Operatorii de transport aerian sunt obligati sa despagubeasca pasagerii in caz de refuz de imbarcare

CJUE a stabilit, prin solutia adoptata in cauza C-22/11 Finnair Oyj/Timy Lassooy, ca operatorul de transport aerian are obligatia sa despagubeasca pasagerii in cazul in care le-a fost refuzata imbarcarea din cauza reorganizarii zborului lor ca urmare a unei greve la aeroport survenite cu doua zile inainte.

Despagubirea pentru refuzul la imbarcare vizeaza nu numai situatiile de suprarezervare, ci si pe cele aflate in legatura cu alte motive, in special cu motive de operare.

Regulamentul in materie de compensare si de asistenta a pasagerilor acorda anumite drepturi pasagerilor aerieni care pleaca sau au destinatia pe un aeroport situat intr-un stat membru.

Regulamentul defineste „refuzul la imbarcare” drept refuzul unui operator de transport aerian de a transporta pasageri impotriva vointei lor, desi acestia s-au prezentat la timp pentru imbarcare cu o rezervare confirmata.

Cu toate acestea, regulamentul prevede cazuri in care un astfel de refuz poate fi justificat de operatorul de transport aerian. In afara acestor cazuri, pasagerii au dreptul la o compensare imediata, la rambursarea pretului biletului sau la redirectionarea catre destinatia lor finala, precum si un drept la deservire in perioada de asteptare a zborului urmator.

In urma unei greve a personalului aeroportului din Barcelona, la 28 iulie 2006, zborul regulat intre Barcelona si Helsinki de la ora 11.40 operat de compania Finnair a trebuit sa fie anulat.

Pentru ca pasagerii acestui zbor sa nu fie afectati de un timp de asteptare prea lung, Finnair a decis sa isi reorganizeze zborurile ulterioare. Astfel, pasagerii acestui zbor au fost transportati la Helsinki cu zborul de la aceeasi ora din ziua urmatoare, 29 iulie 2006, precum si cu un alt zbor din aceeasi zi cu plecare la ora 21.40, inchiriat in mod special in acest sens.

Reorganizarea mentionata a avut drept consecinta faptul ca o parte din pasagerii care isi cumparasera bilet pentru zborul din 29 iulie 2006 de la ora 11.40 au trebuit sa astepte data de 30 iulie 2006 pentru a ajunge la Helsinki cu zborul regulat de la ora 11.40 sau cu un zbor de la ora 21.40, de asemenea inchiriat in mod special in situatia data.

Totodata, anumiti pasageri, precum domnul Lassooy, care isi cumparasera biletul pentru zborul din 30 iulie 2006 de la ora 11.40 si care se prezentasera la imbarcare in conditiile stabilite, au ajuns la Helsinki cu zborul special cu plecare la ora 21.40. Acesti din urma pasageri nu au primit nicio compensatie din partea Finnair.

Considerand ca Finnair i-a refuzat imbarcarea fara vreun motiv intemeiat, domnul Lassooy a sesizat instantele finlandeze, solicitand obligarea companiei aeriene la plata compensatiei de 400 de euro, astfel cum este prevazuta de regulament pentru zborurile intracomunitare de peste 1500 de kilometri.

In acest context, Korkein oikeus (Curtea suprema, Finlanda), sesizata in ultima instanta, a solicitat Curtii clarificari cu privire la cuprinsul notiunii „refuz la imbarcare”, precum si cu privire la aspectul daca un operator de transport aerian se poate prevala de circumstante exceptionale pentru a refuza in mod legal imbarcarea pasagerilor pentru zboruri ulterioare celui care a fost anulat din cauza unor astfel de circumstante sau pentru a se exonera de obligatia de a despagubi pasagerii care au facut obiectul unui astfel de refuz.

In hotararea pronuntata astazi, Curtea apreciaza ca notiunea „refuz la imbarcare” se refera la situatii de suprarezervare, dar si la situatii aflate in legatura cu alte motive, in special cu motive de operare.

