CSM va apara reputatia profesionala a Laurei Kovesi

Pe 13 decembrie, pe site-ul CSM a fost postat un comunicat privind admiterea cererii de aparare a reputatiei profesionale formulata de catre doamna Laura Codruta Kovesi, Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In cadrul comunicatului se arata:

“In sedinta din data de 13 decembrie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat raportul Inspectiei Judiciare cu privire la cererea formulata, la data de 21.05.2012, de doamna Laura Codruta Kovesi, Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in functie la data formularii cererii, prin care solicita Consiliului Superior al Magistraturii, in temeiul prevederilor legale, apararea reputatiei profesionale, ca urmare a aparitiei, la data de 18.05.2012, pe site-ul www.grupul.ro, a articolului „Lucrarea de doctorat a procurorului general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, este un plagiat”.

Raportul redactat de Inspectia Judiciara, in urma verificarilor a relevat::

La data de 18.05.2012, pe site-ul www.grupul.ro, a fost publicat articolul in cuprinsul caruia se afirma ca, teza de doctorat sustinuta, in luna decembrie 2011, de catre doamna procuror Laura Codruta Kovesi este un plagiat. In cuprinsul articolului se sustine ca autorul lucrarii de doctorat a copiat (fara sa foloseasca ghilimelele sau sa indice sursele) din lucrari cunoscute in domeniu, studii din reviste de specialitate, strategii guvernamentale, dar si referate disponibile pe internet si site-uri specializate.

La data de 22.05.2012 Grupul de Investigatii Politice a sesizat Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, in legatura cu posibilele fapte de plagiat ale doamnei procuror general Laura Codruta Kovesi, in cadrul tezei de doctorat.

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a trimis, la data de 24.05.2012, sesizarea catre Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii (CNECSDTI), care functioneaza pe langa Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

CNECSDTI a solicitat doamnei Laura Codruta Kovesi ca, pana la data de 6.07.2012, sa inainteze Comisiei punctul de vedere cu privire la sesizarea inregistrata.

La data de 07.06.2012 doamna procuror general Laura Codruta Kovesi a solicitat amanarea efectuarii verificarilor de catre inspectorii judiciari, cu privire la cererea sa de aparare a reputatiei profesionale, pana la finalizarea verificarilor de catre de CNECSDTI.

Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii, prin Raportul final nr. 940/05.09.2012, a concluzionat urmatoarele:
„Analizand sesizarea nr. 606 din data de 25.05.2012 precum si informatiile, datele, documentele si probele materiale, CNECSDTI constata respectarea tuturor normelor de buna conduita in activitatea de cercetare stiintifica.

Drept urmare, apreciaza ca fiind neintemeiata calificarea drept plagiat a paragrafelor din cadrul tezei de doctorat „Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal”, sustinuta de catre doamna Laura Codruta Kovesi, in decembrie 2011, indicate in sesizare.

CNECSDTI constata indeplinirea tuturor procedurilor legale in vigoare la data sustinerii tezei de doctorat si apreciaza ca titlul de doctor in Stiinte Juridice a fost obtinut de doamna Laura Codruta Kovesi in concordanta cu legislatia in vigoare in anul 2011”.

Prin Hotararea nr. 941/05.09.2012, Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii a aprobat Raportul final nr. 940/05.09.2012.

Reputatia profesionala este o consecinta a integritatii morale si profesionale de care trebuie sa dea dovada fiecare judecator si procuror si ofera magistratului credibilitate si siguranta in exercitarea profesiei, precum si autoritate in exprimarea opiniilor profesionale.

Din aceasta perspectiva, reputatia magistratului presupune doua componente esentiale: – obligatia magistratului de a avea o conduita generala exemplara (care reprezinta si o conditie de acces in profesie, careia ii corespunde dreptul de a se bucura de reputatie in fata societatii profesional) si, de cealalta parte, – obligatia Statului de a garanta mentinerea reputatiei magistratului, de fiecare data cand se constata ca faptele semnalate sunt de natura sa ii afecteze prestigiul si, pe cale de consecinta, autoritatea in exercitarea profesiei.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, admiterea in magistratura a judecatorilor se face prin concurs, pe baza competentei profesionale, a aptitudinilor si a bunei reputatii astfel, odata cu dobandirea functiei de procuror, conditia bunei reputatii subzista pe tot parcursul exercitarii functiei.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) si (6) din Constitutia Romaniei „ … libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”.

Potrivit art. 10 paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, acest drept poate fi supus insa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni pentru a se garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Aceleasi principii se gasesc si in ”Codul deontologic a ziaristului” adoptat de Clubul Roman de Presa care, in art. 2, art. 3 si art. 5, prevede ca jurnalistul are indatorirea de a relata adevarul, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat.

Jurnalistului nu ii este permis sa publice date prin care sa insinueze ori sa creeze, in mod artificial si nejustificat, situatii ce nu exista, cu privire la faptele sau persoanele la care face referire.

Pentru argumentele prezentate, in temeiul dispozitiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicata, si art. 75 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 4 din Regulamentul de organizare si functionare a CSM, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la admiterea cererii de aparare a reputatiei profesionale formulate de doamna Laura Codruta Kovesi, Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.”

Sursa: CSM

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close