CJUE: Actiunea in repararea prejudiciului suferit de UE in urma unei intelegeri contrare dreptului european
Vineri, 6 noiembrie, CJUE a publicat Hotararea data in cauza C-199/11 Europese Gemeenschap/Otis NV si altii privind actiunea in repararea prejudiciului suferit de Uniune ca urmare a unei intelegeri sau a unei practici contrare dreptului Uniunii.
Carta drepturilor fundamentale nu se opune ca Comisia sa intenteze, in numele Uniunii, in fata unei instante nationale, o actiune in repararea prejudiciului suferit de Uniune ca urmare a unei intelegeri sau a unei practici contrare dreptului Uniunii.
Atunci cand Comisia Europeana adopta o decizie prin care se constata existenta unui acord anticoncurential, aceasta decizie este obligatorie pentru autoritatile publice, dintre care fac parte instantele nationale.
In februarie 20071, Comisia a aplicat amenzi in cuantum total de peste 992 de milioane de euro grupurilor Otis, Kone, Schindler si ThyssenKrupp pentru participarea la intelegeri pe piata vanzarii, a instalarii, a intretinerii si a modernizarii de ascensoare si scari rulante in Belgia, in Germania, in Luxemburg si in Tarile de Jos.
Societatile vizate au formulat, la Tribunalul Uniunii Europene, actiuni avand ca obiect anularea deciziei. Prin Hotararile din 13 iulie 20112, Tribunalul a respins actiunile formulate de Otis, Kone si Schindler. In ceea ce priveste societatile din grupul ThyssenKrupp, Tribunalul a decis reducerea cuantumului amenzilor care le-au fost aplicate.
Anumite societati din aceste patru grupuri au formulat recurs la Curtea de Justitie pentru a obtine anularea Hotararilor Tribunalului.
In paralel, in iunie 2008, Comisia a introdus – in calitate de reprezentanta a Uniunii Europene (denumita atunci Comunitatea Europeana) – o actiune la tribunal de commerce de Bruxelles (Belgia), solicitand de la Otis, Kone, Schindler si ThyssenKrupp plata sumei de 7 061 688 de euro.
Comisia a sustinut ca Uniunea Europeana a suferit un prejudiciu financiar in Belgia si in Luxemburg din cauza intelegerii la care au participat aceste intreprinderi. Astfel, Uniunea Europeana incheiase mai multe contracte de achizitii publice pentru instalarea, intretinerea si renovarea de ascensoare si de scari rulante in diferite cladiri ale institutiilor europene care au sediul in aceste doua tari, al caror pret ar fi fost mai mare decat pretul pietei din cauza intelegerii declarate ilegala de catre Comisie.
In acest context, tribunal de commerce de Bruxelles a decis sa adreseze mai multe intrebari preliminare Curtii. In primul rand, acesta solicita sa se stabileasca daca Comisia este abilitata sa reprezinte Uniunea in fata unei instante nationale in cadrul precis al acestei cauze.
In aceasta privinta, Curtea considera ca, intrucat actiunea a fost introdusa inainte de intrarea in vigoare a Tratatului privind functionarea Uniunii Europene (TFUE), reprezentarea Uniunii este reglementata de Tratatul de instituire a Comunitatii Europene (CE). Astfel, Comisia este abilitata sa reprezinte Comunitatea in fata instantei nationale, fara a fi necesar sa dispuna de un mandat special in acest scop.
In al doilea rand, instanta nationala solicita sa se stabileasca daca Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se opune ca Comisia sa introduca – in calitate de reprezentanta a Uniunii – o actiune in repararea prejudiciului suferit de Uniune ca urmare a unui comportament anticoncurential al carui caracter contrar a fost constatat printr-o decizie a acestei institutii.
Mai intai, Curtea aminteste ca orice persoana are dreptul sa solicite repararea prejudiciului suferit atunci cand exista o legatura de cauzalitate intre respectivul prejudiciu si o intelegere sau o practica interzisa si ca acest drept revine, in consecinta, si Uniunii.
Acest drept trebuie exercitat insa cu respectarea drepturilor fundamentale ale partilor, astfel cum sunt garantate in special de carta. In ceea ce priveste mai exact dreptul la o protectie jurisdictionala efectiva, Curtea aminteste ca acest drept este compus din mai multe elemente, si anume, in special, dreptul de acces la o instanta si principiul egalitatii armelor.
In ceea ce priveste dreptul de acces la o instanta, Curtea arata ca norma potrivit careia instantele nationale nu pot lua decizii care ar fi contrare unei constatari a unui comportament ilicit cuprinse intr-o decizie a Comisiei nu implica faptul ca partile nu au acces la o instanta. In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca dreptul Uniunii prevede un sistem de control jurisdictional al deciziilor Comisiei in materie de concurenta care ofera toate garantiile impuse de Carta drepturilor fundamentale.
De asemenea, Curtea arata ca, desi este adevarat ca instantele nationale sunt obligate sa ia in considerare constatarile Comisiei in privinta existentei unui comportament anticoncurential, nu este mai putin adevarat ca acestea sunt singurele competente sa aprecieze existenta unui prejudiciu si a unei legaturi directe de cauzalitate intre acest comportament si prejudiciul suferit.
Chiar si in cazul in care Comisia a fost determinata sa stabileasca efectele precise ale incalcarii in decizia sa, revine intotdeauna instantelor nationale sarcina de a stabili in mod individual prejudiciul cauzat fiecareia dintre persoanele care au intentat o actiune in despagubire. Pentru aceste motive, Comisia nu poate fi considerata judecator si parte in propria cauza.
In final, in ceea ce priveste principiul egalitatii armelor, Curtea aminteste ca acest principiu are drept scop asigurarea echilibrului intre partile la procedura, garantand astfel faptul ca orice document furnizat instantei poate fi verificat si contestat de oricare parte la procedura.
Or, Curtea arata ca in speta informatiile colectate de Comisie in cadrul procedurii de investigatie a incalcarii – informatii despre care societatile reclamante pretind ca nu au avut cunostinta – nu au fost furnizate instantei nationale de catre Comisie. In orice caz, dreptul Uniunii interzice Comisiei utilizarea informatiilor colectate in cadrul unei investigatii in materie de concurenta in scopuri straine acesteia.
In temeiul acestor consideratii, Curtea concluzioneaza ca respectiva carta nu se opune ca Comisia sa intenteze, in numele Uniunii, in fata unei instante nationale, o actiune in repararea prejudiciului suferit de Uniune ca urmare a unei intelegeri sau a unei practici contrare dreptului Uniunii.
Sursa: Infolegal
