Aplicarea principiului non bis in idem in jurisprudenta europeana si nationala
–
–
–
–
–
Autor: Victor Constantinescu
Judecator stagiar, Judecatoria Alexandria
Articolul a fost publicat la rubrica Instrumente in Curierul judiciar nr. 10/2012
Prevazut in mod expres in legislatia nationala pentru prima data in Regulamentul Organic al Moldovei principiul non bis in idem pune in balanta doua drepturi legitime din dreptul procesual penal; pe de o parte, exista dreptul societatii exercitat prin Ministerul Public de a obtine condamnarea oricarei persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, iar pe de alta parte, exista dreptul acuzatului de a sti ca procesul penal finalizat nu poate fi repus in discutie.
Intr-o exprimare de mare acuratete juridica, s-a statuat ca o justitie care nu ar putea pune niciodata capat unui conflict nu va avea nici prestigiu fata de justitiabili, nici increderea acestora si nici vreun folos pentru societatea juridiceste organizata si chiar pentru dreptatea in sine.
Spre deosebire de alte sisteme de drept, principiul non bis in idem nu are o consfintire legala expresa in dreptul roman, ci este recunoscut ca fiind efectul negativ al autoritatii de lucru judecat. Totodata, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori este prevazut in mod expres de catre art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia europeana a drepturilor omului. De asemenea, garantia mai este prevazuta de catre art. 54 din Conventia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS), precum si de art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Fiind intr-o permanenta cautare a echilibrului intre cele doua drepturi, in aplicarea principiul non bis in idem instantele tind sa prefere, pe buna dreptate, restabilirea suprapunerii dintre realitatea faptica si realitatea juridica, sacrificand totodata dreptul acuzatului de a se bucura de linistea procedurii penale finalizate. Alteori insa, este sacrificat dreptul societatii de a obtine condamnarea, pastrandu-l pe acuzat la adapostul procesului penal finalizat. Mentinerea acestui echilibru precum si incidenta dreptului european si conventional genereaza dificultati in aplicarea principiului non bis in idem.
Pentru ca principiul non bis in idem sa-si gaseasca aplicarea trebuie sa existe o prima procedura penala care s-a finalizat printr-o hotarare de condamnare sau de achitare definitiva a unei persoane impotriva careia s-a formulat o acuzatie in materie penala, iar autoritatile sa demareze o a doua procedura penala (elementul bis), pentru aceeasi fapta (elementul idem) cu privire la aceeasi persoana. In aceasta a doua procedura fie in faza urmaririi penale, fie in faza judecatii, acuzatul va putea invoca exceptia autoritatii de lucru judecat, iar Ministerul Public va dispune neinceperea urmaririi penale sau incetarea urmaririi penale, iar instanta de judecata va dispune incetarea procesului penal in baza art. 10 alin. (1) lit. j) C.proc.pen. De asemenea, incalcarea principiului non bis in idem poate fi invocata pe calea extraordinara a contestatiei in anulare in temeiul cazului prevazut de art. 386 lit. d) C.proc.pen.
– in extras –
.
Puteti citi articolul integral achizitionand revista tiparita pe
sau abonandu-va la revista in format electronic pe
.
.
