Daniel Morar: Avem un sistem de justitie performant, dar reformele nu sunt ireversibile

feature photo

In cadrul unui interviu, Daniel Morar, procurorul sef al DNA, ofera cateva clarificari in privinta evenimentelor actuale din Romania si in acelasi timp asupra stadiului sistemului judiciar din Romania.

Redam mai jos parte din interviul sefului DNA:

Sunt ireversibile reformele in justitie?

Nu pot sa spun categoric ca aceste reforme sunt ireversibile. S-au realizat progrese absolut remarcabile in ultimii ani, in ce priveste atitudinea procurorilor si a judecatorilor, avem un sistem de justitie performant, care reactioneaza la ceea ce se intampla in societate. Insa acest lucru este urmarea unui proces de 6-7 ani.

Ca sa se pastreze acesti parametri si aceste performante, trebuie sa se pastreze toate institutiile, toate conditiile, tot cadrul legislativ. Daca cei care vor conduce Romania in urmatorii ani le vor schimba, acest proces va fi cat se poate de reversibil.

Sa nu mai punem la socoteala amenintarile care au aparut deja si care, daca vor continua, cu siguranta vor influenta negativ atitudinea magistratilor din acest moment. Aceste amenintari au fost vizibile si socante. Daca pana acum, in anii din urma, ati vazut politicienii luand pozitie doar fata de procurori si investigatiile deschise de acestia, carora le spuneau ca sunt partizani, ca fac jocuri politice s.a.m.d., in ultima vreme ati vazut atacuri directe la judecatori, atacuri la solutiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, atacuri la judecatorii Curtii Constitutionale.

Deci s-a trecut un nivel. De ce? Pentru ca, intr-un final, judecatorii au ajuns la solutii in dosarele de mare coruptie. Ceea ce afecteaza, categoric, interesele clasei politice.

Cum au fost resimtite amenintarile din ultima perioada la nivelul DNA?

Nu ne afecteaza foarte mult, pentru ca suntem uzati si obisnuiti cu amenintarile, sunt un lucru continuu, care vine la pachet cu activitatea noastra de zi cu zi. Insa, in momentul in care este numita ca ministru al Justitiei o persoana care a spus, pe vremea cand era parlamentar, ca daca un anumit inculpat (Adrian Naastase, n.r.) va fi achitat, procurorii care au instrumentat dosarul vor trebui arestati, evident ca e o stare cel putin de disconfort.

De asemenea, daca ministru al Justitiei este o persoana care a solidarizat cu un alt inculpat arestat de justitie in urma cu aproximativ un an (Constantin Nicolescu, presedintele CJ Arges, n.r.) este un disconfort. Adica, chiar daca ne-am obisnuit cu acuzele si cu comentariile clasei politice, privitor la ceea ce trebuie sa insemne un ministru de Justitie, asteptarile magistratilor sunt altele.

Si un alt lucru care ne-a deranjat, de aceea am si reactionat printr-un comunicat de presa, a fost acel laitmotiv care circula: „de la DNA, de la Parchet au loc scurgeri de informatii“. Ministrul Justitiei poate cere informatii despre activitatea procurorilor, a si facut-o, dar e de preferat sa ceara aceste informatii inainte de a lansa acuzatii nefondate.

Comisia Europeana si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu ultimele evenimente din Romania si a spus ca vor fi cuprinse in raport. E un raport care contabilizeaza ultimii 5 ani. Credeti ca poate fi totul pus sub semnul intrebarii din cauza a ceea ce se intampla de la venirea Guvernului Ponta?

Comisia a spus foarte clar ca se inventariaza si se analizeaza progresele facute de sistemul juridic din Romania in a asigura independenta si combaterea coruptiei pe ultimii 5 ani. Si a mai spus Comisia: evenimentele din ultimele zile pun sub semnul intrebarii sau genereaza riscul cu privire la o evaluare pozitiva. Deci, cu siguranta vor fi inregistrate si cu siguranta nu intr-o nota favorabila.

Ce s-a intamplat in ultimii 5 ani in sistemul judiciar risca sa fie pus sub semnul intrebarii de evenimentele ultimelor zile. Si ei isi pun aceeasi intrebare: e ireversibil ceea ce se intampla in sistemul judiciar din Romania? Mecanismul de Cooperare si Verificare si-a atins scopul, are finalitate?

Iar evenimentele din ultimele zile, cu atacuri directe la puterea judecatoreasca, tind sa-i convinga ca nu sau ca inca nu. Sistemul judiciar nu inseamna doar ce face judecatorul sau procurorul, ci si ce face clasa politica vizavi de activitatea magistratilor. In ce masura asigura cadrul legislativ, in ce masura se respecta deciziile justitiei.

Credeti ca mai exista acum vreo sansa sa se inceteze MCV, monitorizarea?

Eu cred ca nu si nici n-ar trebui sa faca asta. D-l Horatiu Dumbrava, membru CSM, spunea ca mai mult ca oricand se impune continuarea MCV. Acelasi lucru il spun si eu.

Sursa: Revista22.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close