CA Timisoara, Sectia comerciala. Decizia nr. 346/2011

Inadmisibilitatea actiunii in anulare. Anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor. Hotarare a adunarii generale a asociatilor

Actele frauduloase sunt acte incheiate cu rea-credinta pentru a leza drepturile altor persoane sau a incalca legea, in vederea obtinerii unui profit in favoarea debitorului sau a altei persoane. Ca urmare a anularii actului valoarea, se reintoarce in averea debitorului, iar pentru eventuala restituire a prestatiei sale partea care a contractat cu falitul, daca nu a fost complice la frauda, va avea o creanta pe care o va prezenta, alaturi de ceilalti creditori, spre inscriere la masa credala.

Legiuitorul se refera la acte incheiate sau realizate de debitorul insolvent, adica afaceri care presupun un act de vointa din partea debitorului, mai exact contracte semnate cu partenerii comerciali. Impotriva unei hotarari a adunarii generale a asociatilor de reducere a capitalului social exista cu totul alte mijloace puse la indemna celor interesati. Doar daca respectiva hotarare ar fi fost urmata de un transfer al unor active, printr-un contract, s-ar fi putut vorbi de aplicabilitatea art. 79 si urm. din Legea nr. 85/2006, modificata, dar si atunci doar in privinta contractului, al actului juridic bilateral, iar nu in privinta validitatii hotararii adunarii generale a asociatilor, care putea fi controlata exclusiv prin prisma regulilor in materie de drept societar.

Decizia este prezentata in extras si comentata de judecator dr. Anca Buta in Curierul Judiciar nr. 4/2012.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close