Aceasta interpretare rezulta nu doar din cuprinsul regulamentului, ci si din obiectivul pe care il urmareste, si anume acela de a asigura un nivel inalt de protectie a pasagerilor aerieni.

Astfel, cu scopul de a reduce numarul de pasageri carora li se refuza imbarcarea impotriva vointei lor, care era prea ridicat, legiuitorul Uniunii a introdus, in anul 2004, o noua reglementare care conferea un sens mai larg notiunii de refuz la imbarcare, vizand ansamblul ipotezelor in care un operator de transport aerian refuza sa transporte un pasager.

Prin urmare, limitarea notiunii „refuz la imbarcare” doar la cazurile de suprarezervare ar avea drept efect, in practica, diminuarea sensibila a protectiei acordate pasagerilor, excluzand orice protectie a acestora, chiar daca se afla intr-o situatie, precum suprarezervarea, care nu le este imputabila – ceea ce ar fi contrar obiectivului legiuitorului.

Pe de alta parte, Curtea afirma ca aparitia unor circumstante extraordinare – precum o greva – care determina un operator de transport aerian sa reorganizeze zboruri ulterioare nu justifica un refuz la imbarcare si nici nu il exonereaza de obligatia de compensare a pasagerilor carora li s-a refuzat imbarcarea pentru unul dintre zborurile inchiriate ulterior.

In aceasta privinta, regulamentul prevede, pe de o parte, cazurile in care refuzul la imbarcare este justificat, in special pentru motive care tin de sanatate, de siguranta, de securitate sau de existenta unor documente de calatorie necorespunzatoare. Or, Curtea considera ca un refuz la imbarcare precum cel in speta nu poate fi asimilat unor astfel de motive, intrucat motivul refuzului nu este imputabil pasagerului.

In schimb, aceasta situatie ar fi comparabila cu un refuz la imbarcare din cauza unei suprarezervari initiale, creata de operatorul de transport din motive economice. Astfel, Finnair atribuise locul domnului Lassooy pentru a putea transporta alti pasageri, alegand ea insasi pasagerii pe care urma sa ii transporte.

Desi aceasta reatribuire a fost efectuata pentru a se evita ca pasagerii afectati de zborurile anulate din cauza grevei sa fie afectati de un timp de asteptare prea lung, Finnair nu putea totusi sa invoce interesul altor pasageri pentru a largi in mod sensibil ipotezele in care ar avea dreptul sa refuze in mod justificat imbarcarea.

Aceasta largire ar avea in mod obligatoriu drept consecinta privarea de orice protectie a pasagerilor zborurilor ulterioare, ceea ce ar fi contrar obiectivului urmarit de regulament.

Pe de alta parte, reiese din regulament ca operatorul de transport aerian nu are obligatia de a plati compensatia in cazul anularii zborului din cauza unor „circumstante extraordinare”, cu alte cuvinte cele care nu ar fi putut fi evitate chiar daca s-ar fi luat toate masurile rezonabile.

Aceasta ar fi situatia pasagerilor a caror imbarcare a fost refuzata in ziua grevei. Cu toate acestea, legiuitorul Uniunii nu a avut in vedere ca respectiva compensare datorata pasagerilor in cazul refuzului la imbarcare impotriva vointei lor sa poata fi inlaturata pentru motive legate de aparitia unor „circumstante extraordinare”.

Astfel, Curtea subliniaza ca circumstantele extraordinare nu pot viza decat un anumit zbor pentru o zi precisa, ceea ce nu este cazul atunci cand refuzul la imbarcare se datoreaza reorganizarii zborurilor ca urmare a unor circumstante extraordinare care au afectat un zbor precedent.

Cu toate acestea, Curtea aminteste ca aceasta concluzie nu impiedica operatorii de transport aerian sa solicite ulterior despagubiri de la orice persoana, inclusiv de la terti, care a cauzat refuzul la imbarcare. O astfel de despagubire este susceptibila sa atenueze, chiar sa stearga sarcina financiara suportata de operatorii de transport.

Sursa: Curia.europa.eu

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close