CEDO. Cauza Ilie Serban impotriva Romaniei

In Monitorul Oficial nr. 828 din 10 decembrie 2012 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2012 in cauza Ilie Serban impotriva Romaniei.

Circumstantele cauzei

La 20 decembrie 2000, reclamantul a solicitat Consiliului Baroului Hunedoara (consiliul baroului) inscrierea sa in barou fara examen. Acesta sustinea ca exercita profesia de jurist intr-o intreprindere de peste 10 ani si ca, in conformitate cu art. 14 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, avea dreptul de a fi inscris in profesie cu scutire de examen.

La 1 august 2001, consiliul baroului a emis un aviz negativ cu privire la admiterea cu scutire de examen a reclamantului in Baroul Hunedoara. Contestatiile formulate de reclamant in fata Comisiei permanente a Uniunii Avocatilor (Comisia permanenta) si a Consiliului Uniunii Avocatilor (Consiliul Uniunii) au fost respinse la date neprecizate de reclamant.

In ianuarie 2002, reclamantul a depus o noua cerere de inscriere in barou cu scutire de examen. La 2 februarie 2002, a fost supus unui examen scris privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Consiliul baroului a emis un nou aviz negativ, pe motiv ca reclamantul nu a trecut examenul scris.

La 22 martie 2002, bazandu-se pe avizul consiliului baroului, Comisia permanenta a respins cererea reclamantului. Reclamantul nu a primit raspuns la contestatia pe care a formulat-o in fata Consiliului Uniunii.

La 2 iulie 2002, reclamantul a contestat decizia Comisiei permanente in fata Curtii de Apel Alba Iulia. Acesta a aratat ca respingerea cererii sale era arbitrara, deoarece Legea nr. 51/1995 ii acorda dreptul de a fi primit in barou cu scutire de examen, consiliul baroului avand doar un rol consultativ.

Prin hotararea din 28 august 2002, curtea de apel a admis actiunea, hotarand ca reclamantul indeplinea toate conditiile impuse de lege pentru a fi admis in profesie cu scutire de examen.

Uniunea Avocatilor a formulat recurs impotriva acestei hotarari, invocand faptul ca, in temeiul statutului profesiei de avocat, pentru a beneficia de inscrierea in barou cu scutire de examen, candidatii care au cel putin 10 ani de experienta intr-o profesie juridica trebuie sa treaca un examen privind organizarea si exercitarea profesiei, test pe care reclamantul nu l-a trecut.

Prin hotararea sa din 3 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul, considerand ca admiterea in profesie reprezinta o posibilitate, nu un drept, si ca decizia Comisiei permanente a fost legala, in masura in care consiliul baroului a emis un aviz negativ. Curtea a retinut ca, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, persoana care a indeplinit functia de judecator, procuror, notar sau consilier juridic timp de cel putin 10 ani poate deveni avocat cu scutire de examen.

Cu toate acestea, decizia privind admiterea in profesie este de competenta Uniunii, care o exercita prin autoritatile sale in conditiile legii. In masura in care dispozitiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 ofereau persoanei in cauza doar o posibilitate, nu si un drept de a fi admis in profesie cu scutire de examen si tinand seama de faptul ca autoritatile competente au constatat ca reclamantul nu a trecut examenul de admitere si au justificat legal refuzul lor de a autoriza admiterea in profesie cu scutire de examen, Curtea a concluzionat ca actiunea reclamantului este nefondata.

La 1 martie 2005, reclamantul a fost inscris in Baroul Hunedoara, in urma avizului favorabil al Consiliului baroului asupra unei noi cereri a acestuia de admitere in profesie. La 1 mai 2006, reclamantul a fost transferat la cerere in Baroul Dolj.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie

Reclamantul denunta o atingere adusa principiului securitatii juridice.

Cu privire la admisibilitate

Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 14 coroborat cu art. 6 din Conventie

Reclamantul denunta un tratament discriminatoriu in raport cu alte persoane care se afla intr-o situatie similara cu a sa.

Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere trebuie declarat admisibil, dar ca nu sunt motive sa se pronunte cu privire la fond [a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, Laino impotriva Italiei (MC), nr. 33.158/96, pct. 25, CEDO 1999-I, Biserica Catolica din Cannee impotriva Greciei, 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 50, si Ruianu impotriva Romanei, nr. 34.647/97, pct. 74, 17 iunie 2003].

Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

CURTEA:

•  declara cererea admisibila;
•  hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie;
•  hotaraste ca nu este necesar sa examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 14 coroborat cu art. 6 din Conventie;
• hotaraste:

a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, suma de 3.000 euro (trei mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, care va fi convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, pentru prejudiciul moral;

b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale; respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.