CEDO. Jarnea si altii impotriva Romaniei

In Monitorul Oficial 556/2012 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauza Jarnea si altii impotriva Romaniei.

La originea cauzei se afla sapte cereri indreptate impotriva Romaniei, prin care resortisanti romani au sesizat Curtea, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Reclamantul a decedat in 2011, mostenitorii sai, Liliana Dorogan si Iosif Gheorghe, continuad procedura.

Toti reclamantii au in proprietate imobile ocupate de chiriasi in temeiul unor contracte de inchiriere incheiate cu statul. Dupa caderea regimului comunist, dreptul de proprietate al reclamantilor a fost confirmat de instante. Prin urmare, reclamantii au incercat, insa fara succes, sa ii evacueze pe chiriasi sau sa incaseze chiria datorata.

Reclamantii s-au plans ca restrangerea dreptului de folosinta a proprietatii acestora incalca dreptul la respectarea proprietatii, conform dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.“

Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie. De asemenea, subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

Guvernul a recunoscut faptul ca refuzul instantelor interne de a admite actiunea in evacuarea chiriasilor a constituit o ingerinta in dreptul reclamantilor de folosinta a proprietatii lor, ceea ce echivala cu reglementarea folosintei bunurilor. Instantele au considerat ca ingerinta era prevazuta de lege, urmarea un scop legitim de interes general si nu era disproportionata fata de scopul respectiv.

Guvernul a evidentiat diferentele dintre prezenta cauza si Hutten-Czapska impotriva Poloniei [(MC) nr. 35.014/97, CEDO 2006-VIII], explicand urmatoarele: prelungirea legala a contractelor de inchiriere in litigiu a fost limitata la 5 ani; proprietarii avusesera libertatea de a negocia valoarea chiriei cu chiriasii, in anumite conditii; iar costul intretinerii imobilului, conform Legii locuintei nr. 114/1996, se impartea intre proprietari si chiriasi, acestia din urma avand obligatia de a acoperi costul reparatiilor in cazul in care imobilul era avariat in urma folosirii lui necorespunzatoare.

Facand trimitere la Robitu impotriva Romaniei (nr. 33.352/96, decizia Comisiei din 20 mai 1998, nepublicata), Guvernul a considerat ca prelungirea legala a contractelor de inchiriere – prevazuta in ordonanta si mentionata in prezenta cauza de catre instantele interne sesizate cu solutionarea actiunilor pentru evacuarea chiriasilor – urmarea un scop legitim de interes general, si anume apararea intereselor chiriasilor intr-un context al insuficientei locuintelor cu chirii ieftine.

Aceasta prelungire legala, in opinia Guvernului, constituia un just echilibru intre interesul general al comunitatii si cerintele apararii drepturilor fundamentale ale persoanelor.

Reclamantii au sustinut faptul ca reglementarile interne privind raporturile dintre proprietari si chiriasi, impreuna cu hotararile instantelor interne pronuntate in acest temei, au incalcat drepturile lor de proprietate.

Curtea a subliniat in repetate randuri ca art. 1 din Protocolul nr. 1 contine 3 norme distincte:

• prima norma, prevazuta in prima teza a primului paragraf, este de natura generala si enunta principiul respectarii bunurilor;
• a doua norma, inclusa in a doua teza a primului paragraf, reglementeaza privarea de proprietate si o supune anumitor conditii;
• a treia norma, mentionata in al doilea paragraf, recunoaste ca statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general.

Aceste norme nu sunt totusi fara legatura intre ele. A doua si a treia norma privesc cazurile speciale de ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor si ar trebui interpretate asadar prin prisma principiului formulat in prima norma [a se vedea, printre altele, James si altii impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, pct. 37, seria A nr. 98, care reitereaza partial principiile stabilite de Curte in Hotararea Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, 23 septembrie 1982.

Invocand art. 6 si 14 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, reclamantii s-au plans de solutia, durata si lipsa de impartialitate a actiunilor civile in care au fost implicati, precum si de faptul ca au suferit o discriminare.

Dupa examinarea argumentelor reclamantilor in lumina tuturor elementelor de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, Curtea constata ca acestea nu indica nicio aparenta incalcare a drepturilor si libertatilor prevazute in Conventie.

Rezulta ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 § 3 si 4 din Conventie.

Curtea a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cu privire la imposibilitatea reclamantilor de a incasa chirie timp de mai multi ani ca urmare a legislatiei defectuoase si a lacunelor normative existente in legislatia relevanta in materie.

O reparatie pentru incalcarea dreptului la respectarea bunurilor ar fi, in consecinta, legata in mod direct de incalcarea constatata de Curte supra, pct. 16. Curtea observa insa ca elementele dosarelor din prezenta cauza nu ii permit sa faca o evaluare exacta a prejudiciului material suferit efectiv de catre reclamanti (Cleja si Mihalcea impotriva Romaniei, nr. 77.217/01, 8 februarie 2007, pct. 70).

De asemenea, Curtea recunoaste faptul ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral ca urmare a incalcarii dreptului lor la respectarea bunurilor.

In aceste circumstante, tinand seama de toate probele de care dispune si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea acorda fiecaruia dintre reclamantii din cererile sus-mentionate cate 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu material si moral.
In final, in unanimitate, Curtea a decis sa:

• conexeze cererile;
• sa declare cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;

In acelasi timp aceasta a hotarat ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si drept urmare, a obligat statul parat sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni, despagubiri, care trebuie convertite in lei romanesti la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit.