CEDO. Cauza Dumitru Daniel Dumitru si altii impotriva Romaniei
In Monitorul Oficial nr. 709 din 17 octombrie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012 cu privire la Dumitru Daniel Dumitru si altii impotriva Romaniei.
Reclamantii, domnul Dumitru Daniel Dumitru si doamnele Anda-Mihaela Pluteanu si Magdalena Viorica Papaianopol, sunt resortisanti romani, magistrati in cadrul unor instante diferite din judetul Arges.
Procedura pentru obtinerea majorarii salariale in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 10/2007 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica
La 18 iunie 2007, reclamantii si alti colegi magistrati au sesizat Tribunalul Arges pentru a beneficia de majorarile salariale acordate prin Ordonanta Guvernului (O.G.) nr. 10/2007 altor categorii de functionari publici, cu exceptia magistratilor. Actiunea era indreptata impotriva Ministerului Justitiei, a Curtii de Apel Pitesti si a Ministerului Finantelor Publice. Reclamantii se considerau victime ale unui tratament discriminatoriu in sensul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
In fata tribunalului, paratii au declarat ca instantele nu isi puteau aroga dreptul de a completa o lege pentru modificarea sau crearea unor drepturi in favoarea unei categorii de salariati, in cazul de fata magistrati, categorie care de altfel beneficiase de o crestere salariala semnificativa in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului (O.U.G.) nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei.
Prin Hotararea executorie din 31 octombrie 2007 tribunalul a admis actiunea reclamantilor si a obligat in solidar Curtea de Apel Pitesti, Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice sa le acorde reclamantilor cresterile salariale alocate prin O.G. nr. 10/2007, actualizate in raport cu rata inflatiei.
Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice au formulat recurs impotriva Hotararii din 31 octombrie 2007, sustinand, printre altele, ca prin acordarea unor drepturi salariale in afara prevederilor legale tribunalul isi depasise competentele de jurisdictie.
La 19 iulie 2007, reclamantii, ca si alti colegi magistrati, au introdus la Tribunalul Arges o actiune impotriva acestei instante, a Curtii de Apel Pitesti, a Ministerului Justitiei si a Ministerului Finantelor Publice pentru a castiga dreptul la sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, prevazut la art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, de 50% din salariul de baza brut lunar. Acestia au solicitat, de asemenea, recalculari pentru perioada septembrie 2004–februarie 2007, data la care a fost abrogata Legea nr. 50/1996.
Prin Hotararea din 31 octombrie 2007, Tribunalul Arges a admis actiunea reclamantilor si a obligat paratii sa le acorde drepturile aferente sporului respectiv pentru perioada 19 iulie 2004–1 februarie 2007. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, tribunalul a declarat neconstitutionala si nelegala abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin O.G. nr. 83/2000 si a stabilit ca exista in prezenta speta o privare de „bun“ fara nicio cauza de utilitate publica in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
La 5 octombrie 2007, reclamantii, impreuna cu alti colegi magistrati si grefieri, au introdus la Tribunalul Arges o actiune impotriva acestei instante, a Curtii de Apel Pitesti, a Ministerului Justitiei si a Ministerului Finantelor Publice pentru a castiga dreptul la sporul de confidentialitate.
Prin Hotararea din 11 ianuarie 2008, tribunalul a admis actiunea reclamantilor si a obligat paratii la plata unor recalculari corespunzatoare sporului de confidentialitate, in cuantum de 15% din salariul de baza, pentru perioada octombrie 2004–ianuarie 2008.
In conformitate cu legislatia in materie (infra, pct. 24–27), plata sumelor datorate reclamantilor in temeiul hotararilor judecatoresti si actualizate in raport cu inflatia s-a facut esalonat.
Domnul Dumitru si doamna Pluteanu sustin ca nu au primit integral sumele virate la 29 septembrie 2010, fapt contestat de Guvern.
Reclamantii sustin ca, prin adoptarea unor acte normative succesive, autoritatile au impiedicat executarea silita a unor hotarari judecatoresti pronuntate in favoarea lor si au cauzat intarzieri nejustificate la plata creantelor in litigiu. Acestia invoca art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Curtea aminteste ca executarea unei hotarari sau decizii judecatoresti face parte integranta din „proces“, in sensul art. 6 (Hornsby impotriva Greciei, 19 martie 1997, pct. 40, Culegere de hotarari si decizii 1997-II).
Neexecutarea de catre un stat contractant a unei hotarari judecatoresti pronuntate impotriva acestuia poate constitui o incalcare a dreptului oricarei persoane de acces la instanta, consacrat la art. 6 § 1 din Conventie (Bourdov impotriva Rusiei, nr. 59.498/00, pct. 34, CEDO 2002–III).
In plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, in conditiile in care hotararea pronuntata in favoarea ei poate da nastere unei anumite creante care poate fi considerata „bun“ in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Bourdov, citata anterior, pct. 40).
