Certificarea declaratiilor fiscale anuale a fost amanata pana in 2014
In Monitorul Oficial nr. 691/08.10.2012, a fost publicata Legea nr. 162/2012 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2012 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Prin Ordonanta Guvernului nr. 2/2012 a fost completat Codul de procedura fiscala cu un nou titlu „Cooperarea administrativa in domeniul fiscal” ale carui prevederi vor intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2013.
Titlul cuprinde reglementari privind sfera de aplicare, schimbul de informatii cu alte state membre UE, cooperarea administrativa prin efectuarea de controale simultane, cereri de notificare, conditiile cooperarii administrative, obligatiile reciproce, formularele utilizate.
Potrivit Legii nr. 162/2012, prevederile art. 109^12 „Sfera de aplicare si conditiile schimbului automat obligatoriu de informatii” din noul titlu vor intra in vigoare incepand 1 ianuarie 2015.
De retinut! Conform aceleiasi legi, certificarea declaratiilor fiscale anuale, formular 101, „Declaratie impozit pe profit”, ale contribuabililor persoane juridice de catre un consultant fiscal, potrivit art. 83 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se suspenda pana la 1 ianuarie 2014.
Sursa: DGFP Valcea