Curtea Constitutionala a admis sesizarea de neconstitutionalitate privind Legea 47/1992

Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutia Romaniei si al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a intrunit pentru a solutiona, in cadrul controlului anterior promulgarii, obiectia de neconstitutionalitate referitoare la neconstitutionalitatea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa care exclude de la controlul de constitutionalitate hotararile Parlamentului care afecteaza valori si principii constitutionale este neconstitutionala.
Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru.
Sursa: Ccr.ro