Guvernul a hotarat ca taxa clawback sa fie redusa cu 10% si aplicata de la 1 octombrie
Executivul a aprobat o noua formula de calcul a taxei clawback, redusa cu aproximativ 10% si aplicata incepand cu 1 octombrie, precum si un mecanism de regularizare a arieratelor in vederea asigurarii eficiente a medicamentelor in spitale, a anuntat ministrul Finantelor, Florin Georgescu.
“Se reglementeaza modul de functionare, modul de stabilire, modul de plata, regularizarile – pentru ca sunt sume neplatite de prin anii 2009-2010 – si aducerea la zi a acestor decontari dintre agentii economici care comercializeaza, comerciantii de medicamente, spitale, farmacii, Casa de Sanatate s.a.m.d., ceea ce va permite fluidizarea aprovizionarii cu medicamente a unitatilor sanitare, pe de o parte, pe de alta parte, efectuarea de decontari in mod ritmic catre agentii economici furnizori de medicamente, producatori sau comercianti si, de asemenea, reducerea arieratelor, reducerea platilor restante ale statului catre acesti furnizori de medicamente”, a spus Georgescu.
El a apreciat ca noua formula de calcul a taxei va reduce cuantumul acesteia de la aproximativ 30% la 20%.
Sursa: Mediafax