O autoritate publica nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii intemeiate pe o hotarare judecatoreasca. Desi este adevarat ca o intarziere la executarea unei hotarari judecatoresti poate fi justificata in imprejurari speciale, aceasta intarziere nu poate fi de asa natura incat sa afecteze insasi substanta dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Conventie (a se vedea, printre altele, Hornsby, citata anterior, pct. 40; Jasiuniene impotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, pct. 27, 6 martie 2003, Qufaj Co. Sh.p.k. impotriva Albaniei, nr. 54.268/00, pct. 38, 18 noiembrie 2004, precum si Beshiri si altii impotriva Albaniei, nr. 7.352/03, pct. 60, 22 august 2006).
Totodata, pentru a se pronunta asupra respectarii cerintei executarii intr-un termen rezonabil, Curtea ia in considerare complexitatea procedurii, comportamentul partilor, precum si obiectul hotararii de executat (Raïlian impotriva Rusiei, nr. 22.000/03, pct. 31, 15 februarie 2007).
Pentru a raspunde la intrebarea daca art. 6 a fost respectat, Curtea trebuie sa ia in considerare comportamentul tuturor autoritatilor nationale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului national (a se vedea, mutatis mutandis, Young, James si Webster impotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 48–49, seria A nr. 44).
Chemata sa se pronunte asupra respectarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, Curtea a considerat ca legiuitorul trebuie sa dispuna, la punerea in aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale si economice, de o ampla marja de apreciere pentru a se pronunta atat asupra existentei unei probleme de interes public care necesita un act normativ, cat si asupra alegerii modalitatilor de aplicare a actului.
Curtea respecta modul in care acesta concepe imperativele de interes general, cu exceptia cazului in care hotararea se dovedeste lipsita in mod vadit de temei rational (Mellacher si altii impotriva Austriei, 19 decembrie 1989, pct. 45, seria A nr. 169).
In plus, Curtea a declarat incompatibila cu cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie esalonarea platii datoriilor stabilite pe cale judiciara, deoarece actul de esalonare nu avea statut de „lege“ in sensul jurisprudentei Curtii (SARL Amat-G si Mébaghichvili impotriva Georgiei, nr. 2.507/03, pct. 61, CEDO 2005–VIII) sau deoarece mecanismul de esalonare, desi respecta notiunea de „lege“, fusese aplicat in mod defectuos (Suljagic impotriva Bosniei-Hertegovinei, nr. 27.912/02, pct. 56–57, 3 noiembrie 2009).
In prezenta speta, Curtea observa ca Guvernului parat nu i se imputa faptul ca a refuzat executarea unor hotarari judecatoresti care le recunosteau reclamantilor anumite drepturi patrimoniale. Reclamantii nu sustin nici ca prevederile legale adoptate in materie vizau eliminarea efectelor hotararilor judecatoresti respective.
Reclamantii se plang in principal de esalonarea, stabilita pe cale legislativa, a executarii creantelor la care au dreptul in urma unor hotarari judecatoresti.
Curtii i se solicita sa verifice daca esalonarea, asa cum a fost aplicata reclamantilor, este compatibila cu Conventia.
Curtea constata ca in perioada 2008–2011 statul roman a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronuntate in favoarea functionarilor publici prin hotarari judecatoresti si prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor transe anuale.
In prezenta speta, Curtea observa ca in 2009 Romania a inceput sa se confrunte cu o grava criza economica si financiara. Intrucat autoritatile nationale se afla, in principiu, intr-o pozitie mai buna decat instanta internationala pentru a stabili ce constituie „utilitate publica“, Curtea este gata sa admita ca, asa cum sustine Guvernul, masurile in litigiu urmareau un scop de utilitate publica.
Pentru a stabili daca masurile respective erau proportionale cu scopul urmarit – restabilirea echilibrului bugetar, evitand totodata inrautatirea situatiei sociale –, Curtea considera ca este necesar sa verifice daca, in prezenta speta, tratamentul aplicat reclamantilor a facut posibila mentinerea unui echilibru intre interesele aflate in joc.
Curtea observa ca reclamantii aveau drepturi ferme si intangibile in temeiul unor hotarari judecatoresti definitive pronuntate in perioada februarie–aprilie 2008. Curtea constata ca, desi mecanismul de esalonare instituit a suferit modificari, autoritatile statului l-au respectat, dand dovada de diligenta in executarea hotararilor judecatoresti sus-mentionate.
In orice caz, avand in vedere toate elementele de mai sus si contextul special al prezentei cauze, Curtea considera ca plata esalonata a sumelor datorate reclamantilor nu poate fi considerata nerezonabila.
Prin urmare, Curtea considera ca aceasta cerere este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 § 3 lit. a) si art. 35 § 4 din Conventie.
Sursa: Infolegal
