un alt barbat decat cel impotriva caruia s-a promovat actiunea, o asemenea recunoastere, daca indeplineste cerintele legale, este valabila, astfel ca produce efecte, urmand ca actiunea in stabilirea paternitatii sa fie respinsa, deoarece cerinta textului – nerecunoasterea paternitatii – nu mai este indeplinita.

Articolul 424 NCC prevede: daca tatal din afara casatoriei nu il recunoaste pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotarare judecatoreasca.

Textul nu are a fi interpretat ca impunand conditia existentei unei nerecunoasteri din partea oricarei persoane, spre a se concluziona ca o actiune in stabilirea paternitatii apare ca intemeiata doar in acest context.

Concluzia automata ca ulterior promovarii unei actiuni in stabilirea paternitatii, o recunoastere din partea unui tert impune necercetarea cauzei si respingerea actiunii ca neintemeiata nu ia in considerare pe de o parte ca o astfel de actiune apartine minorului (principiu care nu a fost infirmat de noul cod civil) si totodata nu ia in considerare principiul interesului superior al copilului.

Acest din urma principiu impune ca in pofida aparitiei unei oarecare recunoasteri din partea unui tert, sa se poata stabili cu certitudine daca paratul chemat in actiune este in realitate tatal acestuia, in acest din urma caz, recunoasterea efectuata urmand a nu mai produce vreun efect, prevaland hotararea instantei.

Recunoasterea de paternitate este susceptibila de a fi atacata cu o actiune in contestarea recunoasterii de paternitate conform art. 420 NCC.

In cazul in care instanta constata ca interesul copilului nu este suficient de bine reprezentat de catre reprezentantul legal, va aprecia asupra obiectului cauzei deduse judecatii si va putea califica in virtutea rolului activ, cererea ca fiind si o contestare a recunoasterii de paternitate, indiferent de momentul intervenirii acestei recunoasteri.

Acest aspect poate interveni insa numai in situatia concreta a unui minor lipsit de orice asistenta din partea reprezentantului legal.

Din punct de vedere probator, totusi, in sprijinul principiului interesului superior al copilului, Noul Cod Civil reglementeaza in art. 426 institutia prezumtiei de paternitate, daca se dovedeste convietuirea mamei cu pretinsul tata in perioada conceptiei.

Articolul 426 NCC prevede ca paternitatea se prezuma daca se dovedeste ca pretinsul tata a convietuit cu mama copilului in perioada timpului legal al conceptiunii. Prezumtia este inlaturata daca pretinsul tata dovedeste ca este exclus ca el sa il fi conceput pe copil.

Prezumtia are caracter relativ, putand fi rasturnata prin dovada ce revine pretinsului tata (intervenind rasturnarea sarcinii probei din momentul dovedirii convietuirii comune prin orice mijloc de proba). Dimpotriva, atunci cand pretinsul tata nu a putut rasturna prezumtia, acesta va ramane tatal copilului.

S-a aratat ca neputinta ca pretinsul tata sa il fi conceput pe copil trebuie sa fie absoluta, ea putand fi dovedita cu orice mijloc de proba (spre exemplu, se poate dovedi ca nu a existat pretinsa convietuire, ca s-a convietuit in afara perioadei de conceptie, se poate proba stiintific imposibilitatea absoluta de procreare).

Totodata, mamei copilului nu se i poate recunoaste posibilitatea de a alege tatal copilului, in situatia in care se dovedeste ca in perioada conceptiei copilului a avut relatii cu mai multi barbati.

In acest caz actiunea se va respinge daca se administreaza probe stiintifice si prin ele este exclusa paternitatea. In cazul refuzului de participare la probele stiintifice din partea mamei, actiunea se va respinge daca mama copilului nu dovedeste dincolo de orice indoiala ca paratul e tatal copilului.

Cat priveste refuzul prezumtivului tata de a participa la administrarea probelor stiintifice, acest refuz poate constitui un inceput de dovada care sa se coroboreze cu alte probe.

In caz de acceptare din partea ambelor parti de administrare a probelor stiintifice, actiunea nu se va respinge daca probele releva posibilitatea paternitati, in procentele indicate corespunzator de fiecare proba (examen serologic simplu, examen serologic complex cu un procent mai mare de probabilitate, expertiza ADN cu o probabilitate de 99%).

Sursa: Hotararicedo.ro