Cat de „egale” sunt armele in confruntarea dintre fisc si contribuabili?
Dragos Patroi
Managing partner DRP TAX WIZARDS
.
Trebuie sa recunoastem ca lipsa de predictibilitate a legislatiei fiscale poate fi cel putin stanjenitoare pentru mediul de afaceri, as spune eu suparatoare, chiar daca aceasta este „justificata de scopuri nobile”: modernizare, reforma, armonizare cu directivele europene. Aceasta stare de fapt poate genera ambiguitate si fie atitudini discretionare de aplicare a legislatiei din partea contribuabililor, fie practici abuzive de interpretare din partea organelor fiscale.
Fie si numai din acest motiv, cred ca reforma fiscala ar trebui „sa coboare” si la nivelul procedurii fiscale, prin reglementarea riguroasa si in contrapartida a drepturilor si obligatiilor corelative ale contribuabililor si ale fiscului.
In acest context, cred ca se impune de la sine restrangerea posibilitatii acordate organelor fiscale de a stabili bazele de impunere prin estimare strict la cazurile in care evidentele contabile nu exista sau, cel mult, sunt incomplete, dar – in nici un caz – si la situatiile in care acestea sunt incorecte, asa cum prevede Ordinul nr.3389/ 2011. Pentru asta exista metodele directe de control (sa le numesc „clasice”), iar unele texte de lege ale actului normativ anterior invocat pot fi preluate in cuprinsul art.67 Cod Procedura Fiscala si a Normelor metodologice date in aplicarea acestuia, care reglementeaza tocmai procedura de estimare a bazelor impozabile. Asta fara a mai vorbi de faptul ca exista posibilitatea depunerii de declaratii rectificative (evident, anterior inceperii inspectiei fiscale, cum scrie „la carte”). Şi mai exista si o procedura (perfect legala!) de corectare a erorilor contabile in raport cu pragul de semnificatie definit prin manualul de politici si proceduri contabile al fiecarei firme.
De asemenea, vad ca necesara definirea mai riguroasa a notiunii de „pret/valoare de piata” si, in mod corelativ, repozitionarea in noul continut cognitiv a prevederilor art.11 Cod Fiscal, care ofera posibilitatea organelor fiscale de a aplica retratarea fiscala a operatiunilor economice derulate de un contribuabil – cu un altul fie afiliat sau nu. Sa nu uitam insa ca organele fiscale nu au competenta materiala de evaluare a unor bunuri, desi pot apela la efectuarea unor expertize in acest sens, in conditiile reglementate la Cap.III Titlul III Cod Procedura Fiscala, referitor la administrarea si aprecierea probelor in vederea stabilirii starii de fapt fiscale. Asta, desigur, daca au bugetate cheltuielile aferente costulrilor respectivelor expertize. Iar bugetele trebuie sa fie destul de consistente, in momentul in care se va trece la „controlul marilor averi”, pentru a se stabili daca pretul de vanzare/ achizitie al unui bun imobil de catre o persoana fizica este cel real, de piata, sau este unul „ajustat” de contribuabil in acord cu veniturile sale fiscalizate, declarate.
Personal, cred ca ar trebui explicitate foarte clar si situatiile, conditiile si circumstantele in care organele fiscale pot face uz de dreptul lor de a ridica documentele financiar-contabile ale contribubililor. De asemenea, cred ca se impune si delimitarea explicita a acelor „situatii exceptionale” prevazute in Codul de Procedura Fiscala, in care retinerea documentelor sa fie prelungita fata de termenul general de 30 de zile, cu maximum 90 de zile.
Sursa: Capital
